Interviurile Peda citește

Daria Cuc este absolventă a Colegiului Național Pedagogic “Andrei Șaguna” din Sibiu și studentă în anul I la Facultatea de Litere în cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. Daria a participat la întâlnirile Peda citește și a moderat interviurile cu Radu Vancu și Marin Mălaicu-Hondrari. De curând, Daria și-a publicat primul articol pe platforma citestema.ro. Daniel Ghițescu este elev în clasa a X-a A la Colegiul Național Pedagogic “Andrei Șaguna” din Sibiu și colaborator al revistei Exercițiul 18. Andrei Zbîrnea este jurnalist, copywriter, câteodată poet. Cea mai recentă carte pulicată este nick cave@bergen (CDPL, 2021).

În această vară, în timpul festivalului Artmania, cei trei s-au întâlnit la o poveste despre viața literară și implicațiile acesteia, despre artă și legătura cu publicul.

Daria Cuc: Am observat că scrii o poezie modernă, actuală, care îi atrage pe tineri spre literatură. În zilele de astăzi este tot mai greu pentru noi, adolescenții, să găsim cărți care să ne trezească interesul. De unde te inspiri? Valorifici și  experiența ta personală?

Andrei Zbîrnea: În principiu, încerc să rămân conectat la ce se întâmplă în prezent: evoluția societății, dezvoltarea digitală. Încerc să fiu atent și  la ce fac cei mai tineri decât mine, pentru că trebuie să te raportezi la ceea ce vine nou, iar în același timp să rămâi în prezent. Inspirația mi-o iau din seriale de pe Netflix, din sport deoarece urmăresc foarte mult sport, muzică, în special muzica pe care o avem aici, la Artmania, din podcasturi de neuroștiință popularizate pentru masele de oameni. Una dintre sursele de inspirație pentru viitoarea mea carte este o zonă de aici, din Sibiu, numită Valea Săpunului. În general mă inspir și din locurile unde călătoresc, unde merg cu munca.

Daniel Ghițescu: Prima ta poezie a fost la 8 ani, un sonet. Pe parcursul carierei de poet ai avut un îndrumător, un mentor, cum a fost, de exemplu, Aron Pumnul pentru Mihai Eminescu?

Andrei Zbîrnea: Avantajul de a trăi în anii aceștia este că poți avea un mentor cu care să nu te întâlnești fizic, dar pe care îl poți urmări în postări și articole de presă online. Cred ca am avut mai mulți mentori alături de care nu am avut o relație tipică în rolul de învățăcel. Pot să îi menționez aici pe Simona Popescu, Radu Vancu, Elena Vlădăreanu. În general i-am privit ca pe niște coechipieri (în cazul lui Radu și al Elenei), mai ales datorită apropierii de vârstă, pentru că am învățat de la ei niște lucruri pe care ei le experimentaseră înainte și au ajuns la niște formule poetice unice. Două idei pe care le-am integrat de la Simona Popescu sunt: 1. Că poezia este o formă de comunicare și 2. M-a încurajat să-mi construiesc poezia în jurul metaforei sportive și a folosi această pasiune în poezie. Mentori pot și considerați și scriitorii pe care îi citești și nu mai sunt printre noi. De asemenea, pentru mine, poeții germani din Banat, pe care i-am descoperit tot prin Simona Popescu, au o poezie care vorbește despre ororile comunismului într-o formă criptată din care reprezentanții sistemului totalitar să nu înțeleagă foarte ușor substratul. Este importantă ideea că în orice clipă ai câte ceva de învățat. De menționat faptul că mentori pot fi și oameni mai tineri decât tine. Eu am învățat foarte multe de Bogdan-Alexandru Petcu, un poet foarte drag mie, de la Ioana Vintilă – poetă din Sibiu care scrie de la 13 ani. În fine, ideea cu poezia este să nu crezi că ai realizat totul, ci întotdeauna să o iei de la capăt și să te reinventezi .

Daria Cuc: Referitor la poezia modernă: a început să fie preferată de tineri tocmai pentru că vorbește despre nevoile lor, într-un limbaj accesibil. Aici aș remarca și utilizarea limbii engleze în combinație cu limba română. Cum privești acest lucru? Este de condamnat faptul că poezia explorează mai multe domenii în limbajul modern?

Andrei Zbîrnea: Engleza e limba universală de comunicare în companii. Romgleza, deși nu îmi place, o mai folosesc și eu. Nu avem cum să ne opunem. Personal, când folosesc segmente de engleză, le evidențiez printr-un scris înclinat sau îngroșat. Unora le iese bine această combinație. Cred că în generația voastră sunt mulți oameni care se exprimă mai bine în engleză decât în română și le este mai ușor să gândească astfel. Acest fenomen se va accentua. La fel se întâmplă și cu textele din ce în ce mai scurte. E reacția persoanelor care  citesc pe diagonală. Este un adevăr că se citește din ce în ce mai puțin, iar cei care citesc masiv sunt tot persoanele din domeniu. Poezia este privilegiată și are o șansă în plus datorită formei sale scurte. Astfel, poți citi poezie în autobuz, acasă, într-o pauză.

Daniel Ghițescu: Fiind, la bază, copywriter, te-ai gândit să te concentrezi asupra prozei sau a altei direcții, diferită de cea a poeziei?

Andrei Zbîrnea: Deja fac acest lucru, pe partea de jurnalism cultural scriu despre trupe și albume rock, scriu articole despre industria muzicală. În acest sens am și trei rubrici: în revista Familia de la Oradea, în revista Matca Literară și în revista Timpul din Moldova. E o zonă neacoperită, dar pentru care există oameni interesați. Iar în limba română sunt foarte puține articole, majoritatea fiind în engleză pe zona de rock progresiv și post-rock. Interviurile cu trupe de afară le obțin prin festivaluri locale din diferite orașe din România. În ceea ce privește proza, problema este că necesită mult timp și disciplină, pe care o am, dar care este utilizată în funcție de priorități. Momentan lucrez la o proză pentru o antologie, care va apărea în iarnă.

Daria Cuc: Ai spus că ești copywriter. Poți să ne dai niște detalii despre ce înseamnă această meserie și cum o combini cu literatura? De asemenea, cum ar putea o persoană neinițiată să scrie și mai apoi să publice?

Andrei Zbîrnea: Teoretic, primul pas este să știi despre ce scrii și să ai un material într-o direcție. Apoi mai există varianta de a contacta revistele pe mail și de a aștepta răspuns. Ai nevoie de câțiva oameni care cunosc fenomenul și care pot să te îndrume și să îți dea o confirmare că ceea ce ai scris este bun într-o anume direcție și pentru anumite reviste. Să ai un public țintă în minte. Nu e vorba de relații, ci de momentul oportun de a fi evaluat de cineva și a primi un răspuns în ideea în care te poți remarca dintr-o mare de alte materiale.

Daniel Ghițescu: De ce te consideri în primul rând promoter? Crezi că faci asta mai bine decât scrisul efectiv?

Foarte pe scurt: pentru ca m-aș plictisi să fiu în fiecare zi poet. Mi se pare super amuzant când sunt într-un context în care cineva mă prezintă altcuiva și zice: Andrei Zbirnea – poet. Cumva ești mai degrabă ceea ce faci cel mai mult și mai degrabă aș spune că sunt copywriter decât poet, pentru că asta fac cel puțin 40 de ore pe săptămână, ăsta e jobul meu. Promoting fac, în egală măsură și jurnalism, dar nu-mi place să pun eticheta. Într-o zi mă simt mai bine să scriu poezie sau să citesc poezie, să fiu poet, dar e o chestie de mood până la urmă. Deci nu știu dacă e neapărat o alegere benevolă, dar sigur nu e o constrângere, e mai degrabă o extindere a rolului.

Daniel Ghițescu: Eu mai am o întrebare, printre ultimele. Ai ceva recomandări de lectură?

Andrei Zbîrnea: Uite, am citit acum recent o carte despre ce se întâmplă cu noi după ce murim, din punct de vedere digital. Se cheamă „Toate fantomele din mașinărie. Iluzii ale nemuririi în era digitala”. Există posibilitatea, din câte am citit în acestă carte, ca tu practic să-ți programezi, după ce nu mai ești, să le trimiti niște mailuri celor apropiati. Voi cum v-ați simti în situația asta?

Daniel Ghițescu: Pare ceva luat dintr-un film horror. Mie mi-ar lua foarte mult să înțeleg așa ceva și aș rămâne efectiv mască.

Autoarea este Elaine Kasket și mai era o chestie care m-a pus pe gânduri acolo. Oricât de puțin activi am fi online, noi avem acolo o bază de date foarte plină. Eu de la 22 de ani am Facebook, nu exista cu mult înainte, dar să zicem de acum 15 ani eu am activitatea mea online care zice foarte multe despre mine, despre personalitatea mea, despre parcursul meu profesional și artistic. Ideea cărții e că ar exista o noțiune de testament online, că ai putea să îți încredințezi moștenirea ta virtuală, tot ce înseamnă contul tău de Gmail, Messenger, WhatsApp, Instagram ș.a., unui executor testamentar. Nu e atât de simplu cum pare, unele țări nu recunosc legea și te poți trezi că cei apropiați nu pot să-ți acceseze conturile. (…)

O altă carte care m-a tulburat destul de mult este „Sărmane creaturi” de Alasdair Gray. Am văzut filmul înaine de a citi cartea. Este un film în regia lui Yorgos Lanthimos, un regizor grec pe care vi-l recomand cu mare căldură. E practic o poveste în care un savant țicnit face experimente pe propria fiică, o persoană cu o dezvoltare precară în primii ani de viață, dar care ajunge să devină un om foarte inteligent, cu o viziune foarte socialistă asupra lucrurilor. Nu vă dau prea multe spoilere, pentru că aici e de citit cartea și de vizionat filmul. Sunt practic două lucruri foarte diferite, până la un moment dat aveam impresia că nu au nicio legătură una cu alta. Iar un volum de poezie pe care îl recomand cu căldură este „Zona de surescitare” de Laura Francisca Pavel, profesoară de la Facultatea de Teatru din Cluj și o poetă cu un imaginar aparte. Volumul a apărut la OMG în 2024. E o poezie foarte sofisticată și, în același timp, foarte directă. E un mod de raportare reflexiv la poezie, o poezie pentru creier. Iar o poezie pentru suflet ar fi, daca tot suntem în Sibiu, cea mai recenta carte a Teodorei Coman, „Piesa de rezistență”.

Daniel Ghițescu: Mai am o întrebare din alt domeniu. Ne-ai arătat cu „Turneul celor cinci națiuni” latura aceasta de microbist și știu că ești suporter înrăit Borussia Dortmund. Întrebarea mea ar fi: cu ce altă echipă ai ține, dacă echipa ta favorită s-ar desființa. Care ar fi your second choice?

Mai am echipe pe care le simpatizez, ar fi Napoli din Italia, Arsenal din Anglia, Marseille din Franța si Boca Juniors din Argentina. E dificil, ăsta e raspunsul, dar nu aș investi aceeași energie pe care am investit-o în Borussia Dortmund. Simpatizez de ceva timp și echipa Rapid, deși am fost stelist. Mi se pare că e singura echipă care are cumva un grup de suporteri dedicați, chiar dacă acum corabia pare să eșueze din nou în campionat.

Apropo de fotbal, stau în același hotel cu echipa Hermannstadt (iulie 2024, n.r.), am văzut doi jucători, i-am recunoscut. Aveau meci cu Slobozia, au făcut 1-1. Și culmea, la cât am stat în Sibiu, n-am apucat să prind niciun meci acasă al Hermannstadt-ului. Poate altă dată.