Pe data de 3 noiembrie 1813 a fost adoptată noua constituție a Norvegiei, una democratică, care să respecte drepturile cetățenilor. Însă, aceasta a fost atât de puțin schimbată în ultimii 200 de ani, încât normativele respective nu sunt în concordanță cu situația mondială actuală. De exemplu, nu există legi semnificative legate de criza climatică, problemă majoră a umanității. Acum câțiva ani, un vas petrolier s-a răsturnat aproape de cercul arctic, poluând toată zona din jur; autoritățile nu au luat nicio măsură pentru a salva cât se mai putea din acea regiune.

În acest consens, grupul informal de mediu Fridays For Future Sibiu a mers în parcul Sub Arini, pe timp de ploaie și frig, cu lumânări, chibrite și brichete, scriind numărul 1813 din acele lumânări la ora 18:13. Mesajul a fost că ar trebui să existe legi date de autorități, care să lupte împotriva crizei climatice și să adaptăm orice lege la situația reală. Nu trebuie să lăsăm amendamentele vechi să conducă o societate mult dezvoltată față de momentul redactării legilor respective.

Mișcarea Fridays For Future este recunoscută pentru desele acțiuni ale activiștilor membrii, transmițând acest mesaj de repetate rânduri autorităților și publicului și luptând pentru drepturile oamenilor și naturii. Însă, de cele mai multe ori, au fost ignorați de autorități, iar criza climatică a fost lăsată să se agraveze din ce în ce mai mult. Aceștia speră ca acest lucru să nu se mai întâmple și ca vocea lor să fie auzită de toată lumea. Poate această acțiune o va face.

Lupta pentru legi se reflectă și în situația din România, unde defrișările ilegale sunt uriașe, deșertificarea în sudul țării se accentuează pe zi ce trece, inundații și alunecări de teren au loc în fiecare an, iar aerul este poluat cu smog și dioxid de carbon. Instituțiile publice ar trebui să ia măsuri pentru a opri aceste calamități prin oprirea folosirii combustibililor fosili, irigări, luarea de măsuri împotriva tăietorilor de lemne care fac asta ilegal și tranziția spre o energie regenerabilă. Oare se va întâmpla acest lucru? Dacă nu, atunci vom avea de suferit, iar fix acest fapt doresc activiștii Fridays For Future să oprească: suferința noastră în viitor.