Ne începem viața în comunități și tot așa ne-o încheiem. Existența noastră este legată de ceilalți, dezvoltând de-a lungul timpului relații de codependență, funcționale ori disfuncționale. Constructe precum cele de „sens”, „speranță” sau chiar „identitate” pot fi conturate numai la nivel comunitar, rezultând din interacțiunile dintre noi.

Psihologul social George Herbert Mead era de părere că „sinele este format în interiorul societății”, înlăturând teoriile dezvoltate de filozofii și sociologii tradiționaliști care prezentau etnogeneza societăților drept „o reunire a sinelui individual, autonom”. Conceptul dezvoltat de Mead în 1913, în „The Social Self” este prevalent în momentul de față în psihologie și psihoterapie, însă, la vremea când a apărut, a fost ceva revoluționar.

Am suferit cu toții efectele negative ale pandemiei de COVID-19, care reușise ca până la finalul lunii mai 2020 să se răspândească peste tot în lume. Putem constata – în urma unei reflecții de moment – că ne confruntăm și cu provocările aduse de traiul într-un secol numit de Noreena Hertz „al singurătății”, în care ajungem să optăm adesea pentru întâlnirile în spațiul virtual în detrimentul celor până acum ceva ani obișnuite. Statusul de ”digital nomad” sună la rândul lui atrăgător. Uneori, izolarea socială pare un act voluntar.

În acest context socio-psihologic, poate fi just să ne întrebăm ce ne (mai) ține împreună. Contribuie evenimentele culturale desfășurate de-a lungul unui an de zile la întărirea coeziunii sociale? Cum? Am stat de vorbă cu Fawzia Rehejeh, organizatoare a Festivalului Culturii Arabe, cu Ioana Ciuban, de la ESTE Filmul de Miercuri și ESTE Film Festival, cu Ioana Vasile, librar în Cărturești, cu Denisa Guțiu și Sergiu Crapciu, participanți activi la evenimente culturale. În cele ce urmează, puteți explora perspectivele lor asupra subiectului.

Cum ne conectează evenimentele culturale organizate de-a lungul unui an?

Sergiu Crapciu: Prin consolidarea unei identități culturale. Evenimentele aduc laolaltă oameni cu interese și valori similare, întărind astfel sentimentul de apartenență. De asemenea, promovează diversitatea și dezvoltarea relațiilor interculturale. Evenimentele culturale oferă oportunități pentru oameni cu diferite origini culturale să interacționeze, să învețe unii de la alții și să descopere noi perspective, ajungând, în esență, la o înțelegere reciprocă.

Fawzia Rehejeh: Am observat că deja nu mai vorbim în Sibiu de acea coagulare a evenimentelor culturale pe timpul verii, ci că se organizează și în noiembrie, și în decembrie… E foarte important să existe evenimente culturale pe tot parcursul anului pentru a rămâne conectați. Spre exemplu, noi, după ce ia sfârșit Festivalul Culturii Arabe, organizăm evenimente culturale, prin intermediul cărora încercăm, de-a lungul anului, să păstrăm legătura cu cei cărora ne adresăm și să fim consecvenți față de scopul nostru, față de ceea ce vrem să transmitem mai departe: construirea unor punți de dialog intercultural, solidarizare socială în combaterea stereotipurilor.

Ai observat că participă diferite categorii de vârstă la evenimentele la care ai fost? Crezi că astfel de întâlniri pot ajuta la ameliorarea disparităților intergeneraționale, a generation gap-ului? Cum?

Carina Cichi: Am participat de curând la un concert la Schönbrunn Palace, în Viena. Acolo, Orchestra Palatului Schönbrunn ne aștepta în Orangeria Palatului, unde Mozart însuși a cântat în 1786. Pe lângă frumusețea experienței în sine, ceea ce am remarcat încă de la intrarea la eveniment, a fost că se regăseau acolo persoane de toate vârstele care voiau să se apropie cât de puțin de muzica creată de Mozart și Strauss. Copii cu părinți; noi – Generația Z; persoane înaintate în vârstă – de pe mai multe continente ale lumii, precum America, Asia și Europa. Mi-am spus, atunci, că ceea ce ne leagă și ne aduce împreună pe toți cei aflați în sala aceea este interesul pentru frumos, călătorii și cultură. Și, de ce nu, pofta de cunoaștere, de învățare, și de a experimenta frumosul în toate formele lui. Când te regăsești într-o astfel de sală, cu asemenea oameni, nu poți decât să te bucuri de senzația de apartenență pe care o trăiești.

