de Marta Solomon, studentă la Jurnalism, anul III

Am provocat-o pe Carla la o discuție despre un alt model de a face presă în România. Ea a fost parte din echipa DoR și continuă să creadă că poveștile vindecă vieți. Decât o Revistă a fost un proiect editorial ambițios, dar care, din păcate, din lipsă de fonduri, și-a încheiat activitatea în 2022. Am discutat despre jurnalism și formele lui, despre nevoile oamenilor și cum le putem răspunde, dar și despre provocările pe care le-a întâmpinat când a documentat povestea unor studente abuzate de un profesor universitar.

Marta Solomon: Ce a însemnat pentru tine Decât o Revistă?

Carla-Cristiana Lunguți: Pentru mine a fost în primul rând școală. M-a învățat să mă uit la lume, pur și simplu. Un soi de grijă și standard în profesie m-a învățat DoR. Mereu spun că DoR mi-a schimbat viața, o să spun mereu, pentru că a făcut-o. Mi-e dor de jurnalismul pe care îl făceam la DoR, care nu mai e în profesie, n-a rămas, odată ce DoR s-a închis. Jurnalismul ăla de formă lungă, foarte atent documentat, cu povești foarte personale.

Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o până acum în profesie?

Carla-Cristiana Lunguți: Cred că cea mai mare provocare a fost să lucrez împreună cu Cristian Lupșa la această poveste complicată a unui profesor de la FJSC, Horea Bădău, acuzat de zeci de studenți de abuz și hărțuire. L-am avut la seminar pe profesorul ăsta, am terminat Facultatea de Jurnalism și a fost o poveste grea la care am lucrat un an. A fost o provocare pentru că voiam să spun povestea asta într-un fel în care, inclusiv pentru oamenii implicați, și pentru victime și pentru noi, ca oameni care lucrăm la poveste, procesul ăsta să merite. Am vorbit calculat, cu peste 120 de oameni, cred că am ajuns până la 150. Într-o formă sau alta, nu 100 de interviuri, dar conversații mai lungi, mai scurte, au fost cu aproximație peste 100 de oameni ca să zicem povestea asta.

În contextul unei prese extrem de diversificate și a scăderii încrederii oamenilor în jurnaliști, care sunt, în opinia ta, rolul și calitățile unui jurnalist?

Carla-Cristiana Lunguți: Cred că noi ca jurnaliști, unu, nu întrebăm oamenii ce au nevoie și doi, nu încercăm să le răspundem întrebărilor lor, ci mai degrabă încercăm să răspundem curiozităților noastre personale. Poate să fie și despre asta, că uneori facem jurnalism pentru că pe noi ne arde ceva și e foarte important să facem asta, dar pe de altă parte cred că ar trebui să fie despre oameni și ce au ei nevoie să știe.

Mi-ar plăcea să avem mai mulți jurnaliști care vin și încearcă să-i înțeleagă pe oamenii care nu gândesc ca ei, dar dintr-un loc de empatie și nu dintr-un loc de judecată. Mi se pare foarte important să stai cu omul ăla și să înțelegi de ce el vrea să voteze un partid cu care poate tu nu ești de acord. Că nu e despre tine, e despre el. Și atunci, cum facem asta? Să ascultăm cu grijă și empatie și curiozitate. Asta mi se pare foarte important. Să ne alegem oameni care nu sunt ca noi. Vorbim prea mult cu oameni care ne confirmă nouă niște credințe și atunci riscăm ca niște oameni să devină neascultați, pentru că chiar nu-i bagă nimeni în seamă.

Pe ce subiecte crezi că ar trebui să insiste presa din România?

