Comisia Europeană a dat ieri startul înscrierilor pentru programul DiscoverEU. În cadrul sesiunii de primăvară a acestui program, 35 000 de tineri se vor bucura de un permis gratuit de călătorie de cale ferată cu care pot explora Europa.

Runda de înscrieri începută în 15 martie, la ora 12:00 va dura până pe 29 martie, ora 12:00.

În ceea ce privește România, conform Libertatea.ro, „peste 1.400 de tineri care sunt născuți între 1 iulie 2004 și 30 iunie 2005 pot aplica în cadrul programului european DiscoverEU pentru a primi permise de tren”.

Există și câteva condiții ce trebuiesc îndeplinite pentru a putea fi considerat eligibil:

  • să te fi născut între 1 iulie 2004 (inclusiv) și 30 iunie 2005 (inclusiv)
  • să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului legal de ședere
  • să fii cetățean sau rezident legal  într-una din următoarele țări:

– unul din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv țările și teritoriile de peste mări (TTPM) sau

– una din țările terțe asociate la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.

Înscrieri

Înscrierile se pot face pe Portalul European pentru Tineret, unde tinerii trebuie să completeze corect formularul pus la dispoziția lor.

Tot acolo vor găsi și un quiz compus din întrebări despre Uniunea Europeană și oportunitățile UE pentru tineri, ultima întrebare reprezentând treapta de departajare, în cazul unor rezultate egale.

După cum se menționează pe platforma Edupedu, odată selectat ca participant în cadrul programului, „poți călători pe o perioadă de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile, între 15 iunie 2023 și 30 septembrie 2024”.

Tinerii „vor primi și un card cu peste 40.000 de reduceri”, comunică Libertatea.ro, prin intermediul căruia se pot bucura de acces „la transport public, cultură, cazare, mâncare și sport”. Mai mult decât atât, ,,înainte de plecare, vor beneficia de o pregătire din partea Agenției Naționale Erasmus+”, aflăm din aceeași sursă.

DiscoverEu

DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+, menit să faciliteze explorarea Europei de către tineri prin intermediul unor activități de învățare. Inițiativa se desfășoară sub forma a două runde de înscrieri în fiecare an și își dorește ca, de-a lungul călătoriei cu trenul de care se vor bucura beneficiarii proiectului, aceștia să admire frumusețea peisajelor și orașelor europene.

Programul a fost lansat inițial în luna iunie a anului 2008, iar de atunci a reușit să adune aproape un milion de candidați dornici să aplice pentru cele peste 200.000 de locuri puse la dispoziție.

Imagine reprezentativă:  Piyawatanakul / Pexels