Asociația Capital Cultural lansează proiectul „Semn că Însemni. AI psihoeducație”, o inițiativă dedicată tinerilor, care îmbină educația emoțională cu înțelegerea conștientă a tehnologiei și a inteligenței artificiale.

Prin ateliere de psihoeducație, paneluri cu profesioniști și sesiuni de jurnalism narativ, participanții pot învăța cum să recunoască și să gestioneze emoțiile, să-și construiască relații sănătoase și să se raporteze conștient la lumea digitală.

Proiectul se desfășoară până în luna decembrie, iar intrarea este gratuită la toate evenimentele.
„Semn că Însemni. AI psihoeducație” este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda pentru Tineret.

Primul atelier din cadrul proiectului va avea loc joi, 23 octombrie, de la ora 18:30, la SmartHub (Str. Banatului nr. 6 – spațiu al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu – și va fi susținut de Elena Bouleanu, doctor în psihologie, cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală și de cuplu.

 Înscrieri, aici.

Trei direcții principale de activitate în cadrul proiectului

  1. Ateliere de psihoeducație (4 sesiuni) – coordonate de psihologi și specialiști, vor aborda teme precum anxietatea, presiunea grupului, consumul de substanțe, relațiile romantice sănătoase și autoreglarea emoțională.
    Printre invitați se numără psihologii Elena Bouleanu, Luciana Popiștiu, Iulia Popa și Gabriela Bălan.
  2. Sesiuni de Q&A și paneluri cu profesioniști (2 sesiuni) – organizate în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, aceste întâlniri facilitează dialogul dintre tineri și experți din domeniile psihologiei, educației digitale și tehnologiei.
    Teme propuse:
    Mind & AI – impactul inteligenței artificiale asupra minții și deciziilor noastre;
    Rețelele Sociale și Emoțiile: Cum ne influențează și cum să le gestionăm – despre echilibrul emoțional în mediul online.
  3. Ateliere de jurnalism narativ (2 ateliere) – coordonate de jurnalistul Alberto Duhomnicu, care va îndruma tinerii să creeze povești autentice și să recunoască manipularea informațională în mediul online. Participanții vor realiza materiale video proprii.

Programul întâlnirilor

23 octombrie: Dragostea în vremea studenției – psih. Elena Bouleanu
28 octombrie: Jurnalism în era tap tap & swipe – jurnalistul Alberto Duhomnicu
3 noiembrie: Eu și emoțiile mele – psih. Luciana Popiștiu
6 noiembrie: Mind & AI – masă rotundă cu mai mulți specialiști
11 noiembrie: Offline cu tine: Cum să te vezi dincolo de like-uri și comparații – psih. Iulia Popa
13 noiembrie: Rețelele Sociale și Emoțiile – conferință cu specialiști
17 noiembrie: Inside Out: consum, emoții, control – psih. Gabriela Bălan
25 noiembrie: StoryLab: Experiențe și Storytelling – jurnalistul Alberto Duhomnicu

Atelierele vor fi găzduite de Centrul SmartHub (Str. Banatului nr. 6 – spațiu al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu) și Biblioteca ULBS (str. Lucian Blaga, 2A) Detalii despre fiecare activitate vor fi postate pe paginile de Facebook și Instagram ale proiectului comunitar Semn că Însemni.

Prin „Semn că Însemni. AI psihoeducație”, Capital Cultural își propune să contribuie la formarea unei generații de tineri mai conștienți, empatici și responsabili în raport cu tehnologia și cu propriul echilibru interior.

Contact: asociatiacapitalcultural@gmail.com

0756317073 – Oana Ciucă, coordonatoare proiect