Denisa Guțiu, studentă: Am observat diviziunea evenimentelor pe categorii de vârstă, ceea ce nu e neapărat un lucru rău, până la urmă. Există o plajă de unde poate alege toată lumea. Mi-ar plăcea, totuși, să văd o mai bună omogenizare a acestora. FITS-ul e cam singurul festival care adună toate grupele de vârstă. Contribuie aceste evenimente în vreun fel la bunăstarea comunității?

Ioana Vasile: Da. Este vorba de conexiune aceasta de care avem noi nevoie ca ființe sociale. Oricât de singuratic crezi că ai fi. Cred că oamenii abia așteaptă să se organizeze concerte și fel și fel de evenimente care să-i scoată din casă, să-i adune, la care să participe. Mi se pare că există deschidere din partea comunității. Mă gândesc la evenimentele din domeniul psihologiei, care au avut loc recent în Cărturești. Un domn a venit într-una din zile în librărie și m-a întrebat : „Dar nu aveați eveniment?”. Încurcase locațiile și i-am explicat că evenimentul are loc în celălalt sediu al nostru. A continuat spunând că „Mi-am lăsat mașina la mecanic și venisem strict pentru voi”. E de la sine înțeles că persoana respectivă își făcuse un plan care includea evenimentul cultural. Apoi am avut un alt eveniment organizat împreună cu cei de la Via Transilvanica și au fost prezenți foarte mulți oameni. Nu am avut scaune pentru toți. L-am ținut la Muzeul ASTRA, că ne gândeam „Ce facem cu atâția oameni? Că nu încap fizic în librărie”. Și cei din public au fost foarte receptivi, au pus întrebări, i-au felicitat pe vorbitori, au făcut poze, au cerut autografe. A fost o nebunie frumoasă.

Ce te motivează pe tine, din poziția de organizator, să realizezi astfel de evenimente și să le oferi continuitate?

Fawzia Rehejeh: Unul dintre lucrurile care ne motivează pe mine și pe echipa mea, și care ne oferă satisfacție maximă, este legătura creată între oameni în timpul festivalului și faptul că aceasta este una continuă. Mai ales în ceea ce privește comunitatea de imigranți, ei fiind împărțiți peste tot în România. Noi i-am adunat în Sibiu, din București, din Timișoara, din Cluj, și am reușit să construim un dialog între ei, ONG-urile active în domeniul imigrației și al integrării socio-culturale și UNHCR (United Nations High Commissioner for Refugees).

Din dialogul autentic care s-a născut privind problemele cu care se confruntă comunitatea imigranților în România au rezultat cursuri de limba română, care vor fi finanțate pe termen lung de către Agenția ONU pentru Refugiați, organizate în Sibiu. Este vorba despre lucruri concrete, lucruri pe bune. Facem lucruri care au impact pe termen lung pe partea de integrare a imigranților, refugiaților arabi în România, respectiv în Sibiu. Pentru că integrarea lor presupune un proces foarte dificil, atât în România, cât și în Europa.

Care este partea cea mai dificilă atunci când vine vorba de a oferi continuitate evenimentelor culturale, astfel încât ele să se întindă pe perioada unui an de zile? Ce eforturi presupune acest demers?

Ioana Ciuban: Eu cred că e important, în cazul nostru, să transmiți publicului faptul că miercuri de miercuri are loc o proiecție de film european, chiar dacă prezența nu este aceeași mereu. Să știe lumea de noi. Efortul care trebuie depus e unul pe termen lung. Chiar dacă îți faci o promovare scurtă, nu e suficient. Eu cred că numai prin faptul că te tot repeți ajunge evenimentul tău să fie cunoscut de marea majoritate. E important să îi oferi eveni[1]mentului o zi anume și o oră, și să nu fluctuezi cu aspectele acestea. Noi, miercuri de miercuri, la ora opt, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” avem proiecție de film european, implicit, românesc. Și atunci, cumva, lumea știe. Chiar dacă nu știe ce film urmează peste o lună de zile, știe că în fiecare săptămână va putea viziona la aceeași oră o proiecție de film. Așa s-a și născut ideea proiectului.

Însă, pentru că noi nu avem spațiul nostru, depindem foarte mult de alții în acest sens. Momentan atât ne permitem. Dacă am avea spațiul nostru, probabil am avea mai multe proiecții săptămânale. Având în vedere că nu avem lucrul acesta, ne permitem, momentan, o singură proiecție săptămânală. Și facem asta de trei ani aici. Noi, în fapt, am început cu Subterana Cinematografică de la Humanitas, după care ne-am mutat la Habitus, cu „Cine M-a Văzut la Habitus”. La început am avut proiecții o dată la două săptămâni, după care am schimbat, trecând la proiecții săptămânale. Tot așa, o singură zi din săptămână, o singură oră.

Ilustrație de Miruna Dospinescu

Materialul a apărut și în format tipărit, în revista Exercițiul 18, numărul 8.