Material realizat de Codruța Cadar, 19 ani, studentă a UBB Cluj-Napoca

Stay true to yourself. Asta ne îndeamnă Roxana Puriș prin brandul său de slow fashion, pur.clothing. Roxana a terminat Facultatea de Arhitectură la Universitatea Politehnică Timișoara, însă de 2 ani trăiește din creațiile sale cele mai dragi: hainele. Reușește să realizeze piese vestimentare confortabile, versatile, prin care, de cele mai multe ori, trage și un semnal de alarmă pentru cauzele în care crede. Prin colecția manifest „#emoție” vrea să ne spună că este în regulă să simțim anxietate sau frică, oferind o parte din vânzare spre ajutorul psihologic al femeilor diagnosticate cu cancer de sân. „Decizie.” este o altă colecție, realizată pentru a sublinia importanța alegerii de a spune „nu” atunci când simțim, proiect în urma căruia o parte din profit este direcționat spre sprijinul învingătoarelor violenței domestice. Însă la fel de important ca și aceste demersuri este faptul că Roxana a ales să-și construiască brand-ul pe principiul sustenabilității. Folosește țesături din fibre naturale și colete pentru livrare 100% fără plastic, a creat tricoul sustenabil și a găsit multe alte moduri prin care să-și reducă deșeurile din atelier. I-am luat un interviu despre cum reușește să conducă o afacere de slow fashion în care unul dintre principiile de bază este atenția la planetă.

Care a fost momentul de revelație după care te-ai decis să-ți începi afacerea în acest fel?

Eram după anul 4 la Arhitectură când am decis că după ce închei facultatea n-o să continui pe acest drum și o să-mi încep propriul business. Munceam la un birou de arhitectură în Amsterdam și nu mi-a plăcut deloc, nici subiectul muncii, nici să fiu într-un birou. Ador arhitectura ca artă dar mi-am dat seama că nu o pot face ca meserie. Înainte de pur. am avut un semi-mini-pseudo brand (râde), dar nu a fost nimic oficial și nici pe departe la fel de serios. A fost în timpul facultății și a fost foarte bine că a fost așa pentru că nu am avut încă presiunea sau necesitatea să-l schimb din stadiul de hobby. Momentul în care acel experiment s-a transformat în pur. a venit când am terminat facultatea și am putut să accesez niște fonduri de la Guvern prin Start-Up Nation. Atunci am pus bazele pur. cu tot ce înseamnă acum și atunci s-a născut și conceptul, chiar dacă încontinuu se dezvoltă. De la început l-am gândit ca un brand sustenabil, eco-friendly, slow fashion, cu materiale naturale, dar nu toate lucrurile s-au legat din prima.

A fost ușor să faci rost de toate materialele necesare pentru a fi cât mai low-waste?

N-a fost greu să fac rost efectiv de lucrurile necesare și să le cumpăr, a fost dificil procesul pentru că, deocamdată, tot ce ține de vânzări, concept, social media, colete, relații cu clienții, toate astea trec prin mine, inclusiv producția, deși la producție mai am și ajutoare. A fost greu pentru o singură persoană, mai ales la început, să găsească toate lucrurile astea, pe lângă să le planifice doar, iar după a fost greu să transpun planurile în ceva material. M-am gândit că vreau colete 100% plastic free dar la început nici nu mi-am dat seama care ar fi soluția pentru asta. Mi-a luat mult să caut variante și să ajung la ideea de cutii de carton. În primă fază mă gândeam la cutii de carton lipite cu bandă scotch, dar am realizat că și scotch-ul este foarte dăunător. Apoi am ajuns la bandă de hârtie, dar nici lipiciul de pe ea nu este biodegradabil. Și așa am ajuns la varianta actuală, cu bandă din hârtie cu adeziv din amidon de cartofi, gândindu-mă pur și simplu la ce vreau să elimin, pe rând.

Crezi că ambalarea 100% fără plastic e realizabilă și pentru afaceri mai mari sau, din contră, pentru cele mai mici?

