Siguranța emoțională, vulnerabilitatea și nevoia de conectare autentică sunt teme esențiale pentru tineri, pe care le abordăm des în atelierele „Semn că Însemni” încă din 2023. Psihoterapeuții care lucrează în cadrul proiectului nostru, creează spații sigure unde tinerii să poată să  exploreze, să înțeleagă și să împărtășească trăirile lor.  Atelierele sunt gândite de fiecare psihoterapeut în parte, în funcție de experienta sa în domeniu și de grupul cu care lucrează. 

Șerban Coza face parte din proiectul „Semn că Însemni” din 2024 și a reușit să-și găsească locul și nișa potrivită, după câteva întâlniri pe care le-a avut cu tinerii. Crede în psihoeducație și puterea ei în comunitate, iar pasiunea sa pentru psihologia dezvoltării se împletește cu  misiunea „Semn că Însemni”, aceea de a sprijini generațiile tinere.

I-am adresat câteva întrebari, astfel încât să-l cunoaștem mai bine, să aflăm mai multe despre viziunea sa asupra modului în care putem susține sănătatea emoțională a celor din jur, dar și inspirația pe care o găsește în lecturi și resurse valoroase.

Oana Ciucă: Șerban, ești psiholog clinician și psihoterapeut ARHTE. Ce înseamnă, mai precis, aceste titulaturi?

Șerban Coza: Acestea sunt cele două specializări în care sunt acreditat de către Colegiul Psihologilor din România. Prima, cea de psiholog clinician, implică atât evaluarea psihologică clinică, folosind diferite instrumente precum observația, interviul, teste și chestionare standardizate, cât și intervenția psihologică primară. Cea de-a doua specializare, cea de psihoterapeut, implică intervenția psihologică specifică unei anumite metode psihoterapeutice, metodă obținută în urma absolvirii unei școli acreditate de psihoterapie, în cazul meu ARHTE – Asociația Română de Hipnoză Clinică și Relaxare Ericksoniană.

Ai absolvit Facultatea de Psihologie, ai lucrat mai mulți ani în alte domenii, apoi ai revenit la psihologie. Cum te-a ajutat toată această experiență de lucru cu oamenii și copiii, acum, când ai început să lucrezi în cabinetul tău?

Șerban Coza:  În timpul facultății am început să lucrez cu preșcolari în cadrul unor programe educaționale complementare, iar în acest context mi-am descoperit abilitatea de a lucra cu copiii (capacitate empatică, atitudine non-evaluativă) și mi-am dezvoltat pasiunea pentru psihologia dezvoltării. Experiența din multinațională m-a expus unui nivel de complexitate și responsabilitate în lucrul cu oamenii, prin care mi-am dezvoltat nivelul de conștiinciozitate și structură.

În cadrul proiectului „Semn că Însemni” ai ales să lucrezi cu preadolescenți și adolescenți. De ce? Ce ai avut de oferit, ce teme ai lansat spre dezbatere? Ce ai primit/învățat de la tineri?

Șerban Coza:  Această decizie a venit cumva natural, deoarece aveam experiență anterioară în lucrul cu copiii și mă specializez constant, în practica mea privată, în lucrul cu copii și adolescenți. Totodată, cred cu tărie în ideea de a veni către tinerii din comunitățile noastre și a crea contexte și cadre sigure în care pot relaționa în vederea dezvoltării acestei abilități și, totodată, de a avea acces la informații psihoeducaționale specifice intereselor lor. În atelierele pe care le-am susținut am ales teme legate de schimbările din această perioadă de vârstă, despre cum reacționează cei din jur la aceste schimbări, despre autenticitate și nevoile în relație. După fiecare atelier, mi-am luat câte jumătate de oră pentru a mă plimba și a integra experiența și pot spune că, după fiecare atelier, am fost surprins de curajul lor de a aborda subiecte dificile și de a putea fi vulnerabili.

Cum vezi acest domeniu al psihoterapiei, după doi ani de practică? În același timp, știu că și voi, psihologii, aveți orele voastre de terapie individuală. Cum te-a ajutat terapia pe tine?

Șerban Coza:  Mă văd încă în perioada de început, în continuă dezvoltare. Totodată, și domeniul psihoterapiei, în general, în România, îl văd în continuă dezvoltare. În ceea ce privește munca de psihoterapeut, o văd ca având două direcții de învățare: o direcție formală, în care înveți anumite abordări și diferite teorii, și una informală, experiențială, care este acoperită de această parte a psihoterapiei individuale, a grupurilor de dezvoltare personală, de supervizare și intervizare profesională. În ceea ce privește propriul proces psihoterapeutic, acesta este atât de personal încât îmi este greu să redau, aici, în câteva cuvinte, modul în care m-a impactat. Ce pot spune este că îl văd un proces esențial în munca mea de psihoterapeut.

Spune-mi, te rog, trei idei care te-au făcut să reflectezi sau te-au ajutat în anumite situații, pe care le-ai citit în anumite cărți sau din podcasturile/interviurile pe care le-ai ascultat în ultima vreme (cu recomandarea anumitor cărți, canale, autori, specialiști pe care îi urmărești).

Șerban Coza:  În decembrie, anul trecut, am încheiat o serie de cursuri susținute de Andreea Abe Neagu, specialistă pe care o recomand cu mare încredere (www.joclapsiholog.ro). În cadrul acestor cursuri am luat contact cu Theraplay, un tip de terapie a familiei și a relației părinte-copil, care are la bază teoria atașamentului. În cadrul acestei abordări sunt prezentate patru dimensiuni parentale: structură (încrederea, predictibilitatea, dar și limitele pe care le setează părintele), angajament (cât de prezent și stimulant este părintele în relație cu copilul), hrănire/îngrijire (cât de mult reușește părintele să fie cald, blând și să ofere o stare de confort fizic și emoțional copilului) și provocare (cât de mult este încurajat copilul să iasă din zona de confort).

O altă idee care mi-a reconfigurat modul de gândire am preluat-o din cartea „Nourished”, în care autoarea, Deborah MacNamara, aduce în discuție piramida nevoilor a lui Maslow, adăugând faptul că la baza piramidei se află nevoile noastre relaționare, de atașament. Cu alte cuvinte, modul în care ne satisfacem nevoile depinde de baza noastră de siguranță relațională, de modul în care reușim să fim vulnerabili în a recunoaște faptul că depindem unii de ceilalți și de cum gestionăm această interdependență.

Anul trecut am citit regulat newsletterul Dominicăi Petrovai, o resursă care pune accentul pe relațiile noastre de cuplu, abordând, printre altele, și subiecte precum ce ne face să fim bărbați sau femei, infidelitate și frica de respingere. În schimb, tema care a avut un impact semnificativ și pe care încerc, pe cât posibil, să o pun în practică este tema conversațiilor dificile, o temă care abordează, în primul rând, asumarea propriei vulnerabilități.