Unde se duce viitorul nostru? Înspre ce se îndreaptă tinerii după ce termină liceul? Am fost foarte curioși ce tendințe sunt în rândul tinerilor de clasa a 12 a și care cred ei că sunt domeniile viitorului. Am aflat patru variante diferite de viitor pentru care doar entuziasmul este punctul comun.

1. Numele și specializarea facultății alese

2. Ce criterii ai luat în calcul când ai ales să te îndrepți înspre acest domeniu?

3. Cât de greu a fost să te hotărăști? Ce te-a convins?

4. Cum ai descrie generația din care faci parte?

5. Cum poți contribui la schimbarea pe care cu toții o așteptăm?

6. Ce loc ocupă România în viitorul tău?

Emilian Mocanu, Focșani

Emilian Mocanu

A fost destul de simplă alegerea pentru că era vorba de dragoste la prima vedere când am descoperit Adobe Photoshop. Din acel moment m-am convins că asta trebuie să fac pe viitor așa că m-am pus să studiez mai mult domeniul designului grafic și să învăț mai multe programe, iar acum am contracte pe bani, ceea ce mă îndeamnă tot mai mult să rămân pe drumul acesta.

M-a convins ambiția care s-a născut în mine fără să-mi dau seama, toată perspectiva mea s-a schimbat când mi-am dat seama că pot să devin bun la ceva așa că am profitat de avantajul ăsta, pentru că nu mulți au norocul de a-și găsi vocația atât de clar.

Generația din care fac parte, îmi place să cred că sunt oameni cu multă informație în jurul lor, dar nu neapărat consumatori corecți. Ceea ce nu mă deranjează în mod special, avem nevoie de mai multe tipuri de oameni ca să meargă economia, iar cei care vor să se facă remarcați au uneltele să facă asta, apoi devine doar un concurs cu multă pasiune la mijloc.

Eu am încercat în primii mei 3 ani de liceu să mă implic cât mai mult în societatea civilă și să dau acces elevilor și oamenilor în general la chestii pe care le-am descoperit prin simplu noroc. Din a 9-a până în momentul acesta am făcut vreo 130 de proiecte (ca voluntar) pe grafică pentru evenimente comunitare, Ghidul Ilustrat al Elevului, conferințe internaționale etc.

Viitorul meu nu mă implică doar pe mine, mă situez unde se situează tinerii cu care interacționăm în viața de zi cu zi. În funcție de cum mergem spre viitor o să mă decid dacă să rămân sau nu în țară.

De ce nu ai ales facultate?
Cum am spus mai sus, mă simt norocos că am reușit să-mi găsesc vocația… încă din clasa a cincea, iar de atunci a fost o cursă continuă cu mine încercând să devin mai bun și cu alții. Deja muncesc pe sute de euro, chiar și cu contracte care trec pragul de 1000, studiez de mult timp domeniul, nu cred că m-ar ajuta foarte mult o facultate pe design grafic. Sigur m-ar învăța câte ceva nou, dar nu s-ar compara cu efortul investit. So I might as well go to the field.

Stephanie Ion, Galați – Științe Politice

Decizia de a alege un domeniu ce face parte din categoria Social Sciences, deși sunt la un profil real unde se pune accentul pe informatică, a fost una asumată, însușită prin participarea la numeroase sesiuni de formare și leadership și în urma discuțiilor cu persoane pe care le consider principalii mei îndrumători, chiar dacă dintr-un discurs de 40 de minute, o singură frază a fost suficientă să mă motiveze.

Stephanie Ion

Momentul în care am hotărât că acesta este domeniul în care vreau să mă specializez a venit gradual, din proiectele educative în care m-am implicat și care m-au convins că schimbarea e posibilă prin implicarea fiecăruia dintre noi, câtuși de puțin, în problemele comunității noastre.

Răspunsul la întrebarea „Cum ai descrie generația din care faci parte?” este concis: creatori de viitor, indubitabil. Am reușit în luna septembrie a acestui an, alături de 80 de tineri excepționali, cu toții reprezentanți ai României, că doar uniți putem face ceva în favoarea noastră, pentru comunitatea și viața în care trăim. Deja este un lucru știut de mulți dintre noi că job-urile prezentului se vor schimba în decursul a cel puțin 10 ani de acum înainte și sunt, cu siguranță, mândră să afirm că fac parte din categoria celor care vor reuși să aducă o schimbare palpabilă, nu doar vorbe și dorințe teoretice, pentru că noi suntem cei capabili de așa ceva.
Am tot vorbit despre schimbare și despre cum noi putem să o facem, și nu ceilalți dinaintea noastră, iar întrebarea evidentă ce urmează este: „Cum mai exact ai/aveți de gând să schimbați cursul lucrurilor?”. Ceea ce multe persoane înțeleg eronat este faptul că nu există un tipar sau un set de pași pe care, dacă îl urmăm cu strictețe, cu siguranță vom reuși ce ne propunem. Dacă ar fi fost real și am fi avut totul așezat de-a gata în fața noastră, atunci care ar mai fi fost rostul cunoașterii sau al experimentării?

