Căsuța de poveste

Material realizat de Patricia Cîrtog 

Asociația de Poveste este o comunitate de voluntari și coordonatori ce lucrează cu copiii din centrele de plasament din județul Sibiu, pentru a-i ajuta să își dezvolte abilitățile de comunicare, îi învață fel și fel de lucruri, începând de la a face temele împreună până la diverse jocuri, toate acestea în timp ce copiii se distrează și se simt apreciați.

Căsuța de Poveste este proiectul depus de ei anul trecut în cadrul Maratonului Internațional de la Sibiu. Cu fondurile acumulate, au realizat un spațiu în care să poată ține ședințe și training-uri cu și pentru voluntari, însă aceasta servește și ca un loc de depozitare a materialelor folosite pentru a facilita nevoile copiilor cu care lucrează.

„Căsuța de Poveste a apărut întâi în gândurile noastre sub formă de dorință: părea acel spațiu ideal în care vor lua naștere și mai multe idei și proiecte necesare pentru copiii din centrele de plasament. Ulterior, Căsuța a început să devină o nevoie din ce în ce mai concretă, pe măsură ce Asociația de Poveste creștea și, odată cu ea, creștea numărul de voluntari, amploarea proiectelor, dar și numărul de jocuri, cărți, rechizite și tot felul de obiecte care ne ajutau la desfășurarea activităților și care nu mai încăpeau în casele și portbagajele mașinilor noastre. Iar Fundația Comunitară și Maratonul Internațional de la Sibiu au reprezentat sprijinul perfect ca acest sediu al nostru de dezvoltare organizațională să treacă la stadiul următor, să ia formă.

Aici organizăm întâlniri lunare individuale și de grup, de sprijin pentru colegii noștrii care au acțiuni de voluntariat în centrele de plasament, activități de teambuilding, întâlniri de lucru pentru organizarea proiectelor asociației.” spune Iulia Conea, fondator al Asociației de Poveste.