Da, e realizabil pentru ambele categorii. Pentru firma mea, care e destul de mică, pot să zic că la momentul respectiv a fost un cost destul de mare pentru că la benzile adezive există comandă minimă. Eu încă folosesc din primul lot comandat acum șase luni. Pentru o firmă mică poate că e dificil să plătească atât de mult o singură dată, dar nu imposibil. Pentru companiile mari este 100% realizabil, mai ales că banda pe care o folosesc eu are pe dos lipiciul uscat și pentru a-l activa trebuie umezită. Noi o umezim cu o pensulă pentru că suntem la un nivel destul de mic, maximul nostru este de 42 de colete într-o zi, iar de obicei avem între 10 și 15 pe zi. Există un dispozitiv automat care umezește banda adezivă și lipește continuu. Pentru mine nu e justificat să îl am, dar pentru firmele mari sunt sigură că nu ar fi vreo problemă. Doar costurile cred că ar fi motivul pentru care oamenii nu se gândesc la asta, dar nici măcar ele nu sunt ceva extraordinar, deci cred sincer că toată lumea ar putea să facă acest efort.

De ce slow fashion?

Pentru că există foarte mult fast-fashion. Pentru că avem la îndemână tot ce înseamnă acest concept de modă rapidă, de consumerism, pentru că dacă mergem la mall toate magazinele sunt pe principiul că trebuie să-ți cumperi ceva ce e la modă. Eu nu am vrut să mă alătur acestui trend. Am vrut să fac ceva de care aveam și eu nevoie, ce-mi doream și eu să port, în primul rând, dar și ce-mi doream să existe. Am vrut să le ofer oamenilor o alternativă eco-friendly la ce există pe piață, cu îndemnul că trebuie să cumpărăm atunci când este nevoie și ceea ce ne face să ne simțim bine, nici pe departe ce e la modă sau pentru că vedem într-o reclamă că asta se poartă. Asta înseamnă slow fashion, cel puțin pentru mine: produse durabile care te fac să simți ceva, pe care ți le cumperi cu o anumită ocazie, pe care ți le dorești cu adevărat și de care ai nevoie, nu produse pe care ți le iei în grabă sau produse foarte ieftine pe care le arunci după câteva luni pentru că se strică.

Cum recepționează românii inițiativa ta? Te simți sprijinită?

Da, n-aș putea să zic că nu m-am așteptat, dar am avut emoții deoarece acest concept e foarte bine primit în afară dar la noi nu am știut ce crede lumea. Și eu îmi cumpăram în trecut toate hainele de la brandurile de fast fashion și în momentul în care mi-am dat seama că pot să fac schimbarea asta, am știut cum să mă adresez și celorlalți. Chiar asta vorbeam și cu soțul meu zilele trecute, nici noi acum câțiva ani nu colectam selectiv și nu ne gândeam la multe lucruri la care ne gândim acum și așa mi-am dat seama că dacă și eu am fost acolo și m-am schimbat, învățând niște lucruri, atunci sunt sigură că și alții o pot face. Cred că prin asta ajung la ceilalți, pentru că le expun soluțiile, pur și simplu.

Spune-ne despre tricoul sustenabil și kitul de cusut pentru copii. Simți impactul lor asupra cumpărătorilor tăi?

Totul a început de la faptul că avem săptămânal în atelier cutii imense de materiale rămase, care au fost deja produse și transportate. Numai gândul la aceste două lucruri care au un impact foarte mare asupra mediului m-a făcut să caut o soluție acestei probleme. Sunt resturi foarte mici, cumva n-au nicio valoare și în foarte multe dintre ateliere se aruncă. Aș putea să înțeleg de ce, pentru că nu prea ai ce să faci cu ele. Primul proiect pe care l-am gândit a fost pur.kids: constă într-un kit de cusut pentru copii și e un proiect foarte drag mie pentru că l-am gândit în primul rând pentru a refolosi resturile de materiale, dar am vrut să implic și comunitatea. Cred că meșteșugul acesta al cusutului se cam pierde, văd asta pentru că toate croitoresele mele au peste 45 de ani, mai tinere nu am găsit pentru că școlile profesionale nu prea mai există. Prin pur.kids nu m-am gândit neapărat să-i învăț pe copii să facă asta ca să-și dorească să devină croitori de meserie, dar îmi doresc să aduc o alternativă materiilor opționale de la școală, de exemplu. Cu cât înveți mai multe, cu atât reușești să privești lucrurile din mai multe perspective, ceea ce nu poate decât să te ajute pe viitor, chiar dacă nu folosesți informația aceea punctual, la ceva. Ulterior, pe lângă pur.kids, am mai creat și tricoul sustenabil. Pur.kids a fost foarte bine primit, dar copiii rămân cu niște jucărioare mici la ei acasă, nu e o chestie ca tricoul sustenabil pe care lumea îl poartă prin oraș. E o piesă vestimentară statement prin care și cei care o poartă exprimă ceva despre persoana lor și stilul lor de viață. Am vrut să creez această piesă tocmai pentru asta. Pe lângă aceste două proiecte, mai avem câteva metode prin care încercăm să refolosim resturile. Una dintre ele este faptul că am donat o parte din resturi unei asociații care fabrică absorbante refolosibile și pe care le donează adolescentelor din medii defavorizate. După ce voi strânge puțin mai multe resturi de bumbac 100% le voi dona unei alte asociații care realizează un proiect de urbanism și creează un tip de sol propriu, un fel de compost, în care o să integreze și resturile de bumbac. Foarte multe resturi mici am donat unei săli de box nou deschisă în Timișoara care și-a umplut sacii de box și cu resturi de la noi. În continuare încerc să găsesc soluții, am și postat despre toate lucrurile astea și lumea a venit la mine cu propuneri. Oportunitățile cu cele două asociații și cu sala de sport au venit către mine fără să le caut eu și mi se pare bine că există informația acolo; cine are nevoie știe că poate apela la mine și se pot naște colaborări.

