de Cristina Ösz

„Mi-e frică că dacă mama află că am consumat substanțe nu va mai vorbi cu mine niciodată. Și niciodată nu o să mai avem o relație normală. Nu va mai avea încredere în mine. Va fi groaznic, nu o să mă mai lase să fac nimic. Mă gândesc că poate chiar mă dă afară din casă. Sau o să-mi ia câinele și o să-l dea cuiva.”, spune o adolescentă care a cerut ajutor unui psihoterapeut.

„Mi-e frică că într-o zi o să primesc un telefon care mă anunță că fiica mea e în spital sau mai rău. Nici nu vreau să mă gândesc. Mă întreb unde am greșit, de ce nu are încredere în mine. Mi-e frică să spun ceva despre droguri pentru că apoi va fi mai rău și pleacă iar de acasă.”, spune o mamă care a cerut ajutor unui psihoterapeut.

Frica e o emoție ca oricare alta. Se spune că antidotul pentru frică este iubirea. Când trăim frica suntem într-o stare de deconectare, când trăim iubirea suntem conectați. Părinții trăiesc tot mai mult presiunea de a performa în rolul de părinte, iar în acest vârtej e posibil să uite că și ei sunt o ființă umană. O ființă umană imperfectă.

Am încercat să răspund la câteva întrebări pe care le-am primit de la echipa Exercițiul18, despre rolul important al părinților, atunci când copiii lor au o dependență sau mai multe. 

Ce pot să fac eu ca părinte, dacă aflu că fiul meu e într-un anturaj unde se consumă substanțe interzise?

Înainte de toate este important să vorbim despre relație. Cum este relația pe care o am cu copilul meu? Comunicarea sănătoasă este vitală. E nevoie ca părintele să conștientizeze și să mențină rolul important pe care îl are în viața adolescentului. Dacă părintele este foarte autoritar și critic, atunci copilul se va simți alienat, iar, în timp, șansele ca acest copil să discute cu părintele despre îngrijorările lui (de exemplu, dacă are prieteni care consumă, dacă s-a speriat când cineva din grup a consumat și i-a fost rău, dacă cineva pune presiune pe el etc.) vor fi considerabil reduse.

Tot la partea de comunicare includem și capacitatea părintelui de a vedea, a afirma, a oferi feedback copilului atunci când acesta are comportamente pozitive, dorite. Evitarea conflictelor nu este sănătoasă. De exemplu, dacă un părinte se supără pe copil și nu mai vorbește cu el  pentru că află că are un prieten care consumă substanțe sau află că copilul a consumat, devine mai mult un subiect despre părinte decât despre copil. Asta nu înseamnă că părintele trebuie să fie perfect.

Dacă îmi dau seama că nu am avut cea mai bună reacție, mă pot întoarce în relație cu copilul și îmi pot cere scuze, pot da o nouă șansă discuției. O astfel de atitudine a părintelui va conta enorm pentru copil. Așa funcționează relațiile – după principiul ruptură-reparație. Există copii care nu consumă substanțe deși au prieteni care o fac. Există copii care consumă din curiozitate, experimentează.

Este bine ca părintele să aibă o abordare directă a subiectului legat de droguri și alcool. Aceasta presupune să spun clar faptul că nu este permis consumul de substanțe și să îi explic copilului de ce am această poziție – pentru că riscurile depășesc substanțial beneficiile. O capcană în care putem cădea este să renunțăm la regula potrivit căreia consumul de substanțe nu este permis atunci când copilul o încalcă.

De exemplu, dacă un adolescent nu respectă regula și bea, asta nu înseamnă că regula nu a avut succes. Mențin regula și consecințele în cadrul unei relații compasive. Părinții pot monitoriza unde și cu cine este adolescentul, pot face eforturi pentru a cunoaște prietenii și locurile în care își petrec timpul și pot cunoaște părinții prietenilor.

Este important să fiu informat corect despre substanțe și cu o atitudine fermă, dar relaxată și caldă să îi pun copilului întrebări precum: Cunoști ce substanțe consumă prietenii tăi? S-a întâmplat vreodată ceva rău când au consumat? Este ceva ce te îngrijorează legat de asta? Ce știi tu despre aceste substanțe? Tu ai consumat vreodată? Ce te-a făcut atunci să consumi? Dacă nu, ce te-a făcut să nu consumi? Unde ai consumat și cum te-ai simțit? Care crezi tu că sunt riscurile și consecințele care pot să apară pentru tine dacă consumi? Cum te pot ajuta eu în situația asta? Este ceva ce ai vrea să mă întrebi?

