Muzica răsună mult mai bine „peste vale”
sau Buturuga mică își are locul lângă carul mare
Material realizat de Roxana Bobric, 18 ani, Piatra Neamț
Piatra Peste Vale este un maraton de muzică din Piatra Neamț, județul Neamț. Scopul nostru este de a promova artiștii locali și tinerele talente care vor să facă un pas în față în sesiunea de Open Mic, într-un cadru organizat. De asemenea, prin edițiile din ultimii trei ani (pentru că anul acesta ajungem la a 4-a ediție) am reușit să oferim publicului nostru muzică bună și amintiri de vară, toate în mijlocul naturii.
Piatra Peste Vale este despre oameni foarte interesanți de la care și cu care poți învăța o groază de lucruri, e despre zile lejere în care tot ce trebuie sa faci e să te bucuri de prezent și despre momente simple petrecute împreună, momente care contează. E vorba de o fericire naivă, simplă, copilarească. PPV strânge anual o mână de voluntari care se implică activ și contribuie la binele comunității locale. Suntem oameni eco-friendly, sociabili, deschiși, amuzanți și puși pe treabă. Învățăm unii de la alții și ne bucurăm de ce avem. Ne bucurăm de noi. Și de voi! (Vă dați seama!)
Mă gândesc adesea la Piatra Peste Vale ca la o familie. Sau ca la un cerc (care nu e vicios). Noi, voluntarii, ne implicăm și venim cu idei, cu inițiative la care trupele și artiștii răspund afirmativ. What is more, avem alături parteneri și sponsori care ne sunt alături.
Când mă gândesc la maraton, am un gust sărat. Și nu, nu e de rău. Sărat pentru că mă gândesc la Vamă. Am senzația că aici, în ”Valea” noastră, aducem un strop de Vamă, de libertate. Nu suntem un mega eveniment, avem timp și muncim, vrem să creștem și depunem eforturi constant. Încercăm să interacționăm cu această comunitate din jurul nostru și să fim la nivelul așteptărilor. Credeți-ne, promitem mult!
Ne puteți urmări:
pe pagina de Facebook :https://www.facebook.com/Maraton-Piatra-Peste-Vale-133306903971608/
sau pe cea de Instagram: https://instagram.com/piatrapestevale2020?igshid=9mv6ecxogpiq
După maratoane de seriale, de filme și cine știe ce ați mai inventat, n-aveți cum rata maratonul nostru de muzică și vibe-uri bune de la vară!