Ai avut vreun exemplu în demersul tău, vreo inspirație din afară?

Mă inspir din foarte multe lucruri și nu aș ști să-ți spun acum ceva concret. Absolut tot ce văd sau citesc mi se pare că mă inspiră și cred că se înmagazinează undeva și rămâne acolo până în momentul în care o să-și găsească locul. Nu-mi dau seama acum dacă a fost ceva punctual sau vreun brand, nu cred. Am luat părți mici din tot ce văd, poate de la mai multe branduri sau de la designeri. Sunt sigură că m-am inspirat, nu cred că am inventat eu nimic, pur și simplu le-am pus cap la cap într-un fel care poate că nu mai există fi așa.

Ce sfaturi ai pentru cei care vor să trăiască sau să-și creeze o afacere cu gândul și la planetă? De unde ar trebui să înceapă, crezi că există vreo formulă care să faciliteze acest mod de viață?

Nu cred că există o formulă, cum am zis, nici eu nu mă gândeam la asta acum câțiva ani așa cum mă gândesc acum. Cel mai important este ca într-adevăr să-și dorească, să creadă în chestia asta și să vrea în primul rând să trăiască sustenabil pentru că atunci începi să-ți pui întrebări și să iei decizii bune pentru planetă. Am reușit să aduc pur. unde e pentru că am pus o parte din mine acolo, o parte cu tot ce înseamnă ea. Eu asta sunt și în viața mea de zi cu zi, așa încerc să trăiesc. Bineînțeles că nu am ajuns la niște cote extreme cu sustenabilitatea, dar încerc să caut soluții zi de zi și cred că pentru că mi-am adus aportul în brand am reușit să-l fac să fie așa. N-aș fi reușit dacă era doar o chestie superficială.

Cum vezi viitorul pur.  și viitorul româniei din acest punct de vedere?

În primul rând, văd viitorul pur. foarte optimist, dar în același timp, nu vreau să forțez nimic pentru că până acum s-a dezvoltat organic și natural, bineînțeles, cu foarte multă muncă. Asta îmi doresc și de acum încolo, să crească cât poate să crească de la sine ca brand, cu munca noastră în spate. În ceea ce privește România, cred că mai avem foarte mult (râde), dar suntem pe drumul cel bun, în mod paradoxal. Există o parte a populației care încă nici măcar nu înțelege conceptul de sustenabilitate, sunt și persoane de vârsta mea, în jurul meu, despre care am fost șocată să aflu asta. Vorbisem cu un vecin și i-am spus că încerc să cumpăr de obicei saci de gunoi biodegradabili și mi-a răspuns că nu are sens să fac asta pentru că oricum ajung aruncați. Eu cred că există totuși cealaltă parte a populației care își dorește și care încearcă și, cel mai important, există inițiative de la companiile mari de salubrizare și cei care adună gunoiul. Nu sunt atât de bine puse la punct pe cât ar trebui, dar nimeni nu s-a născut învățat, deci cred că toată lumea poate să o facă.