Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu desfășoară Campania Antifumat 2023
Comunicat de presă
În dorința demarării unei acțiuni de conștientizare a populației cu privire la consecințele negative pe care fumatul le are asupra sănătății, în condițiile în care majoritatea afecțiunilor pulmonare ale pacienților au drept cauză consumul de tutun, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu va organiza și în 2023 o campanie în acest sens.
Campania este gândită să se desfășoare în decursul a 4 săptămâni, în perioada 1-31 mai. Astfel, luna mai va fi luna de conștientizare a efectelor fumatului asupra sănătății plămânilor. Acțiunile din cadrul ei vor fi desfășurate cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, marcată în fiecare an în data de 31 mai.
Când vine vorba despre efectele consumului de tutun, conform informațiilor transmise de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, „90% din decesele prin cancer pulmonar sunt provocate de fumat”. Astfel că importanța prevenției este crucială, motiv pentru care componenta de educare a populației și nu doar tratarea bolnavilor, reprezintă o prioritate pentru personalul spitalului.
Obiectivele principale se vor concentra atât pe rolul de prevenție, prin informarea și conștientizarea unui număr însemnat de cetățeni cu privire la efectele negative pe care fumatul le are asupra sănătății, cât și pe o componentă de prevenție și consiliere de specialitate pentru fumătorii din licee, la orele de dirigenție, în vederea renunțării la fumat.
De asemenea, vor fi organizate sesiuni de efectuare gratuită a unor spirometrii pulmonare („test folosit pentru evaluarea funcției pulmonare, care măsoară atât cantitatea de aer inspirată, precum și cât de ușor și de rapid dăm aerul afară din plămâni”, n.r) de către cetățeni, iar fumătorii vor avea posibilitatea să renunțe la fumat prin consilierea de către medicii pneumologi și oferirea de medicație antifumat gratuită.
Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu spune că:
„Ne propunem ca până la finalul anului 2023 să reușim să ajutăm un număr cât mai mare de persoane să renunțe la fumat. Este o țintă îndrăzneață, în condițiile în care produsele pentru această acțiune ne propunem să le procurăm doar din donații și sponsorizări, iar costurile medicației antifumat pentru o persoană reprezintă cam 200 – 250 de lei. Ne străduim să putem aduna sumele necesare și chiar facem un apel pe această cale către toate companiile sau persoanele de bună credință care doresc să se implice și să ne sprijine în redarea sănătății persoanelor dependente de fumat.”
Activități propuse în cadrul campaniei
- Marșul Antifumat – se va desfășura pe pietonala Nicolae Bălcescu – Piața Mare, organizat împreună cu Asociația Crucea Roșie Sibiu – „Mere contra țigări” – Marșul Sănătății Plămânilor
În cadrul acestui marș, personalul spitalului își dorește ca alături de elevi, studenți, voluntari ai Crucii Roșii sau alături de simpli cetățeni, să participe la inițiativă și echipe sportive, în condițiile în care sportivii reprezintă un model demn de a promova un stil de viață sănătos, prin conduita proprie care poate influența în mod pozitiv viața celorlalți.
- Consilierea antifumat a elevilor din 8 licee
Echipe de medici pneumologi vor participa la orele de dirigenție din liceele sibiene, oferind elevilor sfaturi antifumat. Frecvența va fi de 2 prezentări în licee pe săptămână – în total 8 ședințe de consilieri elevi.

- Consilierea fumătorilor care vor să renunțe la fumat și oferirea medicației antifumat în mod gratuit – pentru fumătorii care doresc să renunțe la fumat, în limita sponsorizărilor atrase
- Efectuarea de spirometrii gratuite în 4 locații publice – mall-uri, Piața Mare
Vor fi efectuate cel puțin 800 de spirometrii gratuite pentru fumători, în vederea evaluării capacității funcționale a plămânilor. Spirometriile gratuite pentru măsurarea capacității funcționale a plămânilor se vor desfășura pe parcursul lunii mai, cu frecvența de 1/săptămână – în total 4 zile în care cetățenii vor avea posibilitatea să își măsoare capacitatea pulmonară.

Acestea vor fi organizate în locuri publice, datele și locațiile exacte urmând a fi anunțate la finalul lunii aprilie.
Imagine reprezentativă: Arhiva Marșului Antifumat / Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

