Debate ASTRA – Un nou club de debate și public speaking în Sibiu
de Danusia Reulea, studentă la Jurnalism, anul III
Două tinere din Sibiu au înființat un club de dezbatere destinat elevilor și studenților, care are loc în fiecare miercuri, de la ora 17, la Biblioteca Județeană ASTRA. Apărut din inițiativa a două voluntare din cadrul bibliotecii sibiene, Alexandra Mileșan, studentă la Facultatea de Litere și Arte, și Ema Mihoc, elevă la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, Debate ASTRA a fost gândit pentru cei interesați de logică, argumentare și public speaking. Inițiatoarele proiectului spun că în spatele deciziei de a forma un astfel de club se află faptul că tinerii nu mai găsesc decât rar întâlniri dedicate dezbaterilor.
De ce este nevoie de un astfel de club în rândul tinerilor?
Potrivit Alexandrei Mileșan, existența unui club de dezbateri este necesară și pentru că tinerii pot dobândi, astfel, abilități care să-i ajute să argumenteze și să prezinte un discurs convingător în fata unui public necunoscut. Astfel, Debate ASTRA încearcă să ofere tinerilor interesați tehnici de gestionare a fricii și să dezvolte aptitudini de discurs public.
„O situație ar fi momentul în care suntem puși în fața unor persoane și, deși obiectiv am reuși să ne exprimăm, întâmpinăm emoții din cauza încrederii scăzute față de sine sau față de abilitățile de comunicare. Alt exemplu este în momentul unei prezentări pentru care ne-am pregătit mult teoretic, însă ne lipsește acea artă de a povesti, comunica, demonstra etc. informațiile dobândite.”
Alexandra Mileșan
Clubul va fi structurat în două etape: în primele săptămâni, se vor analiza componentele unui discurs persuasiv; în cea de-a doua etapă se va exersa susținerea unui discurs și modul în care se dezbate un subiect. Activitatea din urmă se va desfășura în echipe de câte trei persoane, pe baza unui regulament prestabilit.
Întâlnirile vor avea loc săptămânal, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, corpul B. Intrarea este liberă.
Imagine principală de Danusia Reulea