Interviu realizat de Teodora Minea, 19 ani, studentă

O discuție în fața unei cafele cu bezea într-un atelier improvizat, cu parchet colorat, nu poate decurge decât foarte bine. Am povestit printre hainele pe care Adela Gabriela Mașca le pictează când nu se ocupă de cei doi băieți ai ei. Este foarte fericită că și-a descoperit această pasiune de a „pune culoare pe haine” și nu îi place să i se spună nici „designer”, nici „pictor”. Nu se încadrează în nici una dintre aceste categorii și este un improvizer în arta de a trăi și a lucra frumos. Cu plăcere și entuziasm. În rest, lucrările sale vorbesc despre ea și este îndeajuns să privești un tricou sau o cămașă de-a ei pentru a ști ce-i trece prin minte și prin suflet. Am surprins o frântură din acest spirit liber într-o discuție pe care o voi numi un interviu, cuvânt prea șablonar pentru ceea ce s-a întâmplat de fapt.

De ce te-ai apucat de pictat haine?

M-am apucat dintr-un impuls. Am avut un impuls de a modifica un tricou de-al meu, să-i adaug mai multă culoare. Am fost așa de mulțumită de ce a ieșit încât seara l-am așezat lângă pat (l-aș fi îmbrăcat direct, dar era încă ud) așa încât dimineața când mă trezesc să fie primul lucru pe care îl văd. Și obiceul ăsta încă îl am. Sunt atât de implicată emoțional și lucrez cu atât de mult entuziasm încât uneori mă trezesc în timpul nopții și caut să mai văd odată ceea ce am pictat în timpul zilei. Asta mă și ajută să văd dacă mai e nevoie să modific ceva, dar, în principiu, mă uit la ele cu entuziasm.

Mereu ai același entuziasm?

Da, mereu, și aș vrea să-l păstrez pentru totdeauna dacă ar fi posibil. Sper să nu ajung să le fac mecanic.

Ți-ai dorit de când erai mică să devii „designer” sau „pictor de haine”?

Nu mi-am propus nici o clipă. Eu am terminat dreptul. N-am avut, până la un moment dat, nici un fel de tangență cu acest domeniu. După o perioadă, în care am practicat ceea ce am învățat în facultate, am decis să-mi schimb domeniul de activitate. Am făcut un curs de design interior în care m-am regăsit, mi-a plăcut. O perioadă bună de timp am făcut proiecte de amenajări interioare pe cont propriu și mi-a plăcut. Abia atunci am avut surpriza să constat că desenez cu foarte mare ușurință orice. Până în acel moment nu avusesem nici cea mai mică idee că am această abilitate. Și de acolo, încet, încet, lăsând proiectele de design interior, am pus pe hainele mele mai multă culoare. Fără să planific… 

Inspirația de unde vine? De voie sau de nevoie?

Eu mai mult mă las ghidată de emoții și asta este ceea ce se vede, sau cel puțin ceea ce văd eu. Pot să spun că mă transpun pe pânză. Este o modalitate de a exprima ce simt și nu îmi fac niciun fel de plan, totul vine spontan. La mine totul este dinamic și se transformă. Poate însemna ceva într-o zi și altceva în zilele următoare.

Folosești tehnici de pictură învățate?

Nu am niciun fel de șablon. Felul în care văd eu lucrurile se transpune automat în lucrările mele. Pur și simplu le pictez. Asta nu înseamnă că nu am făcut cursuri de pictură. Am investit în partea asta, am fost ani de zile la cursuri de pictură ca să îmbunătățesc latura mea artistică.

Deci tu, când tragi o linie pe un tricou, nu știi în ce se va transforma?

Nu. Dacă am o idee și-mi imaginez cum va arăta, știu că aproape niciodată nu ajung acolo. N-am făcut nimic din ce mi-am propus, din punctul ăsta de vedere (râde). Întotdeauna se schimbă lucrurile pe parcurs. Pornesc de la o schiță, dar rezultatul final nu mai are nimic în comun cu schița. Îmi place ca oamenii să ghicească, să interpreteze ceea ce fac eu.

De când ai început „afacerea”?

