Mai multe despre #adicție: Surse de informare.
Cartea “Niciodată nu e de ajuns. Neuroștiinta și experiența dependenței” – Judith Grisel
În engleză se numește “Never Enough”. Foarte bună resursă de început, are un limbaj accesibil pentru toată lumea, descrie drogurile în parte, dar și adicția ca o patologia mai vastă.
Cartea „How to Change Your Mind: What the New Science of Psychedelics Teaches Us About Consciousness, Dying, Addiction, Depression, and Transcendence” – Michael Pollan
- Există cartea și în limba romană, abordează subiectul psihedelicelor, descrie istoria lor foarte tumultoasă și prezintă ultimele studii despre potențialul lor efect în psihologie (momentan există niște studii clinice cu psilocibina la Imperial College of London, cu un potențial de cercetare imens în această direcție – profesorul Dr. Robin Carhart Harris).
- Există și un serial pe Netflix cu același nume, făcut de autor, are 4 episoade: unul despre LSD, unul despre Psilocibină, unul despre MDMA, și unul despre Mescalină.
- Abordează și problema administrării acestor substanțe în scop religios.
Cartea „În sfârșit nefumător. Metoda ușoară a lui Allen Carr”
- O carte foarte bună pentru dependența de nicotină, care intră foarte adânc în mecanismele psihologice din spatele motivelor pentru care fumăm țigări.
- Nu face promovare către terapie cu substituție cu nicotină, în schimb încurajează fumătorul să se elibereze de acest viciu direct prin înțelegerea și respectarea unor principii de igienă mentală.
Podcastul “The Drug Science Podcast” al profesorului David Nutt
- Un expert de renume mondial în promovarea politicilor de sănătate publică bazate pe cercetări științifice riguroase (acel “evidence based drug policy”).
- Are în prezent peste 73 de episoade cu diferiți invitați (alte personalități de renume în sfera adicției și politicilor de sănătate publică).
https://www.drugscience.org.uk/drug-science-podcast/
Euphoria
Serialul Euphoria a fost modul prin care eu și mulți alți adolescenți am învățat despre realitățile consumului de droguri, în lipsa unei educații oferite la școală. Serialul oferă o perspectivă nouă, apropiată realității cu care mulți se confruntă.
În ciuda faptului că a fost acuzat de exagerare și de a idealiza abuzul de substanțe, consider că Euphoria nu face nimic altceva decât să scoată adevărul la iveală. Serialul nu e menit să te facă să te simți bine sau confortabil. E menit să îți provoace gândirea și să îți prezinte anumite realități la care poate nu te-ai mai gândit niciodată.
Adicția nu e este frumoasă, iar Euphoria nu se preface că este. Afectează pe toată lumea din jurul persoanei care se confruntă cu ea. Poate strica relații familiale și de prietenie și te poate aduce pe drumuri anevoioase. Serialul Euphoria scoate la lumină adevărurile urâte despre abuzul de substanțe și obligă spectatorii să se confrunte cu aceste adevăruri pe care unii poate le țineau ascunse. Este menit ca un avertisment, o amenințare costumată în sclipici și haine mulate: ai grijă ce alegeri faci. (Miruna Conțiu, 18 ani)
Ce face acest serial diferit de altele? Portretizează adicția, consumul de droguri, lupta pe care o duci cu tine însuți sau însăți într-un mod diferit. Este un portret crud și onest al dependenței, al anxietății și al problemelor din viața tinerilor.
Euphoria arată prin ce dificultăți trec unii tineri din generația noastră și cum este să te afli prins în dependența de droguri. Problematic la acest serial, după mine, este modul în care estetizează traumele pe care le descrie, o estetizare la care generația mea este deosebit de vulnerabilă. (Clara Cândea, 18 ani)
Credit foto: Markus Winkler / Unsplash

