Material scris de Andra Cosma, 18 ani, Colegiul Național Octavia Goga

Cum spunea și Ana Blandiana: „Ce este o călătorie dacă nu o încercare de a vedea cum, în alte condiții, sufletul nostru rămâne același?”

Poate unele din cele mai potrivite cuvinte care descriu esența spectacolului „A fost o dată în ‘46”, jucat de Alin Turcu și Alis Pelle, în regia lui Adrian Neacșu.

Cu picioarele tremurânde și sufletul deschis am pășit într-o curte atât de simplă, încărcată cu energii diverse, un loc unde puteai alege ce vibrație să-ți însușești. Am fost cuprinsă de o stare euforică, ușor melancolică, dar plină de entuziasm, care, în același timp, îmi amintea de „acasă”; câteva canapele ușor prăfuite de repetiții, zâmbete și lacrimi, își aveau locul alături de fotoliile încărcate de emoțiile simțite în timpul spectacolelor precedente.

Am continuat să mă minunez de acest loc de poveste, de Grădina BIS, până când seara și-a făcut simțită prezența, ușor răcoroasă, alături de spectacolul ce stătea să înceapă.

În ‘46, două scaune de lemn, șlefuite de orice prejudecăți, urmau să fie prezente la coliziunea celor două suflete, pe care nu le-aș fi putut vizualiza altfel decât „pereche”. 

Ea, Helena, o fată în aparență simplă, cu un nume rezonant și un talent nativ, urma să-mi readucă aminte cum pofta de viață nu ar trebui să se stingă vreodată din noi. O priveam și îi simțeam sufletul aproape, îi observam gesturile profunde care transpuneau orice acțiune comună, nesemnificativă, într-o multitudine de stări efervescente, oferindu-le o nouă viață.

Încercam să-i descifrez mintea, să observ de ce, pentru ea, totul reprezintă un joc de cuvinte, de emoții intense. Urma să aflu curând că sufletul ei descoperea, încet, dorința unei conexiuni alături de o a doua persoană, cineva care să-i exploreze fiecare colțișor al vastei sale lumi și care să-i amintească că ea poate, prin a sa existență, să aducă lumină unde soarele e deja demult apus.

El, un Viktor rătăcit prin gânduri și dorințe, cu pasiuni diverse, de la degustări de vin, frecventări de concerte simfonice, până la „expediții” în căutarea iubirii. Pentru el, a fost dragoste la primul cuvânt, gest și atingere. Fiind cu capul în nori și învăluit de o ușoară reticență față de mișcările Helenei, nu a conștientizat pe moment că a fost lovit de cea mai frumoasă cometă pe care o putea întâlni, una care avea să-l urmărească în gând toată viața.

Un scenariu complex, cu replici de-a dreptul fascinante și atent gândite, îmbinate cu o tușă de romantism pur, neretușat, alături de o dorință pasională de cunoaștere, în toate formele ei. Întregul joc de cuvinte dintre cei doi protagoniști creează o poveste idilică, captivantă, pe care adesea oamenii și-o imaginează, dar puțini sunt aceia care reușesc să-i dea suflet și să înglobeze în același timp, realitatea neajustată, cuprinzând toate detaliile într-un singur spectacol. Îmi doream să fie fără sfârșit, să nu cunosc finalul. Voiam nespus de mult să rămân blocată în bula lor a iubirii care, mă făcea să mă îndrăgostesc din ce în ce mai mult de dragostea pe care o trăiau.

Firește, viața nefiind vreodată o apă stătoare, ci o mare învolburată acompaniată de valuri calde, vibrația dintre cei doi rămâne constantă și rezistă în timp, dar iată că firul imprevizibil al vieții își spune cuvântul, lăsându-i pe cei doi, visând la o iubire pe care ar fi putut să o construiască mai departe împreună, dacă…

BIS Teatru e o companie (in)dependentă de teatru din Sibiu, iar în Grădina BIS au loc, în aer liber, spectacolele de teatru ale lor sau ale altor teatre independente de prin țară.