Încă nu e o afacere, dar am început să fac asta în urmă cu aproximativ 3 ani. Mi-au trebuit aproape 2 ani să mă las convinsă să particip la diverse târguri de produse handmade. Am fost foarte emoționată să particip la primul eveniment. Am ales cel mai retras loc pentru stand, cel mai umbrit (din fericire, pentru că era vară), și stăteam cumva în afara lui. Abia când vedeam că sunt oameni interesați și felul în care ei priveau lucrările, îndrăzneam să mă aproprii. În rest le priveam de la distanță. Asta s-a întâmplat la Creative Buzz. Acum am trecut la etapa de asumare că sunt oameni care „mă poartă”, la propriu și la figurat. Am rămas fidelă evenimentului și am participat exclusiv la evenimentele organizate de ei. 

De ce nu o numești „afacere”?

Eu îmi doresc doar să fac lucruri minunate și să nu simt presiunea că am de făcut 100 de tricouri și nu știu când și cum o să le fac. Îmi doresc să-mi păstrez entuziasmul și să mă implic cât mai mult în fiecare lucru pe care îl fac. Vreau să devină o afacere, pe lângă produsele pe care le pictez manual, am dezvoltat și o serie de articole pe care le imprim. De asemenea, mi-ar plăcea să îmbunătățesc linia de accesorii. Cât mai curând vor fi disponibile online pe coloursense.ro.

Ce loc ocupă partea financiară în arta ta? Nu ți-a fost frică de faptul că vei câștiga mai puțin în zona handmade? 

Nu m-am gândit deloc la partea financiară, nici măcar când am participat la primul eveniment. Tot ceea ce m-a interesat pe mine a fost să văd dacă energia pe care am pus-o în conținutul acelor obiecte vestimentare e apreciată, sau dacă cineva se simte atras de zona asta de produs. Acum vreau să-mi îmbunătățesc produsele cât de mult, inclusiv calitatea materialului. Vreau să fie țesături naturale, bumbac organic, în special pentru tricouri.

Am văzut că pictezi și ceasuri… 

Îmi place ca obiectele pe care eu le fac să aibă o utilitate. Nu pot să spun că un tablou nu are utilitate, însă cu un tablou relația e pasivă. Pe când o haină care îți place și pui în ea tot ce simți tu mai bun e o lucrare foarte bogată în conținut. Ba mai mult, o mai și iei pe tine, iar satisfacția e mult mai mare decât atunci când doar o privești. Același lucru l-am intenționat și cu ceasurile. De-asta ceasuri și nu tablouri. Ceasul are o dinamică, se mișcă permanent. Pe lângă decorul pe care îl pui pe el îți arată anumite lucruri, îl privești mult mai des decât ai privi un tablou. E un obiect funcțional.

Ce alte obiecte practice mai pictezi?

Am încercat să pictez accesorii. Am trecut la niște sacoșe pe care le-am confecționat cap-coadă, împreună cu o doamnă croitorează cu care colaborez, care le croiește și le coase. Am reciclat anumite obiecte și mi-a plăcut rezultatul. Am transformat niște blugi făcând dintr-o parte genți, din altă parte borsete, acum aș vrea să fac niște veste sau brâuri.

Măști?

Am avut un client care a solicitat măști pe care să le poarte împreună cu tricourile pe care le-a comandat. Dacă va fi vreun eveniment în luna iulie probabil că o să am și măști. E un accesoriu tot mai solicitat. Plus că mă presează și prietenii să le fac. (râde)

Ce părere ai despre stilul tinerilor?

Nu întotdeauna au bani, dar au gust. Au acel entuziasm atunci când văd un lucru ieșit din tipar, se simt atras de el. Cei mai mulți clienți ai mei sunt tineri, adolescenți. Cred că li se potrivește. 

Cum te-ai adaptat carantinei?

Eu de câțiva ani trăiesc într-un fel de carantină. Intenționez să mă implic mai mult în ceea ce înseamnă comercializarea produselor online, lucru de care nu m-am preocupat până acum. Suntem cu un site în construcție și sper că nu va mai dura mult până să îl putem lansa. Deocamdată, am construit o pagină de facebook pe care mă străduiesc să o actualizez săptămânal sau cât de des pot. Încă n-am vândut nimic online pentru că am o prejudecată: am avut senzația că nu se pot vinde aceste lucruri decât dacă te uiți la ele, dacă le pui pe tine, în urma unui contact direct. Sunt de părere că impactul este mult mai mare atunci când le expui. Însă în perioada asta merită luată în calcul și varianta online. 

Unde te găsim?

La evenimentele Creative Buzz, când se vor reorganiza, mai am câteva produse la Gossip Tree, pe Facebook pe pagina Colour Sense, unde se pot face și comenzi și, într-o lună (sperăm), și pe site.