Material realizat de Ingrid Ștefan, 17 ani, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași

Ilustrații: Horia Muntean

„Inginer la bază, visător profesionist, donator universal de poezie şi salvator în viaţa de zi cu zi” – acesta este Iv Cel Naiv, poetul care a cucerit inimile tuturor iubitorilor de versuri, și nu numai. Povestea lui a luat naștere undeva prin 2009, cu niște sms-uri trimise iubitei, sms-uri care, mai apoi, cu încurajările potrivite, s-au transformat în ivcelnaiv.ro, o colecție de gânduri naive. Deși și-a păstrat și își păstrează încă anonimatul, a ales să împărtășească poeziile sale și într-o serie de volume, „versez”, „uibesc”, „nesfârșesc”, „16 poezii de iubire pe care mi le-aş fi scris mie dacă aş fi fost tu”, acestea fiind doar câteva dintre titlurile cărților sale. În contextul pandemiei și al carantinei, poeziile lui mi-au readus zâmbetul pe buze, m-au ajutat să văd totul într-o lumină mai roz, și, în ultimă instanță, mi-au alimentat iubirea față de viață. Să fie el oare „o oglindă oarecare a gândurilor noastre”, așa cum s-a supranumit? Vocea copilului din noi? După o discuție pe tema iubirii, a poeziei și a viselor, m-am convins că Iv Cel Naiv nu este numai atât, ci mult mai mult.

De ce Naiv? De unde Iv?

Când am început să scriu, iar asta s-a întâmplat destul de târziu, adică pe la 30 de ani, m-am întrebat: oare cum aș putea numi felul în care scriu? Căutând acest numitor comun, am realizat că exista un soi de naivitate în felul în care abordam subiectele, în maniera în care îmi puneam gândurile în cuvinte. Așa că am decis că scriu o literatură naivă. Mai apoi, încercând să dau un nume personajului pe care l-am descoperit în mine, am găsit numele lui în cel mai apropiat și neașteptat loc posibil: chiar în interiorul cuvântului „naiv”.

„Oamenii buni, visătorii / cum încearcă ei să îmblânzească norii”. Te consideri și tu parte din categoria îmblânzitorilor de nori? Ce este specific acestora?

Cu toții îmblânzim norii cu privirea în timp ce admirăm nemărginirea. Visăm și, atunci când ne dăm voie, ne place să visăm la lucruri posibile sau imposibile (dar asta e o altă discuție). Important e, în primul rând, să ne permitem să visăm, să ne încurajăm să fim liberi, să credem în instinctele noastre de visători și să realizăm că realitatea fiecăruia dintre noi este doar percepția noastră subiectivă asupra realității obiective. Cu alte cuvinte, ne creăm propria realitate, norii pot fi ce vrem noi în interiorul nostru.

Cum a apărut poezia în viața ta?

Poezia există dintotdeauna în noi și în viețile noastre. Putem descoperi asta foarte devreme, mai târziu sau nicicând. Eu am observat poezia din viața mea destul de târziu, am acceptat-o destul de greu și am crezut în ea după multe ezitări. Poezia din mine a ieșit la iveală atunci când mi-am permis să fiu liber.

Ce înseamnă poezia pentru tine: hrană sufletească, o stare de spirit, eliberarea de cotidian?

Poezia este o hrană creată de suflet pentru suflet. Este o stare de spirit în care ne afundăm adesea, ca într-o baie caldă și ne simțim mai curați și mai aproape de noi când ieșim din ea. Poezia e un loc în care ne refugiem când suntem nemulțumiți de realitate. Poezia e manifest, terapie, curcubeu, jurnal, cutremur, exercițiu, planetă și încă multe altele pe care noi, oamenii, le putem fi.

Cum îți cultivi spiritul ludic care îți caracterizează stilul?

Am în mine un copil căruia încerc să-i ofer ceea ce are nevoie un copil interior ca să nu crească niciodată: iubire. Și dacă reușesc asta, copilul din mine e bine-mersi, curios și cu chef de joacă, ca orice copil sănătos.

Ce surse de inspirație ai? Muzele?

Pe oriunde merg îmi fac prieteni. Și nici cu oamenii nu mă înțeleg rău. Dincolo de glumă, inspirația este o formă de energie care ține de relația între privitor și ceea ce privește. În funcție de felul în care ești, te poate inspira perseverența unei rădăcini de copac, fragilitatea unei gângănii, neliniștea vântului sau mersul unui om. Sau niciuna dintre cele de mai sus. Muzele mele sunt multe și diverse. Tot ceea ce se regăsește ca o oglindire a sufletului în exterior mă poate entuziasma. Dar aș pune oamenii mai presus de orice.

De ce ai ales anonimatul? Plănuiești să renunți la el vreodată?

Cred că e important să ne concentrăm pe ceea ce fac oamenii, nu pe cine sunt ei. E forma mea de a încerca să am o relație cu oamenii prin ceea ce fac, nu prin aparența a ceea ce sunt. Poate că, într-o zi, dacă voi găsi un motiv sufficient de bun pentru a renunța la anonimat, voi face asta. Deocamdată nu am.

Cum „uibești” tu? De ce „uibesc” și nu clasicul „iubesc”?

Pentru că am observat că în iubire există mereu și un strop de uimire. Pe de altă parte, iubirea ne răscolește puțin, inversează litere în interiorul cuvintelor care suntem. Iubirea fiecăruia dintre noi e altfel, are o particularitate greu de pus în cuvinte. Așa că pentru iubirea mea a trebuit să inventez unul nou.

„Eu nu m-am găsit/ de mine mă pot ascunde cel mai bine”. Cum progresezi în procesul de autocunoaștere?

Cred că e foarte greu să reușești să te înțelegi cu adevărat de unul singur. Părinții ar trebui să te ajute un pic, dar oare o fac suficient? Școala poate că ar putea să-ți întindă o mână de ajutor, dar mă îndoiesc că o face. Prietenii? Hm. Poate contribuie puțin. Dar nici nu prea e treaba lor asta. Așa că, deși e un proces care se petrece în interiorul nostru și prin care trebuie să trecem noi și doar noi, iată-ne suficient de singuri și needucați în privința asta pentru a reuși. Există, totuși, mai multe soluții de a ieși din acest paradox. Soluția mea a fost analiza. Împreună cu un psihoterapeut, de câteva ori pe săptămână, am tot stat și am observat și discutat ce fac, de ce fac, cum funcționează mecanismele din interiorul meu. Și am încercat să descurc firele complicate care mă leagă de copilărie. E o lume atât de complexă și de frumoasă în care aș putea rătăci nu o viață, ci mai multe. Nu știu dacă genul ăsta de terapie ar funcționa pentru oricine. Dar indiferent de soluția ta, important e să te apropii de tine cu înțelegere, cu acceptare, nu cu vinovăție și teamă. Nu cu pumnii strânși, ci cu brațele deschise. Nu e o luptă, e o îmbrățișare.

Câtă poezie încape într-un sms? Recită-mi sms-ul tău preferat.

Dacă încape poezie în intervalul dintre două clipiri, căreia i se mai spune și clipă, sigur are loc și într-un sms. Uite sms-ul meu preferat:

sms4: i-un frig afară de m-aş înveli/cu doi urşi panda, dar să fie vii//

Dacă poezia ta ar avea o aromă, care ar fi aceea?

Poezia mea, deși foarte reală,

are un iz pregnant de chicoteală,

îți umple nările de raze de soare

și are gust de briză de mare.