de Delia Lungu

Poate printre cele mai răspândite sfaturi oferite tinerilor este ideea că orice este posibil dacă muncești pentru ceea ce îți propui. Sfatul nu e neapărat unul rău, dar a ajuns să fie înțeles în sensul mult prea literal al său – acela că succesul crește în același ritm cu orele de efort pe care fiecare dintre noi este dispus să le depună. Astfel, tinerii din toată lumea dezvoltă (uneori, chiar de pe băncile școlii) o obsesie pentru tot ce ține de realizarea profesională, uitând de celelalte dimensiuni ale vieții.

Modelul capitalist pe care se bazează societatea actuală nu este nici el de ajutor, ba chiar încurajează concepte toxice precum hustle culture. Cumulați, acești factori au dus la apariția dependenței de muncă, fenomen răspândit și în România ultimilor ani.

Dependențe fizice și dependențe comportamentale

Există două tipuri de dependențe: fizice și comportamentale. Dependențele fizice sunt cele care pot fi studiate în amănunt și diagnosticate în mod oficial, pentru că au efecte mai evidente asupra corpului persoanei afectate. Dependențele comportamentale încă reprezintă un motiv de controversă în comunitatea specialiștilor în psihologie; doar dependența de jocuri de noroc și cleptomania au fost incluse în DSM-5, manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale. Totuși, numeroase echipe de oameni de știință studiază o serie de comportamente ce iau forma unor dependențe, deși nu sunt încă recunoscute în mod oficial. Printre acestea se află și dependența de muncă.

„Workaholism” sau depedența de muncă

Cunoscută și sub numele de „workaholism”, dependența de muncă a început să fie studiată încă din 1919. Psihanalistul ungar Sándor Ferenczi descria natura compulsivă a comportamentului persoanelor care nu lucrau în timpul weekendurilor sau de sărbători. Aceștia prezentau simptome precum anxietate, dureri de cap ori de stomac.Termenul „workaholism” a fost inventat de Wayne Oates la sfârșitul anilor 1960. În următoarele decade, interesul comunității științifice asupra subiectului a crescut exponențial, iar în prima decadă a anilor 2000 au fost publicate peste 200 de studii asupra dependenței de muncă.

În sens general, o activitate devine dependență în momentul în care persoana în cauză nu mai poate controla modul în care desfășoară activitatea respectivă. Este investit atât de mult timp și efort încât alte aspecte ale vieții sunt afectate: relațiile private sunt distruse, nu mai există „timp liber” și sănătatea este precară.

Workaholicii sunt persoane care nu pot separa viața personală de locul de muncă: lucrează chiar și atunci când pleacă în vacanță, lipsesc de la evenimente importante pentru că se simt nevoiți să rezolve vreo urgență la job și rareori dorm destul, fiindcă munca le acaparează fiecare zi. Evident, acest comportament compulsiv nu poate rezista la nesfârșit, iar odată la ceva timp apare burnout-ul, o stare de epuizare completă.

Burnout-ul, un „fenomen profesional”

În 2019, Organizația Mondială a Sănătății a clasificat burnout-ul ca „fenomen profesional”, rezultat al stresului cronic. Acesta se manifestă prin epuizarea energiei, distanțare mentală față de locul de muncă, sentimente negative sau cinice și eficacitate profesională redusă. Așadar, lipsa de echilibru în ceea ce privește timpul alocat activității profesionale poate rezulta, în final, în efectul complet opus, incapabilitatea de a lucra în mod eficient.

Una dintre metodele prin care se poate evalua dacă o persoană suferă de dependența de muncă este prin completarea unui chestionar, Scala Dependenței de Muncă Bergen. Instrumentul a fost inventat de cercetători din Norvegia și Marea Britanie și constă în 7 întrebări.

Pacientul va răspunde la fiecare întrebare cu un număr cuprins între 1 și 5; 1 este echivalent cu „niciodată”, iar 5 cu „întotdeauna”. Dacă răspunsul la minim 4 întrebări este 4 („deseori”) sau 5, studiul concluzionează că pacientul este suspect de workaholism. 

• Te gândești la cum să ai mai mult timp pentru a lucra?
• Îți petreci mai mult timp lucrând decât ai estimat inițial? 
• Muncești pentru a-ți reduce sentimentele de vinovăție, anxietate, depresie și neputință?
• Ți s-a spus de către alții să reduci timpul de lucru și nu le-ai urmat sfatul?
• Devii stresat dacă ți se interzice să lucrezi? 
• Nu mai ai timp liber pentru alte activități care să-ți facă plăcere din cauza muncii?
• Lucrezi atât de mult încât sănătatea ta a avut de suferit?

Societatea producției și a profitului

În centrul vieților noastre se află, inevitabil, modul capitalist în care este organizată societatea. Producția și profitul sunt doar câteva dintre conceptele-cheie în jurul cărora s-a dezvoltat lumea așa cum o știm. Nu e de mirare, deci, că a apărut și o cultură a muncii toxice, care promovează eforturi extraordinare la locul de muncă, ore de somn sau relaxare cât mai puține, în speranța că la un moment dat vom fi răsplătiți cu poziții mai înalte pe scara corporatistă și salarii cu mai multe zerouri.