Carla-Cristiana Lunguți: Eu cred că lipsesc reporteri specializați pe un subiect și care să rămână pe subiectul ăla. Dacă cineva vrea să scrie despre sistemul universitar din România, hai să nu mai scriem despre cinci profesori abuzatori și să ne enervăm cu toții. Și mai degrabă, hai să avem niște reporteri care acoperă subiectul ăsta cap-coadă. Ok, avem cinci profesori abuzatori, dar ce face sistemul greșit de le permite ca ei să existe? Ce regulamente n-avem și de ce? Ce exemple există în România care funcționează? Că sunt în multe facultăți inițiative de studenți care încearcă să facă niște lucruri și să schimbe niște lucruri și schimbă la nivel mic acolo, dar schimbă. Când sunt momentele alea bune în care poate universitatea face și ea totuși ceva bine și mai mișcă ceva.

Ai documentat materiale pentru DOR, pentru Rise Project, Scena 9, Libertatea. Cum ai ajuns să colaborezi cu Oamenii Dreptății?

Carla-Cristiana Lunguți: Oamenii Dreptății este un proiect al Leaders for Justice, care este un program de leadership pentru cei din profesii juridice. Oamenii Dreptății e un concept derivat din DoR Live, care era un eveniment al DoR în care luam conținut de revistă și-l urcam pe scenă. Leaders for Justice a iubit așa de tare conceptul ăsta încât au zis „Vrem și noi să facem cu comunitatea noastră”. Cred foarte tare că jurnalismul nu trebuie să mai fie doar online sau doar în ziare sau doar pe site-uri. Cred că jurnalismul trebuie să fie și pe scenă. Și cred tot mai tare că jurnalismul trebuie să înceapă să se ducă unde e omul, și mai puțin să vină omul la tine. Deci, pentru mine, Oamenii Dreptății e tot o formă de jurnalism.

Este foarte dificil pentru jurnaliști să reziste în piață. Cum vezi un viitor sustenabil pentru redacții?

Carla-Cristiana Lunguți: Cred că redacțiile se schimbă. Adică cred că am plecat de la un mod foarte nesănătos, în care jurnaliștii erau plătiți prost, stăteam foarte mult în redacții, burnout, tot pachetul. Cred că ne-am mai schimbat. Adică începem să vorbim un pic despre management, leadership în redacții, program, cât muncim. Sunt niște roluri noi pentru redacțiile din România, pentru că nu creștem lideri și manageri pentru redacții. Facultățile pregătesc reporteri, nici măcar editori. Odată ce te duci în redacție, afli că poți să fii, în redacțiile astea noi, community manager, fundraiser, outreach manager, să faci social media, să fii manager, să fii business developer, care sunt toate roluri de dezvoltare.

Ai la descriere pe Instagram ,,Știu sigur că poveștile vindecă’’, de unde știi?

Carla-Cristiana Lunguți: Știu că povestile vindecă, pentru că am văzut că poveștile vindecă. Pe de o parte, am văzut asta la DoR din feedback-ul oamenilor. Cred că jurnalistul trebuie să îți dea spațiu să-ți zici povestea așa cum e ea și să o trăiești așa cum a fost ea. Și pentru mine a fost foarte important în procesul ăsta de a spune povestea asta cu Bădău, ca victimele să se simtă safe. Și cred foarte tare că poveștile vindecă atunci când sunt spuse cu grijă și empatie.

Cred că asta ar trebui să facă poveștile, să te facă să simți că e și despre tine. Că trecem toți prin aceleași dileme, și întrebări, și frici. Și dacă jurnalismul îți răspunde la ele, sigur te și vindecă un pic.

Ce sfat i-ai da Carlei de la început de drum?

Carla-Cristiana Lunguți: Să încerce lucrurile care o sperie. Pentru că am fost un om foarte fricos. Și cred că atunci când ești la început trebuie să te duci în toate locurile astea care te sperie ca să vezi cum e. Sfatul e să take it easy și că nu trebuie să se decidă de mâine ce trebuie să fie în 3 ani. Și că atâta timp cât faci lucruri, e suficient. Și asta aș da sfat tinerilor, să scoată la cafea oamenii care le plac. Pentru că poate așa le apar și job-uri, intership-uri. Scrii un mesaj pe Instagram și unii oameni o sa vrea și alții nu și e ok.

Imagine principală: Carla-Cristina Lunguți, Arhivă personală