de Daria Păvălucă, anul I, Jurnalism

Alexandru Salomie este un tânăr din Sibiu care, după terminarea liceului, a ales să aplice la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj. Cu toate că, din exterior, totul părea în regulă, Alexandru știa că nu ăsta era, de fapt, drumul pe care vrea să îl urmeze în viață.  

În 2022, anul în care Alex a intrat la facultate, 207.970 de mii* de elevi de 18 ani au ales, de asemenea, învățământul superior, devenind astfel studenți în Romania. În același an, 85,9%* au promovat licența. Cu toate astea, câți absolvenți profesează în domeniul studiat? Întrebarea aceasta are un răspuns nefavorabil pentru România. Statistica Eurostat din 2020 arată că 36.6% din români nu lucrează în domeniul studiat. Un procent foarte mare comparativ cu țări precum Germania, Elveția sau Islanda unde rata este de 20.5%, 20%, respectiv 17%. 

Discutând cu Alex, am încercat să aflu ce l-a determinat să renunțe la facultate și să urmeze un drum atipic spre visul său, cine i-a fost alături și cum se simte în continuare tot acest proces. 

*conform raportului privind starea învățământului superior din România 2022 – 2023 

Daria Păvălucă: Alex, cum te descrii în câteva cuvinte? 

Alex: Să creez, să inspir, să fac oamenii să râdă sunt lucrurile care îmi dau cea mai mare satisfacție, dar mai ales sentimentul că sunt util și ajut. Vreau să fac de toate, sunt optimist – chit că nu pare uneori -, și mă bucur că mi-am dat seama că oamenii sunt cam tot ce contează. 

Ce facultate ai ales să urmezi și de ce te-a atras acel domeniu inițial? 

Alex: Am ales dreptul cu dorința de a înțelege cum funcționează legile și sistemul, să intru în politică, și măcar să încerc să fac ceva, nu doar să mă plâng și să mă enervez după ce văd documentarele Recorder. 

De ce ai renunțat la facultate? A existat un moment decisiv? 

Alex: Primul gând să mă las cred că a fost prin a treia săptămână, când citeam dreptul roman și mi se părea ireal că trebuie să învăț aproape pe de rost chestii complet irelevante în practică și în viață. După doi ani și lungi dezbateri interioare, mi-am dat seama că investesc mult prea mult timp și energie, că învăț fără scop, robotic și că skill-ul principal pe care mi-l dezvoltam era memorarea, care o poate face chat-gpt mai bine.

Este o facultatea grea, mai ales la UBB (Universitatea Babeș-Bolyai), și pentru mine, știind că nu-mi doresc să devin judecător sau avocat, nu merita. S-a schimbat modul prin care plănuiam să-mi pun visele în aplicare, am descoperit că există și alte căi, și că Facultatea de Drept nu e cea mai potrivită pentru mine. 

Cum arăta o zi din viață ta înainte de a lua această decizie? 

Alex: Multe zile le petreceam în bibliotecă, încercam să accelerez terminarea facultății, că să scap de ea și să am timp mai mult pentru ce îmi plăcea mai mult, să creez chestii, de la video-uri educaționale la scenarii de film. Am fost cu programul Erasmus în Viena și mi-am luat 9 cursuri într-un semestru. Le-am terminat cu greu, dar m-am ales și cu un burn-out pe care încă îl mai simt și după un an. 

Odată la câteva zile, trebuia să dezbat dacă merită ce fac, dacă nu ar fi mai bine să-mi încep dimineața făcând ce mi place și să las totul pe sesiune. Și de obicei asta și făceam, dar se adunau task-urile… Eram cam haotic, nemulțumit apoi că mergeam la curs și nu știam despre ce e vorba.

Am făcut și greșeli în viața socială. Am ezitat, chit că aş fi putut, să mă mut de la camin. Mai greu să ţi se potrivească stilul de viaţă cu toţi cei 4 colegi cu care abia te-ai cunoscut, într-o camera de cămin de 10 mp. Erau şi părţi bune, dar mă consuma lipsa de spaţiu personal şi independenţă, mă trezeam des că-mi epuizez bateriile sociale când de fapt aveam nevoie de linişte. 

Cum ai simțit momentul în care le-ai spus celor din jur decizia ta? Te-ai simțit susținut? 