În felul acesta îi transmit copilului că este important ce crede el, contează ce simte el și că sunt dispus să ascult și să fiu acolo pentru el. Mai întâi e nevoie să devin conștient de impactul pe care îl are asupra mea faptul că am aflat că în anturaj se consumă substanțe, să observ ce simt și ce gândesc eu despre această situație astfel încât să mă pot autoregla, iar apoi din această stare să pornesc discuția cu copilul.

Pot să observ dacă apar la copil schimbări la nivel emoțional (de exemplu, dispoziții schimbătoare, iritare, apatie), la nivel cognitiv (de exemplu, scăderea performanței academice, absențe, dificultăți de concentrare și memorie, incapacitatea de a lua decizii) și la nivel comportamental și fiziologic (de exemplu, dispar bani, se furișează, are ochii roșii, anumite mirosuri pe care nu le-am mai întâlnit). Aceste schimbări pot indica o posibilă problemă, dar nu reprezintă o certitudine pentru consumul de substanțe. Este indicat ca părinții să solicite o evaluare psihologică complexă. 

Care e rolul meu ca părinte în procesul copilului de acceptare că are o problemă cu dependența?

În primul rând, cred că este nevoie să ne uităm la ceea ce poate trăi un părinte atunci când se află în situația aceasta. Unele dintre cele mai frecvente dificultăți pe care un părinte le poate întâlni atunci când deja există o dependență, dar și atunci când copilul consumă ocazional sau abuzează de substanțe, sunt încercările repetate de a ține copilul în siguranță, durerea care apare atunci când părintele pierde speranța legată de viața pe care copilul ar fi putut să o aibă și dificultatea părintelui de a se proteja pe sine de epuizarea care apare în efortul de a face față situației.

Să am sentimente de teamă, copleșire sau neputință atunci când aflu despre consum este firesc. Poate avea loc și pierderea încrederii în copil când părintele află că acesta a consumat substanțe. De exemplu, în acest context, multiplele promisiuni nerespectate ale adolescentului de a ajunge acasă la ora stabilită, oprirea aplicației de monitorizare a locației, închiderea telefonului, furtul de bani sau bunuri din casă, uneori însoțit de negarea furtului duc la pierderea încrederii.

Apar confuzia, frustrarea, furia. Este important ca părintele să țină frecvent socoteala banilor, să fie vigilent și să comunice direct cu adolescentul pentru a dovedi constanță în aplicarea regulilor și conținere. Când părintele percepe consumul de substanțe al adolescentului ca pe un indicator al unui parentaj greșit, deficitar, eșuat, apar sentimentele de rușine și vinovăție.

În aceste situații este posibil ca părinții să ascundă consumul de substanțe al copilul de familia apropiată sau de prietenii apropiați, în felul acesta rămân singuri în mijlocul furtunii pe măsură ce încearcă să gestioneze comportamentul de consum al copilului. 

Un alt aspect este legat de pierderea speranței și dificultăți în a avea grijă de sine. E nevoie ca părintele să acorde atenție propriei persoane, să devină conștient de nivelul de stres pe care îl trăiește. Cum afectează situația legată de consum viața mea zi cu zi? Cum mă pot susține pe mine?

Un alt aspect este necesitatea de a acorda atenție relației de cuplu. Poate fi dificil să iau o pauză de la supravegherea copilului, dar pot cere ajutorul familiei extinse sau al unor prieteni de încredere. În cazurile și mai complicate vorbim de datorii, amenințări și sistemul de delicvență juvenilă.

În unele cazuri adolescentul ajunge să facă trafic de substanțe. E posibil ca el să nu vadă situația ca trafic de substanțe și să o vadă doar ca pe un mod de a-și ajuta prietenii să procure droguri, în felul acesta fiind mai ușor și pentru el să cumpere. Deseori, ceea ce urmează este un scenariu crud în care adolescentul pierde controlul și se trezește în datorii și amenințări.

Familia și prietenii pot deveni ținta amenințărilor și atunci este nevoie ca poliția să fie implicată. Dacă părinții plătesc datoria la dealer, atunci ciclul continuă și comportamentul adolescentului este întreținut. Este o decizie foarte greu de luat atunci când copilul tău poate ajunge în sistemul de delicvență juvenilă. Poate pentru că există o parte din noi care nu are încredere în sistem și o altă parte din noi care se raportează la sistemul de delicvență juvenilă ca la un aliat ce poate fi un puternic motivator pentru schimbare. 

Un concept cheie când vorbim despre dependență sunt relațiile de codependență. Iubirea și dorința de a salva copilul vor motiva un părinte să facă tot ceea ce poate pentru a ajuta copilul să renunțe la consum. Uneori ajutorul oferit poate facilita dependența.

