Am început să fac fotografie pentru că am vrut sa încerc altceva în afară de desen. Mi se pare extraordinară ideea de fotografie, modul în care imaginația unui om se combină cu lumea care îl înconjoară și creează o întreagă poveste.

Călătoria mea în acest domeniu a fost inițiată de un Nikon TW 20 af, puțin stricat cumpărat de la un magazin de vechituri, care funcționa doar cu blitz,. Nu am avut și nu am pe nimeni lângă mine care să îmi explice în ce constă o poză „reușită”. Mereu mi-a fost spus să fac ce simt. Nu îmi place să cred că un aparat mai performant sau o fotografie făcută „corect” ne pot defini. Acesta este un motiv pentru care folosesc point and shoot-uri. Vreau să mă concentrez mai mult pe conținutul imaginii.
Fotografia este modul meu de a crea ce consider că este frumos. Pentru mine, „frumos” nu exprimă numai iubire, fericire și zâmbete. Suferința si tristețea, inevitabil fac și ele parte din viața noastră.
Inspirația mea vine de la oameni. Îmi place să surprind cu aparatul chipuri și gesturi pentru că îmi transmit o anumită emoție.

Am ales fotografia pe film pentru că mă provoacă să fiu mai creativ și să îmi gândesc mai bine cadrele. Încerc să mă desprind de tot ce înseamnă digital și să retrăiesc vremurile bunicilor mei.
Foarte multă lume care trage pe film folosește point and shoot-uri. Sunt ieftine, mici, practice, rapide și simplu de utilizat. Cred că și acesta este un motiv de ce tot mai mulți oameni încep să utilizeze aparate pe film.

autor: Cezar Tarnu