„Confesiunea adolescentei” – producție a Companiei Depuis L’Aube
Comunicat de presă

Pe 11 și 12 aprilie, Institutul Francez din România aduce în fața publicului din București o producție a Companiei Depuis L’Aube – Mémoire de fille/ Confesiunea adolescentei, un spectacol necesar, adresat în special tinerei generații, într-o epocă în care tabu-urile sunt din ce în ce mai des chestionate, iar vocile tăcute de odinioară încep să fie auzite.
Spectacolul este jucat la Centrul Educațional de Teatru Replika, în limba franceză cu supratitrare în limba română și este urmat de o discuție cu publicul.
Intrarea este liberă, dar locurile la ambele reprezentații au fost epuizate în mai puțin de 24h de la anunțarea sa pe pagina Centrului Educațional de Teatru Replika.
***
Un spectacol puternic și tulburător, inspirat de romanul autobiografic al lui Annie Ernaux, Mémoire de fille/ Confesiunea adolescentei, care aduce în prim-plan povestea unei veri din 1958, când protagonista, Annie D , trăiește ceea ce credea a fi prima ei experiență de dragoste. Cincizeci de ani mai târziu, la răsăritul mișcării #MeToo, ea își dă seama că acest moment a fost, de fapt, un eveniment traumatic pe care abia acum îl poate povesti cu luciditate și precizie implacabilă.
Pe scenă, o actriță și un actor dau glas acestui text crud și emoționant, creând un dialog direct cu publicul. Spectatorii, martorii unui moment de răscruce, devin parte a unei reflecții colective asupra responsabilității și complicității tăcute, confruntându-se cu propria poziție față de poveștile de acest fel. Printr-o montare care favorizează proximitatea și confruntarea directă, spectacolul interoghează relația dintre iubire și abuz, dintre dorința celuilalt și pierderea sinelui.
Annie Ernaux a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 2022 pentru: „Curajul și acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, înstrăinările și constrângerile colective ale
memoriei personale.” Academia Suedeză a apreciat stilul său unic, care combină autobiografia cu analiza sociologică, transformând experiențele personale în reflecții asupra condiției umane,
clasei sociale și relațiilor de putere. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Mémoire de fille, L’Événement (despre experiența unui avort ilegal), Les Années (considerată capodopera sa, un tablou al Franței din anii ’40 până în prezent) și La Place (o explorare a identității de clasă).
Regie: Pauline Ribat
Asistență de regie: Vanessa Bettane
Adaptare: Pauline Ribat, în colaborare cu Vanessa Bettane
Cu: Lucie Epicureo & Victor Hugo Dos Santos Pereira
Costume și recuzită: Aude Désigaux
Scenografie: Frédéric Fruchart, în colaborare cu Pauline Ribat și Vanessa Bettane
Construcție decor: Frédéric Fruchart
Administrare / Producție: Jean-Baptiste Cautain – Tapioca Production
Producție: Cie Depuis L’Aube
Coproducție : Château-Rouge scène conventionnée d’Annemasse, Grand Angle – Scène Régionale / Pays Voironnais
Cu ajutorul : Conseil Régional Auvergne Rhône-Alpes, Département de Savoie, ville de Chambéry
Cu susținere : Chartreuse-CNES, La Maison Mainou, Théâtre Ouvert Centre National des dramaturgies contemporaines
Depuis l’aube este o companie subvenționată de orașul Chambéry, asociată Château Rouge, scenă subvenționată de orașul Annemasse.
Spectacolul „Confesiunea adolescentei” este prezentat în cadrul sezonului cultural „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ”,punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România. Desfășurat în perioada martie – iunie 2025, acest program sărbătorește un secol de angajament în favoarea cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România. Cadrul festiv oferă un context privilegiat pentru a contura viitorul pe baze solide, într-un ecosistem bogat și dinamic, cu un accent special pe tineri, creația contemporană, cercetare, schimburi și implicarea societății civile.
Centrul de teatru educațional Replika este un spațiu cultural independent condus de șase artiști și artiste cu experiență în teatrul educațional. Misiunea lor este de a produce și de a găzdui evenimente culturale de interes pentru categorii sociale vulnerabile.