Pe scurt, câteva dintre modurile în care un părinte poate facilita dependența sunt: evită discuțiile despre consum, face curat în camera sau apartamentul copilului pentru a înlătura semnele consumului, evită discuțiile despre consum pentru că se teme că lucrurile vor fi și mai rele, oferă constant bani de buzunar și plătește datoriile copilului, ascunde consumul, minte în locul copilului și merge la școală pentru a motiva absențele, se raportează la abuzul fizic sau emoțional din partea copilului ca la o normalitate.

Prin schimbarea comportamentului părintelui vor începe să apară și îmbunătățiri în comportamentul copilului. Să nu mai ofer sprijin în modul descris mai sus este o dovadă de iubire, chiar dacă poate fi extrem de dureros pentru mine, poate mă pot simți vinovat sau copilul poate deveni furios pe mine și poate recurge la acuzații și insulte.

Printre altele, o modalitate sănătoasă de a oferi sprijin poate include: să discut onest cu copilul despre decizia de a nu-i mai oferi sprijin așa cum o făceam până acum, să nu mai ofer bani de buzunar (de exemplu, dacă este nevoie să cumpere ceva pentru școală, îl însoțesc la cumpărături), nu iau asupra mea responsabilitățile persoanei dependente și nu mai fac în locul ei, discut cu copilul atunci când nu se află sub influența substanțelor, mă pregătesc mental și emoțional să fac față promisiunilor nerespectate sau furiei copilului, caut sprijin pentru propria mea sănătate fizică și emoțională, ofer sprijin emoțional atunci când acesta conduce copilul către acceptarea procesului de tratament. 

Adesea părinții văd consumul în termeni de alb și negru – consumă sau nu consumă – dar în realitate consumul de substanțe există pe un continuum. De exemplu, dacă un adolescent/tânăr reduce cantitatea de marijuana de la 5 joint-uri pe zi la 2 joint-uri pe zi, deseori îmbunătățirea nu este observată.

Atunci părintele ajunge să fie descurajat, dezamăgit, iar copilul se va simți frustrat că nu este văzut. E esențial să observăm, să validăm, să apreciem și poate, de ce nu, chiar să sărbătorim împreună cu copilul perioadele în care reduce consumul sau nu consumă deloc, chiar dacă are loc o recădere. 

Care sunt etapele, din punct de vedere al unui proces terapeutic, atunci când copilul împreună cu părintele decid să meargă să vorbească cu un psihoterapeut?

Pe scurt, în prima etapă are loc o evaluare inițială ce poate dura, în funcție de caz, între una și trei ședințe. De exemplu, la prima ședință poate participa doar părintele sau părintele și copilul.

Apoi intervenția terapeutică poate lua forma psihoterapiei individuale sau a psihoterapiei de familie. Sau a unei combinații între acestea. Depinde de rezultatul evaluării inițiale, de formarea psihoterapeutului, dar mai ales de disponibilitatea și nevoile specifice ale clientului.

Mai există și cazuri în care, ca urmare a consumului de anumite substanțe, avem de-a face cu un episod psihotic, cu tentative suicidare, când persoana reprezintă un pericol pentru sine sau pentru ceilalți, iar atunci este necesar să apelăm de urgență la un medic psihiatru și poate chiar la internarea copilului în spitalul de psihiatrie. 

Există, la nivel local sau național, programe, proiecte, locuri, unde părinții pot beneficia de consiliere?

Părintele poate lucra alături de un psihoterapeut în ședințe de psihoterapie individuală sau consiliere parentală. În cazul în care adolescentul refuză ședințele de terapie este recomandat ca părinții să beneficieze de consiliere pentru a învăța cum pot să ajute copilul consumator.

Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu oferă consiliere pentru părinți și copii în mod confidențial și gratuit. La Centrul Evolve din Sibiu, colega psihoterapeut Gabriela Bălan va susține un grup de terapie adresat adulților care au în familie o persoană dependentă și care se confruntă cu codependența.

Crucea Albastră Sibiu oferă și servicii de consiliere de familie, dar beneficiarii sunt doar persoanele majore. Asociația Preventis din Cluj-Napoca organizează periodic webinarii gratuite pentru părinți pe diverse teme legate de adolescenți, consum și substanțe. De asemenea, pe site-ul lor există și materiale informative gratuite despre consum. 

În România nu există niciun centru de tratament unde pot fi internați copiii care sunt dependenți de substanțe. Există doar secțiile dedicate ale spitalelor de psihiatrie și serviciile ambulatorii. 

Ilustrație: Miruna Dospinescu   

*Articolul a apărut în nr.7 al Exercițiului 18, ediția din toamnă