Alex: Inițial, mi-am înghețat doar anul 3 de facultate. Știam destul de sigur că nu mă mai întorc la Drept, dar a fost mai ușor și mai puțin șocant pentru ai mei să le explic că am nevoie de o pauă, că o iau razna daca mai continui să lucrez ceva ce nu se aliniază încă cu viziunea mea. În linii mari, au acceptat decizia, mai ales că eram epuizat psihic. Au fost și glume, comentarii, comparații cu aluzii la eșec în viață, frici sincere că „m-am stricat la cap”. A fost incomod, dar fratele meu, care a terminat anul trecut Dreptul, m-a susținut. Mama la fel, prietenii și ei. Tata, mai greu, căci ca și mulți bărbați de vârstă lui, crede că are adevărul absolut, dar într-un final, și el m-a înțeles. 

Care este visul tău și ce plan ai acum pentru a-l realiza? 

Alex: Visul meu pe termen lung se mai conturează, dar momentan știu că vreau să devin mai bun în a crea și a comunica. M-am mutat în Berlin pentru oportunitățile din stand-up și film, îmi plătesc chiria din roluri de figurant prin filme și din banii pe care i-am mai strâns anii trecuți. Fac din când în când stand-up, video-uri cu educație politică; am făcut un short-film și vreau să deschid la un moment-dat un fel de podcast despre psihologie. 

Vreau ca la anul să studiez psihologia, să îmi clădesc şi să menţin relații puternice cu oameni care îmi plac, iar seara să fac lumea să râdă la stand-up. 

Ce te motivează să rămâi pe drumul ales și să lucrezi la visul tău? 

Alex: Trebuie să dau credit oamenilor care m-au crescut și iubit și încă o fac, familie, prieteni, câțiva profesori și toți oamenii pe care am avut ocazia să-i iau că model. Datorită lor știu cât de frumoasă poate fi viață, că merită să lupți pentru toți, iar asta îmi dă speranță și motivație să continui să ajut și să mă dezvolt, că să pot apoi să dau mai departe ce am primit. 

Crezi că, în prezent, e important că tinerii să aibă un vis cât mai bine definit? 

Alex: Da, da, da. Visul dă sens tuturor lucrurilor pe care le faci și te aduce mai aproape de oamenii cu care rezonezi. Totuși, visul se poate schimba de la an la an. E important să rămâi flexibil. La 18 ani gândeam altfel și nu aveam toate informațiile pe care le am acum. Normal că se mai schimbă viziunea. E nevoie de timp, de încercări și de eșecuri că să poți spune: Da, asta vreau să fac cu viață și asta mă vă face fericit. Se poate să se schimbe mereu, dar cel mai probabil se va schimba în bine, altfel nu ai renunța la ce ai deja. Da, mai am frica de a nu găsi calea și de a tot schimba domeniile, dar în același timp, orice aș face, indiferent de rezultat, mă dezvoltă, învăț skill-uri noi, creativitate, comunicare, umanitate, pe care nu aveam timp să le învăț în Codul civil și pe care le pot folosi apoi în orice domeniu aș lucra.  

Dacă muncesc ce-mi place, progresez de 10 ori mai rapid. Și dacă e să ajung cu un job mai rău văzut de o societate atentă la statut, nu-mi pare rău, am avut curajul să încerc, și asta mă face să zâmbesc și acum. 

Care crezi că sunt avantajele și dezavantajele de a urma visul personal într-un mod atipic? 

Alex: Avantajul e că sunt împăcat cu ceea ce fac zilnic, e ceea ce îmi place, cu toate că nu iese mereu, găsesc oportunități și îmi găsesc „oamenii mei” mult mai ușor. Dezavantajul ar fi comentariile sceptice pe care le auzeam la început, așa am ajuns să reduc din timpul petrecut cu unele persoane, că să evit discuții. La început, probabil nu vei putea plăti așa ușor facturile din ceea ce-ți place, dar soluții vor exista. 

Ce ai învățat despre tine însuți pe parcursul acestui proces de schimbare? 

