de Daniela Gaston

De-a lungul vieții am avut tot felul de nume: Daniela, Dana, Dani, Sea, Blue, Mama Zmeilor, Zuza, Beasty, Darky, dar, ca în povestea cu Rumpelstiltskin, doar o singură ființă avea să știe și să îmi zică pe numele meu „adevărat”, cel mai minunat dintre toate: Mama; și acesta este fiul meu.

Când l-am născut pe James nu știam prea bine cum să îl cuprind cu brațele, pe cât își dorea dragostea mea de mamă să îl cuprindă cu tot sufletul ei.

Știam însă cum vreau să arate viitorul lui, de unde să îi iau cele mai drăguțe haine de băiețel, cum se numesc toate reflexele și bolile copilăriei, că lumea nu e chiar așa cum mi-o imaginez eu pentru el, de basm.

Dar dacă pun la cale un plan de acțiune pentru a salva copaci sau păduri, dacă sprijin societatea în a fi mai iubitoare de citit, dacă mă implic pentru ca politicul să respecte legile și să „implementeze” un viitor mai bun pentru cetățenii României, traseul copilului meu va fi unul pe cât se poate de senin. Lumea întreagă era cumva în armonie și sub control. Până să înceapă adolescența.

Odată cu ea, odată cu dobândirea treptată a independenței și realizarea mea că nu îl voi mai putea proteja ca și până acum, au început gândurile, întrebările, temerile.

Oare ce întâmpină un adolescent în aceste timpuri? La ce poate fi cel mai mult expus? De ce poate fi cel mai mult atras? Dacă va avea nevoie de ajutor și eu nu i-l voi putea oferi, încotro să mă îndrept, către cine? Când să îi povestesc despre ce poate reprezenta un pericol?

Și cum să o fac, în ce cuvinte să îmbrac toate subiectele care sperie și pe adulți? Oare am tactul pedagogic și finețea psihologică să îl fac să îmi încredințeze lucruri și să mă ia în serios când ceea ce îi povestesc va suna ca un act prohibitiv? Oare voi avea eu înțelepciunea să accept că traseul spre maturizarea lui înseamnă și să îi fiu uneori pur și simplu alături în timp ce el va alege greșit, în cel mai rebel mod posibil? (…)

Și am început să cumpăr zeci de cărți care povesteau despre psihologia adolescenților, în special a băieților, și am căutat să particip la ateliere, cursuri, am citit articole de specialitate sau știri, am dezbătut schimbările din viața copilului meu, devenit adolescent, cu alte mame, am „pândit” comportamentele altor adolescenți prin parcuri, pe bulevarde, la concerte..

Cu toate acestea mă simțeam precum un Sherlock Holmes repetent. Chiar dacă eu însămi am trecut prin adolescență, cea a copilului meu îmi părea și îmi pare ceva complet nou, cu indicii pe care cumva trebuie să le conectez înainte ca vreun rău să se producă.

E noapte. Ca de fiecare dată, după ce adoarme, mă duc să îi veghez puțin somnul, să mă uimesc ce mare a crescut, să îi zâmbesc în timp ce îi aud ritmicitatea respirației calme și să îi promit în gând că îi voi fi mereu alături, indiferent. În liniștea nopții îmi aduc aminte de ce îmi povestește, de ce mai aud că se întâmplă cu adolescenții, îmi trec prin minte tot felul de cuvinte care mă fac să cunosc teama din perspectiva mamei: depresie, jocuri video, jocuri de noroc, pornografie, țigări, alcool, droguri..

Cuvintele se repetă iar și iar și nu știu asupra căruia să mă opresc mai întâi, ca să îmi fac griji, ca să caut mai multe informații pentru a putea preveni situații, a stopa curiozități dăunătoare.. Deschid iar o carte despre neuroștiințe să îmi aduc aminte cât poate fiul meu să înțeleagă și să fie la vârsta aceasta. Apoi repet în sinea mea: Depresie, jocuri video, jocuri de noroc, pornografie, țigări, alcool, droguri… Droguri, droguri, droguri, drog, drog…

„Drogul poate fi o substanță solidă, lichidă sau gazoasă, care afectează direct creierul și sistemul nervos, schimbă sentimentele, dispoziția și gândirea, percepția și/sau starea de conștiență, modificând imaginea asupra realității înconjurătoare.” poți citi printr-o simplă accesare a paginii Wikipedia. Închid conexiunea la internet. E târziu și știu că mai bun decât teama e un plan de acțiune în a găsi oamenii și resursele prin care să îți ajuți nu doar copilul tău, ci și pe colegii și prietenii lui, societatea întreagă.

Prevenția e calea spre bine. Conexiunea, prezentul plin de sens și blândețea e modalitatea prin care să începi să îi povestești copilului tău despre pericole, despre fricile tale ca părinte, despre toată dragostea ta de părinte care e capabilă să răpună balaurii cu șapte capete, cu numele: Depresie, jocuri video, jocuri de noroc, pornografie, țigări, alcool, droguri… 

Dragul meu copil, acum adolescent, te iubesc! 

Semnat: Mama

cover foto: Kate Macate / Unsplash