Poate la început schimbarea va fi extrem de puțin vizibilă, însă va exista treptat. Este o diferență majoră între a lua inițiativă și a aștepta ca altcineva să facă ceva în locul tău. Apoi, totul va veni de la sine, e de ajuns doar să vrei să descoperi oportunitățile.
Indiferent dacă voi studia în România sau în străinătate, întotdeauna voi fi mândră de faptul că sunt româncă, iar oriunde voi ajunge voi promova locul din care provin fără rețineri. După terminarea studiilor, încă nu știu cu certitudine unde mă vor purta pașii, însă sunt sigură că România va rămâne printre prioritățile mele în ceea ce privește schimbarea.

Adela Bobocea, Sibiu – Psihologie Criminalistică

Adela Bobocea

Primul lucru pe care l-am luat în considerare a fost faptul că doream să-mi urmez visul și anume cel de a deveni un psiholog criminalist.
Al doilea lucru ar fi cel mai probabil faptul că sunt mult prea atrasă de acest subiect pentru a-l lăsa baltă, citesc, vizionez documentare sau filme și mă documentez în fiecare zi, iar asta mă împinge și mai mult să mă îndrept spre acest domeniu.

Cel mai greu a fost nu să mă hotărăsc eu, ci să-i conving pe ai mei, dat fiind faptul că plecatul în Franța nu a fost o idee tocmai ideală pentru ei. După discuții și după ce au văzut cât de mare e dorința mea de a pleca, au ajuns la concluzia că așa e cel mai bine, iar pe lângă asta faptul că eu o să lucrez cu criminali și cu oameni bolnavi psihic încă îi sperie, atât pe mama cât și pe tata.

Generația din care fac parte aș spune că este dinamică, hotărâtă, cu extrem de multă încredere în forțele proprii și cu dorința imensă de schimbare a tot ceea ce nu funcționează corect în societatea din ziua de azi.

Consider că acea schimbare pe care o așteptam și pe care o căutam cu toții se afla în noi înșine, iar tot ce trebuie să facem e să o scoatem la iveală prin gesturi mici, cuvinte care să fie auzite fără să ne fie frică să luăm inițiativă.

România nu ocupă un loc rău, dar nici unul prea bun în viitorul meu…eu nu văd momentan România ca fiind o țară de viitor, însă cred că vor exista pe parcurs schimbări care să ne facă pe toți să ne dorim să ne întoarcem acasă. Eu o să vreau să mă întorc în momentul în care întreaga mea carieră e spre final, iar pensia începe să sune precum un lucru destul de bun. Mă văd venind înapoi acasă doar cu o rulotă și cu câinele meu pentru a călători prin toată minunăția aceasta de țară și pentru a vedea toate locurile încântătoare cunoscute probabil de prea puțină lume. Voi spera până atunci că și oamenii se vor schimba în bine și vor realiza că trebuie să ne bucurăm și să păstrăm magia acestei țări pe nume România.

Matei Bumbuț, București – UNATC imagine

Am început să fac poze la 14 ani. Apoi am intrat într-o trupă de teatru de liceu (Brainstorming) formată din oameni cu diverse pasiuni artistice care m-au ajutat să cresc într-o direcție asemănătoare. Acum ei sunt prietenii mei cei mai buni și de trei ani le documentez viețile de adolescenți în contextul de trupă de teatru, dar și în cel de prieteni. Am jucat și în două filme, care m-au făcut să-mi dau seama că sunt mai interesat de ceea ce e în spatele camerei decât de actorie, așa că am făcut câteva scurtmetraje cu prietenii mei și am văzut cât de distractiv e.
Dintre cele trei pasiuni pe care le-am (muzica, imaginea și actoria), imaginea e singura pe care aș urma-o și la facultate. Actor puțin probabil să mă fac după liceu, iar în școlile de muzică nu cred.

Matei Bumbuț

Brainstorming m-a pus în contact cu o grămadă de adolescenți tari și deschiși la minte care vor să schimbe ceva la România. Bula asta a generației mele mi se pare extraordinară. E foarte important să găsești oameni pasionați și muncitori care la vârsta asta deja știu ce urmăresc.
Sunt și părți ale generației mele care mă dezamăgesc și unde observ o mare lipsă de individualitate. Mă refer la cei care nu văd că există o realitate exterioară școlii în care merită să ieși. La școală curiozitatea moare și toată lumea vrea să aibă o meserie care să producă cât mai mulți bani.

O să rămân în țară la facultate și câțiva ani după, ca să văd cum e viața de adult aici. Dacă o să fie chinuitoare, o să plec. Nu știu încă unde.

Știu că deja colaborezi cu diferite redacții pe proiecte foto-video. Cum ai reușit să îmbini munca cu școala? Ce prejudecăți ai întâlnit?

Nu prea e mare lucru de îmbinat. De cele mai multe ori se nimerește ca proiectele la care lucrez să fie în afara orelor de curs. Când se întâmplă să se suprapună, de obicei aleg proiectele. La școală mă simt ca la un birou unde stau câte șase ore pe zi muncind la un produs inutil pentru care nu primesc nimic în schimb, așa că alegerea nu e dificilă. Am noroc că am părinți și profesori înțelegători care mă ajută.
De prejudecăți nu prea am dat. Simt că unii mă etichetează în interiorul lor ca fiind arogant pentru că m-am detașat foarte tare de școală ca să mă ocup de altele, dar majoritatea oamenilor nu au vreo problemă cu mine. Nici nu știu de ce ar avea.

de Teodora Minea