Alex: În vara de dinainte de facultate, credeam la modul cel mai serios că pot face toate cele 1000 de chestii pe care mi le propun, dar am învățat că nu am resurse nelimitate și că nu-i de joacă cu mental-health-ul. Oamenii cu care quality time-ul e garantat, un loc pe care să-l numești acasă, un safe space și timp de relaxare nu sunt chestii garantate când te muti, prietenii din liceu se împart fiecare cu programul lor și începe viață de adult, trebuie să ai grijă de chestiile astea, ca să ai energie pentru restul planurilor tale. Și am mai învățat că oricât de obositoare e o perioadă, poți ieși de acolo și poți fii iarăși cum te știai odată. Am mai învățat și să dau mai mult timp și importantă relațiilor cu oamenii. 

Care au fost cele mai mari satisfacții pe care le-ai trăit până acum, având curajul de a-ți urma visul? 

Alex: Să gândesc o glumă, să o pun pe scenă și oamenii să râdă, să simtă ceva, e ceva ce credeam că pot face doar după ani de pregătire, dar nu e. Mă face să văd lumea altfel, să îmi placă mai mult. Decizia să mă las de Drept și să plec în Berlin, să încerc film și stand-up, mă face împăcat și recunoscător. Sunt pe drumul cel bun, nu stiu daca cel mai bun, dar mai bun că cel de anul trecut sigur e. Da, mai sunt seri de singurătate, dar cred că ce fac îmi reconstruiește energia și entuziasmul că să pot deveni ce vreau și să mă înconjor cu oameni. 

Cum ți-ai gestionat temerile și îndoielile legate de schimbarea drumului tău? 

Alex: Încă nu am scapăt total de ele, dar e okay. Am încercat să mă concentrez pe prezent și pe viitor, să transform insecuritatea în motivație pentru muncă și să dau timp unei activități până să aștept rezultate de la ea. Poate cel mai important, am început să blochez intrusive thoughts când dau de greu. Mă ajută mai mult să am gânduri serioase despre decizii, asumare și vise, la rece, nu când trec prin momente dificile, atunci am nevoie doar de o pauză, soluții și activități plăcute. 

Crezi că societatea, în general, ar trebui să sprijine mai mult tinerii care aleg să urmeze drumuri mai puțîn convenționale? Cum crezi că ar trebui făcut acest lucru? 

Alex: Da! Societatea oferă tinerilor foarte puține variante de a face ceva important și plăcut. Orice drum convențional presupune câțiva ani de studiu amănunțit a multor chestii inutile în practiăa, un sistem educațional în care nu prea ai ocazia să iți spui opinia, să dai feed-back profesorilor și să inovezi. Despre probleme reale pe care le au tinerii și lumea în care trăim nu se vorbește prea mult. Dacă scopul unei instituții e dezvoltarea tinerilor, de ce nu ar trebui să aibă ei ultimul cuvânt despre cum ar trebui să se desfășoare? 

Câteva soluții ar putea fii: 1. Un gap year înainte de facultate, chestie deja normală în alte țări: mulți nu avem viziunea despre viață de pe bănciile liceului, un an folosit activ te ajută să te informezi, să încerci munci și medii diferite, să cunoști oameni noi, să te plimbi prin băncile unor facultăți, pe la locuri de muncă, așa, ca musafir și, apoi, vei știi probabil mai bine ce iți place să faci și vei avea un motiv bun pentru ce faci. 2. Mai multă putere de decizie pentru tineri, în general: există o lipsă de reprezentare politică – evident atunci că sistemul nu ne înțelege, nu știe cum e să concurezi cu chat-gpt pe piață muncii. 3. Chit că nu e așa comod, să te muți de acasă când începi viața de adult, cred că te dezvolta destul de mult. Mulți nu o fac din cauza prețului chiriei, puține locuri decente la cămine etc., cred că statul are datoria să investească aici. 

În final, ce le-ai transmite celor care încă se simt nesiguri în legătură cu drumul lor și cu alegerile importante pe care le au de făcut? 

Alex: Să te judeci prin ochii tăi, nu ai societății de ieri. Ce unii numesc, cu dispreț cumva, poate fi de fapt un om fericit, care își trăiește visele. Și până la urma urmei, o viață avem. 

Povestea lui Alex este un exemplu de curaj și optimism. Curajul de a merge spre visul său și optimismul că totul va fi bine în cele din urmă. Cu ajutorul oamenilor din jur, dar mai ales a perseverenței lui, visul lui Alexandru nu pare atât de imposibil pe cât societatea l-ar face să creadă. 

Surse: edu.ro / EuroNews / Eurostat  

Foto: instagram / arhiva personală