Material scris de Teodora Minea, 19 ani, studentă

Pe Alin Dincă l-ați auzit în concertele Trooper, formația în care este vocalist. Dacă nu, sigur l-ați auzit măcar o dată la Rock FM când mergeați acasă de la școală sau de la lucru. El e unul dintre oamenii care ne fac zilele mai bune prin muzica lui. Face muzică de când se știe, chiar dacă părinții lui încă îl sfătuiesc să-și găsească „o slujbă normală”. A cântat alături de băieții de la Iron Maiden, Manowar, Sepultura, mari nume ale heavy metal-ului mondial. Se simte dator să schimbe cu ceva lumea din jurul lui, și de-asta încearcă să aducă la suprafață probleme importante pentru tineri. Încearcă să schimbe percepții și blocaje sau deprinderi comuniste prin melodiile sale sau pe rețelele de socializare. Știe că influențează, nu e o întâmplare și acest lucru îl responsabilizează. Luptă mai ales în momentul în care observă că oamenii nu reacționează.

Cum ai ajuns să faci muzică?

Când eram copil, mama ne punea mereu Elvis și Beatles și de acolo am primit microbul ăsta. Mi-am dorit foarte tare să cânt, dar nu știam de unde să o apuc. În 1992, am ajuns în sala de repetiții a târgoviștenilor de la Chrome Dioxid și atunci am simțit pentru prima dată energia muzicii live, cu instrumente, cu stații. În seara aia m-am dus la fratele meu acasă și i-am zis că trebuie să ne facem o trupă neapărat. În 1995, am pornit cu adevărat Trooper. Am și școală de muzică în spate, am terminat conservatorul. Pentru foarte mulți e greu să-și descopere drumul în viață, eu pot să zic că sunt norocos că de mic mi-am dorit să fac muzică, nu știu să fac nimic altceva.

Te-ai așteptat vreun moment la succesul pe care îl ai acum?

Nu, și cred că uneori nici nu conștientizăm. Chiar vorbesc cu băieții din trupă și nu prea ne dăm noi seama nici acum de ceea ce ni se întâmplă. Am visat, am vrut să cântăm cu Iron Maiden, lucru pe care îl credeam imposibil. Am muncit pentru asta, iar lucrurile s-au întâmplat. Le-am luat exact așa cum au venit. Când văd oameni pe stradă că mă recunosc, sau că strigă după mine stay Trooper mă simt măgulit. Sper să nu dezamăgesc.

Cum se împacă părinții cu ideea de carieră în muzică?

Îmi povestea Cristi Hrubaru (coleg de la Rock FM) că mama îl mai întreba, după 30 de ani de radio, dacă nu-și găsește și el o „meserie serioasă”. Și ai mei mă mai întrebau lucruri de genul acesta, dar ne-au sprijinit încă de la început pe mine și pe fratele meu. Ne-au suportat toate repetițiile în casă, toate țipetele, bătăile în coșuri de gunoi și în veioze, stările și crizele. Undeva în adâncul lor și-au dorit și ei, ca orice părinte, lucrul acela bătrânesc: o carieră sigură în medicină, inginerie, știți voi.

De ce are nevoie un tânăr pentru a face carieră în muzică?

Să-și dorească și să muncească pentru asta. Le poate ieși în ultima zi. Și nu e valabil doar la muzică, ci în orice domeniu. Să nu renunțe după două încercări. E foarte important să știe că peste noapte nu se poate întâmpla ceva. În spatele oricărui lucru frumos din lumea asta, indiferent dacă e muzical sau nu, se află foarte multă muncă. Ca să urcăm azi pe scenă și să cântăm o oră, înseamnă că am stat în sala de repetiții sute de ore… Muncă.

Ce ți-ai spune tu, Alin Dincă din prezent, adolescentului Alin Dincă?

Stai cuminte! I-aș spune că într-un final o să fie bine. Probabil că o să-i zic și că mi-am pus multe speranțe în el. (râde)

Cum îți încarci bateriile?

Prin muzică. Cânt. Acolo sunt realmente fericit. În rest, mă gândesc la chestiuni sociale, chestiuni politice. Pentru mine muzica e cel mai adevărat lucru.

În ce măsură simți că influențezi opiniile tinerilor?

În ultimul timp încep să îmi dau seama că îi influențez, simt că acest lucru mă responsabilizează. Sunt anumite subiecte pe care nu mai vreau să le ating deloc, pentru că se pare că trebuie să existe un liber arbitru, dar sunt și subiecte la care nu o să renunț niciodată. Cele sociale, de exemplu. În România, se întâmplă niște lucruri teribile și mi se pare că toți tinerii ar trebui să le conștientizeze, să știe că se întâmplă, indiferent cum reacționează. Fie că stau într-un bar și beau bere, fie că aleg să se implice, este important să le cunoască, pentru că este extrem de mult dezinteres.

Pentru ce lupți?

Pentru verticalitate. Este tot mai important să fii inatacabil, nimeni să nu te atace cu nimic. Lupt și pentru revenirea culturii sănătoase și adevărate. Oamenii ar trebui să aibă acces la tot ceea ce înseamnă cultură și să fie lăsați să-și dezvolte propriul stil. Trebuie să se mai clatine niște scaune, niște funcții, pentru ca lucrurile să se normalizeze.

Cât de departe suntem de o Românie normală?

Dacă ne raportăm la normalitatea pe care o am eu în cap, nu o vom atinge niciodată. Nu consider că lucrurile merg înspre bine. Se vede că sunt mulți părinți plecați în străinătate, se vede că școlile au fost îngenuncheate. Aș putea să-ți dau mesajul acela pozitiv cu totul va fi bine, dar pur și simplu nu mai cred în așa ceva.