Cum îl cunoști la 16 ani pe The Big Brother cel comunist

sau

Condamnare pe viață

„Cetățeni! Trebuie să fim conștienți de rolul nostru în societate și să spunem un NU hotărât stărilor de lucruri ce se conturează la noi”

„În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală, au sindicate libere. Acestea le reprezintă cu adevărat drepturile chiar dacă au aceleași probleme alimentare ca și noi”

„Nu mai putem accepta mizeriile și nedreptățile din țara asta”

„Cetățeni! Țara noastră are o situație economică grea. Datoriile externe au atins 10.000.000.000 dolari, în timp ce în presă plouă cu «petale roz»”

„Vrem democrație” – inscripțiile lui Mugur Călinescu de pe zidurile din Botoșani, raport din arhiva cazului „ELEVUL”

„Îmi dau seama că mi-am format o părere nu prea bună despre țara în care trăiesc. Am ajuns la concluzia că țara mea este una dintre cele mai rămase în urmă, chiar dintre țările socialiste, de asemenea că e o țară în care, comparativ cu altele, nu sunt respectate drepturile și libertățile democratice. Cred că oamenii trebuie să cunoască aceste realități și de aceea m-am hotărât să le aduc la cunoștință prin orice mijloace. Să le fac publice într-un fel sau altul. De aceea mi-a venit ideea să scriu aceste inscripții.” (Mugur Călinescu)

Cine ar fi zis că arhivele Securității pot ajunge un spectacol de teatru marcant? Cine ar fi zis că în cele 200 de pagini ale dosarului „ELEVUL” regizoarea Gianina Cărbunariu ar putea vedea un scenariu despre frică și asumare? Cine s-ar fi gândit că numai cu o saltea gonflabilă, câteva scaune, două camere de filmat, două microfoane și un video-proiector de buzunar ai putea să spui povestea unui adolescent martirizat, ce lupta pentru „LIBERTATE” cu doar patru ani înainte de a o primi cu toții?

Într-o perioadă în care patronau „nu știu” și „nu pot” s-a născut în Botoșani Mugur Călinescu, cel care avea să intre post-mortem în conștiința comună ca fiind „luptător împotriva regimului totalitar”. La 16 ani a început să asculte Radio Europa Liberă, iar de atunci tânărul timid cu „glugă neagră și pantofi albi” și a compromis viața. A scris cu creta mesaje anticomuniste prin oraș. Cu litere de tip „tipograf majuscul”, după cum spun rapoartele. Timp de o lună. Apoi Securitatea s-a mobilizat. Teste, interogatorii, câini de urmărire, planuri ale cartierelor… o desfășurare de forțe incredibile pentru câteva mesaje scrise pe panourile care înconjurau un șantier. Pe scurt: un „subiect” naiv ce crede că poate schimba lumea și niște „cămăși gri” ce îi demonstrează că societatea nu are nevoie de el. 

Apoi face cunoștință cu The Big Brother românesc care îi amenință familia, prietenii, îl urmărește și înregistrează non-stop, iar toate convorbirile sunt transcrise într-un dosar de 200 de pagini cu numele „ELEVUL”. El nu mai este nimic altceva decât un nume pe un dosar, un motiv de ură și renegare pentru cei din jurul său. Încearcă să se justifice însă este redus la tăcere. Își asumă faptele și nu consideră înscrisurile sale „nepotrivite”, ci din contră, adevăruri pure pe care oamenii nu vor să le conștientizeze. Dar îndrăzneala de a gândi cu mintea ta se pedepsește, poate chiar cu viața. A murit la nici 20 de ani. 

„Suntem țara cu cei mai mulți minori recrutați (de Securitate): 100 de elevi doar dintr-un liceu din Botoșani… Eu nu am vrut să fac o reconstituire istorică, ci să testez limitele unui document și ale teatrului, până la urmă. Tot ce se proiectează pe ecran este documentul în sine. Eu am căutat legătura cu documentul. N-am adăugat nici un cuvânt la dosar. Din cele 200 de pagini am făcut doar o selecție. De accea e ciudat să mă numesc autor. Suntem co-autori eu și cu securitatea, cu părinții, cu martorii, cu însuși Mugur…” – spune Gianina Cărbunariu la sesiunea de Q&A de după reprezentație.

Ducem o lipsă acută de modele în viețile noastre de adolescenți, însă cred că povestea acestui erou merită văzută și apreciată ca pe o adevărată jertfă pentru prezent. Un spectacol brutal, dar extrem de necesar, pentru a ne trezi la realitate, pentru a realiza că orice fel de condamnare este, de fapt, o condamnare pe viață. Festivalul Tânăr de la Sibiu reușește să aducă pe mica scenă de la etaj o poveste mare, o poveste la finalul căreia să ne gândim de două ori la ideile pentru care noi luptăm (sau dacă mai luptăm) și la ceea ce lasă fiecare în urmă. Auzeam tineri râzând în sală de limbajul de lemn, „suprarealist”, dar la finalul spectacolului cu toții eram zguduiți de realitatea trecută. Mugur a lăsat în urmă libertate pentru o țară întreagă. Noi cu ce contribim?

„Tipograf majuscul” este un spectacol despre frica și tensiunea adevărului ascuns sub preș, despre negarea cu orice preț a realității, despre asumare și despre o luptă pierdută cu sistemul.

Spectacolul este o coproducţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon şi face parte din proiectul european “Vieţi paralele ­ Secolul 20 văzut prin ochii Poliţiei Secrete”.

Un spectacol de Gianina Cărbunariu

Scenografia: Andrei Dinu

Coregrafia: Florin Fieroiu

Muzica: Bobo Burlăcianu

Light-design: Andu Dumitrescu

Cu: Cătălina Mustaţă, Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu