Povestea mea despre stările de anxietate presărată cu părerea specialiștilor.

Material de Patricia Cîrog, 17 ani, Sibiu
Ilustrații Laura Jeitan

Prima dată când m-am confruntat cu anxietatea, eram la începutul liceului, când am schimbat întreg mediul școlar și am plecat, de la o școală rurală, la unul dintre cele mai bune licee din județ. M-am simțit copleșită de multitudinea de teme, informații, oameni noi și program cu totul diferit de cel cu care eram obișnuită. În gimnaziu, eram cea mai bună din clasă la învățătură fără să depun prea mult efort, profesorii mă apreciau, iar colegii îmi erau prieteni din copilărie. Când am început liceul, mă simțeam din ce în ce mai mică, mă intersectam cu priviri străine care, în mintea mea, mă judecau și mă speriau. Nu mă mai simțeam în siguranță, așa că simptomele anxietății nu au întârziat să apară. Mă confruntam cu gânduri ce se învârteau și îmi provocau dureri în piept. Presiunea de la nivelul tâmplelor îmi îngreuna capacitatea de a mă concentra. De a mă relaxa. De a mă liniști. Eram captivă în vârtejul din mintea mea.

Însă, ușor, ușor, liceul a devenit din ce în ce mai captivant. Am început, timid, să mă implic în proiecte, să îmi fac prieteni noi, să zâmbesc privirilor străine și să mă deschid. Doza mea de optimism a început să crească și mă simțeam apreciată. Am inițiat, împreună cu un coleg, un Club de Povești, am plecat în alte orașe, am participat la concursuri. Mă trezeam fericită și cu un gând: “Contez!”. Dar apoi… Boom! În martie, când școlile s-au închis din cauza pandemiei,  eram în clasa a XI-a și am rămas în sătucul meu, să gătesc bannana bread și să mă simt, din nou, neînsemnată.

Starea de incertitudine, îndepărtarea de cei din jur și anularea pe rând a proiectelor în care eram implicată m-au dus în pragul unei anxietăți generalizate. Când am realizat că am nevoie de ajutor, era miezul nopții, iar eu priveam epuizată tavanul din camera mea, în timp ce planificăm în detaliu următoarea zi, pentru a mă asigura că nimic rău nu avea să se întâmple.

Am hotărât să aflu de la specialiști ce este anxietatea și care sunt efectele ei. Adrian Beu este psihoterapeut, psiholog, formator și public speaker. A fost consilier educativ și se implică activ în comunitate, prin diverse evenimente ce abordează teme psihologice. 

 „Anxietatea generalizată este acea stare de teamă în absența unui stimul. De obicei, atunci când mintea noastră percepe un pericol, generează frică menită să găsească soluții pozitive și să anticipeze primejdiile. Însă, în cazul anxietății generalizate, acest pericol este, de cele mai multe ori, ireal. Apare, neașteptat, un șir lung de îngrijorări repetitive, iar încercarea de a găsi soluții constant  ne consumă resursele energetice și duce la un comportament disfuncțional.”, îmi spune Adrian Beu.

Paula Ciucur  este profesoară de științe socio-umane la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu. Printr-o multitudine de proiecte, majoritatea cuprinse în „ARCA lui Goga”, se asigură că elevii săi se simt în siguranță la școală și se dezvoltă într-un mediu captivant. Ea spune despre anxietate că: „Este greu de gestionat toată presiunea resimțită, întâmpini greutăți în păstrarea atenției, în focusarea pe o anumită sarcină, starea de bine este alterată.”

Ce ne îngrijorează? Ei bine, motivele diferă de la persoană la persoană. Ștefania, elevă în clasa a XI-a la un liceu din Sibiu, mi-a povestit despre stările sale de anxietate:

• Atunci când mă simt anxioasă, trăiesc în viitor. Mă îngrijorează decizia cu privire la facultate. Mă întreb non-stop: ce facultate ar trebui să aleg? Dacă nu aleg facultatea potrivită pentru persoana care vreau să devin? Ce îmi place să fac? Mă voi putea angaja în domeniul ales? Și, după toate aceste întrebări, mă trezesc la realitate și realizez că nu am habar despre ce vorbește persoana cu care aveam o conversație.

„Atunci când ne aflăm într-o stare de teamă, ne este foarte greu să intrăm în contact cu noi înșine sau cu cei din jur. Astfel, anxietatea ne afectează relațiile. E posibil să dezvoltăm relații superficiale, pentru că sunt bazate pe norme sociale, spre exemplu: am prietenii pe care ar trebui să îi am, nu pe care mi-i doresc, deoarece, pentru a mă afla în siguranță, anxietatea impune niște standarde. Pe de altă parte, putem avea relații foarte rigide, în care suntem foarte reținuți, pentru că ne este frică să ne deschidem. Putem intra în zona în care devenim dependenți de persoane.”, explică Adrian Beu, psihoterapeut.

În cazul meu, relația cu cei din jur s-a îmbunătățit atunci când am început să devin conștientă de stările mele anxioase. Când am realizat că sunt responsabilă de fricile pe care le simțeam, am devenit mai deschisă în a cere ajutorul. Astfel, i-am spus mamei mele că îmi e frică, am plâns alături de prieteni, iar aceste momente de vulnerabilitate m-au ajutat să mă vindec și să fiu înțeleasă de cei din jur. La început, mi-a fost greu, în special pentru că îmi era frică să nu fiu rănită sau abandonată, dar legătura cu cei din jur m-a ajutat să iau contact cu realitatea. 

Una dintre persoanele cu care mi-am împărtășit stările este Andra, o prietenă din liceu. Am rugat-o să îmi descrie starea ei de anxietate:

• Ai impresia că vei cădea. Unde? Mi-aș dori să aflu, dar anxietatea se descurcă minunat în a crea o lume falsă, lipsită de empatie, în care oamenii nu-ți vor decât răul, în care tu ești personajul negativ, neiubit și nedorit, în care tot ce încerci să faci e greșit, iar mai apoi, judecat. În timp ce lumea continuă cu activitățile zilnice, tu rămâi blocat într-o pseudo-cușcă a minții tale, în care te învărți și te învârți și te învârți și te învârți până ajungi să crezi că nu a existat vreodată o ușă și că anxietatea e atât de ‘normală’ încât ajunge să ți se pară anostă viața fără ea.

În ceea ce privește simptomele, Adrian Beu îmi spune că persoanele cu anxietate generalizată simt mereu că nu au timp. Nu se pot opri sau relaxa. Însă, această stare este generată de anxietate, deoarece, în realitate, treburile zilnice ar putea fi duse la bun sfârșit, dacă nu ar apărea îngrijorarea excesivă.

 „Atunci când un adolescent suferă de anxietate generalizată, este mai retras decât înainte, nu mai face lucruri care îl bucurau sau devine mai dependent de tehnologie, îi este greu să își concentreze atenția pe ceea ce are de făcut și se distrage cu diverse. Se înfurie mai des și cu mai mare ușurință de la lucruri aparent minore. Simptomele fizice includ insomnii sau tulburări de somn. Apar dureri de cap, sau de stomac, agitație și tensiune în corp, lipsă de poftă de mâncare sau mâncat excesiv.”, completează Gina Enache, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental în cadrul Clinicii Mind Education și Școala pentru Cuplu. Din empatie și altruism, Gina prezintă adesea celor din jur metode prin care ne putem gestiona emoțiile și impactul acestora în viața noastră de zi cu zi.

Anxietatea generalizată degenerează de multe ori în fobii specifice, frică de catastrofă sau atacuri de panică. Adrian Beu îmi spune că atacurile de panică sunt niște stări profunde de teamă resimțite psihologic. De obicei, încep cu senzația de sufocare, stări de amețeală, furnicături, tremurat, palpitații. Aceste simptome sunt cumulul unei hiperventilații cauzată de trăirile din interiorul nostru din acel moment. Practic, corpul nostru induce o reactivitate fizică prin care să ieșim din situația critică în care ne aflăm. Creierul nu mai poate face față și corpul răspunde în acest fel.

 „În primul rând, e nevoie să realizăm că atacurile de panică sunt niște reacții frecvente și normale. De multe ori, după ce trecem printr-un atac de panică, apare o altă stare de anxietate cu privire la starea noastră de sănătate, ne întrebăm dacă avem nevoie de suport medical. Datorită palpitațiilor cauzate de atacul de panică, mulți oameni tind să le confunde cu probleme cardiace. Ei bine, reacțiile fizice ale atacurilor de panică nu sunt nesănătoase. Hiperventilația nu ne atacă sănătatea fizică.”, completează Adrian.

Din păcate, pandemia și situația de incertitudine crește starea de anxietate a adolescenților. Paula Ciucur îmi spune că: „Adolescenților le lipsește exact interacțiunea, puterea relațiilor, tot ce înseamnă o comunitate școlară. E drept că putem să vorbim de forme de adaptare, inteligența ne oferă acest apanaj, dar sentimentele de insecuritate, de frică pentru consecințele  propriilor fapte asupra celor din familie, au crescut. Nu pot vizualiza capătul de tunel și au sentimentul că pierd ceva esențial.”

Cu toate că, în cazul anxietății generalizate, este recomandat să consultăm un specialist care să ne ajute în a ne gestiona emoțiile, Gina Enache mi-a împărtășit câteva tactici care ne pot sprijini în lupta cu anxietatea. 

 „Cred că este important să înțelegem rolul emoțiilor de orice fel în viața noastră, pentru că ele nu apar din senin și nici degeaba, ci cu scopul precis de a semnala nevoile profunde ale fiecăruia sau, uneori, pentru a-ți atrage atenția să te protejezi de pericole reale. De aceea, nu vorbesc despre anihilarea emoțiilor, de genul „cum să faci să nu mai simți”, ca și când ar fi ceva în neregulă dacă simți, ci vorbesc despre cum să înveți să înțelegi, să accepți și să faci față trăirilor pe care le ai. Așadar, faptul că te îngrijorezi, mai ales în această perioadă dificilă pentru noi toți, este firesc și, până la un punct, sănătos. Îngrijorarea poate fi acel „drive” care te ajută să te protejezi, să ai grijă de tine și de cei dragi, să continui să faci lucrurile care sunt importante pentru tine, chiar dacă nu știi cum o să arate lucrurile peste o zi, o săptămână sau o lună.” completează Gina Enache.

 Câteva tactici de a face față anxietății ar fi:

• Ține un jurnal

Este foarte important și util să scrii „la cald” ce trăiești, pentru că atunci poți vedea lucrurile ca și când ai trece cu lupa deasupra lor: sunt mai clare și mai evidente. Când scade intensitatea emoției, nu mai ai același acces la experiența respectivă și poți pierde din vedere aspecte importante care să îți fie de folos pentru schimbare.

• Ai grijă de tine și de ceilalți

La fel de important este să îți menții sau să îți cultivi obiceiuri și rutine prin care ai grijă de tine și de ceilalți. Este foarte important să dormi bine, să continui să faci lucrurile care îți fac plăcere în măsura în care poți, să vorbești cu familia sau prietenii, să ai ce activități poți cu cei cu care locuiești sau să ții legătura online sau telefonic cu cei care sunt departe. Nu înseamnă să încerci să „fii pozitiv”, ci să continui să faci lucruri care îți plac sau să le adaptezi cum se poate în situația de față. Dacă îți place să dansezi, dansează prin casă. Dacă îți place să mergi la concerte sau spectacole, vizionează-le online. Poate chiar cu partenerul/partenera, ca și cum ați merge la un date. Continuă să faci mișcare, să cânți, să asculți muzică, să pictezi, să te joci, să citești, să te plimbi și să admiri natura, etc.

Îți poți face o listă cu lucrurile care îți plac și să vezi cum le poți adapta la context. Ar fi de ajutor să nu subestimezi importanța acestor lucruri, care deși par mici, sunt un mare sprijin și pot fi un reper valoros.

Anxietatea este vârtejul care m-a înghițit mult timp. M-a oprit din a dansa, atât fizic, cât și mintal și m-a îndepărtat de oamenii dragi mie. Acum, încerc să mă gândesc cu drag la fricile mele. Să îmi dau seama că fac parte din mine, dar că nu mă definesc. Lumea nu e un loc atât de periculos. Iar oamenii sunt încă frumoși.

Dacă treci prin stări de anxietate și nu știi la cine să apelezi, poți lua contact cu Mind Forte. Este o organizație non-profit de psihologi din Cluj-Napoca a căror scop este de a promova sănătatea mintală. Aceștia au lansat o linie telefonică prin care oferă sprijin psihologic gratuit, în sesiuni de până la 30 de minute. Numărul de telefon este 0775 312 002 și pe care îi puteți găsi pe https://minteforte.ro/.