The hustle culture

Conceptul de hustle culture a înflorit, ca multe alte invenții capitaliste, în SUA, și promovează, mai ales pe social media, ideea că succesul și averea sunt scopurile supreme în viață, iar pentru obținerea lor merită să sacrifici orice, fie că e vorba de sănătate sau relații cu cei dragi. Circulă pe internet nenumărate citate ale miliardarilor precum Elon Musk („Nimeni nu a schimbat lumea lucrând 40 de ore pe săptămână”) care nu fac altceva decât să normalizeze lipsa unui raport echilibrat în legătură cu munca. 

Munca e absolut necesară atunci când vrei să reușești, însă trebuie să fim conștienți de riscurile pe care le aduce cu sine suprasolicitarea. O mare parte dintre angajați prezintă o scădere a productivității când petrec prea mult timp muncind, fiindcă ajung să simtă că nu sunt destule ore într-o zi pentru a-și completa atribuțiile. În plus, consecințe evidente ale dependenței de muncă sunt depresia, anxietatea, riscul cardiovascular crescut și surmenajul.

Tinerii sunt mai predispuși să dezvolte o astfel de dependență. Având în vedere climatul social în care am fost crescuți, e inevitabil că mare parte dintre noi interiorizează convingerea că volumul de muncă este elementul care definește valoarea unui individ.

Evoluția pe scara corporațiilor fascinează, devenind pentru mulți centrul unei vieți lipsite de alte metode de măsurare a împlinirii personale. Nu numai că putem face aceste observații bazate pe felul în care sunt organizate majoritatea companiilor, ci există și studii care corelează comportamentul școlar cu prevalența dezvoltării unei adicții pentru muncă.

Un studiu din 2016 a corelat răspunsurile unor studenți (mai apoi angajați) din Norvegia și Polonia, ca ulterior să rezulte că există o corelație între dependența de studiu și cea de muncă. Studenții care învățau în mod compulsiv sunt mai predispuși să aibă un comportament similar și la locul de muncă. 

În categoria persoanelor predispuse la a dezvolta o dependență de muncă se află și femeile. Un studiu realizat pe o perioadă de doisprezece ani în Canada arată că femeile care au lucrat mai mult de 45 de ore pe săptămână s-au supus riscului de a dezvolta diabet, pe când femeile care au lucrat 40 de ore sau mai puțin au un risc mult mai scăzut.

Bărbații, pe de altă parte, nu au dezvoltat risc de diabet din cauza numărului de ore lucrate. Printre cauze se află faptul că femeile sunt mai predispuse la depresie și anxietate. Spre deosebire de bărbați, lor li se adaugă stresul cauzat de sexismul la locul de muncă, dar și povara responsabilităților de familie. Femeile simt adesea că trebuie să lucreze și de două ori mai mult decât colegii bărbați pentru a le fi recunoscute meritele, iar de aici până la workaholism nu sunt prea mulți pași.

Importanța prevenției

Măsurile preventive pot fi adoptate atât de companii (care, în mod ideal, nu ar trebui să încurajeze dependența de muncă pentru a obține profit), cât și de fiecare persoană în parte. Fiecare colectiv poate impune o cultură organizațională care să protejeze angajații: descurajarea lucrului suplimentar, respectul pentru viața personală a angajaților și acordarea unui număr decent de zile de vacanță, printre altele. Accesul la consiliere în cadrul locului de muncă este, de asemenea, o necesitate, mai ales când este vorba de un mediu de lucru stresant sau competitiv, în care angajații sunt mai predispuși să devină dependenți de muncă. 

Bariera dintre muncă și viața personală

La nivel individual, este important să avem mereu o imagine realistă asupra importanței realizărilor profesionale. Fiecare persoană are o părere diferită despre importanța realizării profesionale, însă indiferent de cât de ambițioși suntem, trebuie să nu uităm că între muncă și viața personală trebuie să existe întotdeauna o barieră.

E necesar să știm să spunem „nu” chiar și la locul de muncă, atunci când aspectele vieții personale pot fi afectate de ceea ce ni se cere. Adesea, se ajunge în astfel de situații pentru că angajaților li se cere să îndeplinească sarcini suplimentare, care nu țin de postul pe care îl ocupă.

„Succesul la locul de muncă nu trebuie să fie centrul vieții noastre.”

Mai ales când ești la început de drum și dorești să îți impresionezi superiorii, există riscul să pici în această capcană. Unele eforturi aduc cu sine și merite, însă ele trebuie să existe în cadrul unor limite bine stabilite dinainte, limite pe care decizi că nu ești dispus să le încalci. Ia câte pauze ai nevoie și pune preț pe sănătate înainte de orice altceva. Succesul la locul de muncă nu trebuie să fie centrul vieții noastre.

Dacă crezi că ai putea fi dependent de muncă, sau vrei să aprofundezi subiectul, aici sunt câteva resurse interesante:

ResearchGate: shorturl.at/hlw06

Un creator de conținut care oferă sfaturi pentru productivitate și multe altele, mai ales dacă activezi într-un domeniu creativ: shorturl.at/doPSY

Cărți care explorează subiectul dependenței: Never Enough – The Neuroscience and Experience of Addiction, Judith Grisel

The Age of Addiction, David T. Courtwright

Credit foto: charlesdeluvio / Unsplash

*Articolul a apărut în nr.7 al Exercițiului 18, ediția din toamnă