Am lansat Exercițiul 18 #002 și credem că ar fi timpul să prezentăm și echipa care a făcut posibilă această revistă. Fiecare dintre noi a scris câteva rânduri la începutul acestui număr despre ceea ce a însemnat lucrul în echipă în perioada pandemiei. Revista este deja peste tot prin oraș, iar dacă vreți să ne susțineți în ceea ce facem mai aveți timp să donați alergătorilor noștri de la maraton până în data de 1 octombrie: http://maratonsibiu.ro/exercitiul-18-un-exercitiu-de-implicare-14338/ sau pe Patreon: https://www.patreon.com/capitalcultural.
Teodora Minea, 19 ani, studentă: A fost o perioadă de incertitudine în care am încercat să ne agățăm de puținele lucruri certe care ne mai uneau. Dorul de lucru în echipă, dorința noastră de a scoate numărul 2 al revistei… aceste lucruri ne-au oprit din a ne da bătuți. Cu toții am crezut în Exercițiul nostru, al tinerilor, chiar dacă ne-am îndepărtat unii de alții. Și poate că am lipsit, poate că am rămas în urmă. Experiența examenului de bacalaureat și admiterea face to face la facultate, în timpuri pandemice, mi-a consumat energie și timp. Nu ne-am mai putut organiza atât de eficient, iar mutarea în online ne-a dat peste cap toate planurile deja făcute pentru acest număr. După 5 luni, lungă perioadă de incertitudini, am avut pentru ce ne lupta: pentru certitudinea continuării Exercițiului 18 în orice condiții. În numărul 2 se află speranța de după panică, visul de dincolo de realitate, acel „totul va fi bine” din spatele unor ferestre larg deschise.
Alex Pașca, 16 ani, elev (nu ne-a lăsat să punem poză cu el nicicum 🙂 ): După succesul primului număr tipărit, pandemia a fost ca o duș rece pentru noi. O palmă care ne-a reamintit că trebuie să ne gândim mai mult la noi și mult mai mult la ceilalți. Speranța că vom scoate numărul 2 scădea pe zi ce trecea, iar spiritul nostru de echipă s-a pierdut. Nu mai credeam într-un număr 2. Dar timpul a trecut, proiectele au reînceput (chiar dacă au fost desfășurate în spații și cu măsuri de protecție speciale). Toată energia și speranța pierdute în timpul lockdown-ului au reieșit la iveală când am aflat că Tudor Chirilă e în oraș. Totul a început din nou să prindă culoare, mințile au reînceput să fugă înspre idei și planuri de viitor, iar astăzi, după foarte multe săptămâni de așteptare și ore lucrate, mă bucur să văd că Exercițiul 18 numărul 2 este gata.
Diana Ducu, 16 ani, elevă: În timpul izolării m-am concentrat mai puțin pe activități, dar mai mult pe a-mi da un update la comportament și gândire. Deși nu am rezultate practice pe care să le pot arăta la finalul acestor luni, știu că acum am mai multă răbdare, sunt mai concentrată pe lucrurile importante pentru mine și, cu siguranță, sunt mai nerăbdătoare decât în martie să lucrez și învăț. Cu forțele strânse de-a lungul hibernării e momentul să revin la proiectele la care țin, printre care și Exercițiul 18. Implicarea în acțiuni extrașcolare care îmi plac este pentru mine un prim pas bun spre a reveni la ceea ce am putea numi normalitate.
Patricia Cîrtog, 17 ani, elevă: Pandemia provocată de Coronavirus a fost un exercițiu de încredere, de adaptare și de creativitate. Comparând-o cu pasiunea mea, aș spune că ne-a provocat să păstrăm textul cât mai autentic, dar să ne schimbăm instrumentul de scris. Să ne păstrăm povestea, dar să o spunem diferit. Cred în numărul 2 al revistei, deoarece consider că tinerii au capacitatea de a schimba instrumentul de scris mai repede și mai creativ. Cred că ne putem adapta mai ușor unei asemenea situații, iar gândurile noastre merită citite și înțelese în continuare.
