Jurnal

Sunt elevă în clasa a zecea la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” și am avut ocazia să iau parte la un schimb de experiență în Germania, München, mai exact cu „Edith Stein Gymnasium”. Am descoperit ce înseamnă o școală diferită: exclusiv pentru fete, privată, catolică și, nu în ultimul rând, considerată de elită în oraș.

În prima parte a schimbului noi am fost gazde; partea a doua a programului a constat în vizita noastră acolo, care a avut loc în perioada 12-19 octombrie 2019 și pe care am încercat să o rețin prin scris, din însemnările zilnice reieșind micul jurnal de mai jos.

Ziua 1

Am aterizat gândindu-mă la prima vizită din schimb, venirea fetelor în România. Atunci le-a luat trei zile să înceapă să vorbească cu noi. Lucrurile par să se miște înfricoșător de încet: probleme cu bagajele, mersul acasă cu metroul timp de o oră – o relativă tăcere între noi. Dar ajungem și la partenera mea de schimb de experiență acasă, îi cunosc părinți și mai fac o descoperire: există politețe față de oaspeți și în Germania. Tăcerea se schimbă într-un tur al apartamentului, o brățară făcută de mână de către sora mai mică și întrebări despre cum mă simt. Recunosc că mă simt deja comod; aparent frica mea de respingere totală din partea familiei era nefondată.

Nu stăm toată ziua în casă, doar nu am bătut atâta drum ca să mă uit la Netflix! Cădem de acord să vedem Grădinile Englezești cu încă două fete, tot din schimb. Parcul este bine îngrijit, spațiul dă senzația de deschis și un mic râu din mijloc e în așa fel amenajat, încât se poate face surfing pe el, iar frigul nu îi intimidează pe pasionați. Dar surpriza vine când îi descopăr pe oameni: jucând beer-pong, venind cu baxuri și cutii de bere cu care se așază în mijlocul atracției turistice. Nu îmi dau seama dacă șocul a venit din faptul că aveam așteptările strereotipice despre germanii scorțoși sau cel că în Sibiu nu am văzut niciodată astfel de ipostaze în mod atât de accentuat. Deci, prima impresie: „De fapt, trăim în aceeași lume.”

Ziua 2

Familia, în scurtul timp pe care l-am petrecut împreună, este foarte drăguță cu mine, iar eu mă simt ca un oaspete care chiar le e drag. Părinții se miră constant de faptul că putem vorbi în germană, pe mine doar mă miră că fiica lor nu le-a spus acest detaliu de dinainte să le intru în casă. Pentru un oraș prin comparație atât de mare, nu pot spune că facem multe activități, dar nu mă deranjează, mi se pare că e un echilibru bun între vizitat și stat în mediul familiar lor. Cu ocazia urcării într-un turn comercial din mijlocul orașului mi-am făcut o idee despre cum arată acesta: plin de copaci între care toate clădirile arată, dacă nu modern, atunci măcar nou, iar ca mărime pare destul de mare să fie chinuitor să mergi pe jos și destul de mic să nu ai nevoie de GPS ca să ajungi acasă. Pe drum, seara, observ că Münchenul mai este și foarte prietenos cu bicicliștii, iar, ca urmare, mare parte a locuitorilor se deplasează astfel sau cu transportul în comun, ceea ce mi se pare incredibil, dar incredibil de bine! Rămân curioasă pe mâine cum o să percep școala în Germania.

Ziua 3

Am luat parte la primele patru ore, dintre care din păcate nu le-am înțeles pe cele două de franceză. Despre engleză pot spune că modul de predare este asemănător, dar nivelul (pe scara Cambridge, pentru a fi obiectivă) – mai slab. Grupul din România are toată săptămâna activități separate de elevele de aici – directoarea lor nu a fost de acord ca elevele să lipsească de la cursuri. Așa că singure mergem într-un așa-zis tur al orașului care începe în Marienplatz. Odată ce profesorii ne-au dat foile cu întrebări despre obiective de bifat, am decis că, în lipsa partenerelor care să ne ajute, nu ne vom baza pe Google Maps pentru navigare. Am ajuns de fapt să găsim răspunsurile pe internet în timp ce mâncam, ca mai apoi să vizităm doar ceea ce ne interesa. La întoarcere am fost puțin spontane: am anunțat că știm drumul spre casă și ne vedem acolo, ca partenerele să nu ocolească pentru a ne recupera. Am descoperit cu această ocazie că pentru ele nu există spontaneitate, totul se planifică și se anunță prin cel puțin cinci apeluri. După-masa este liniștită, pentru că fetele au teme și teste a doua zi și am ocazia să o ajut la învățat pe gazda mea, aducându-mi aminte că și eu voi avea teme după ce mă întorc acasă. Dacă până acum eram uimită de trecerea rapidă pe care am făcut-o vorbind limba germană, în punctul ăsta cele trei limbi din capul meu se amestecă între ele, nu grav, dar destul cât să avem motiv să ne amuzăm de rezultat.

Ziua 4

Dacă nivelul limbii engleze mi s-a părut sub așteptări, atunci despre matematică și fizică se poate spune că se apropie de nivelul gimnaziului nostru. De asemenea, diferențele de metodă nu le avantajează. Noi învățăm să rezolvăm problema, ele să rețină formula și să îi spună calculatorului ce să socotească. Nu ar fi o problemă dacă nu mi s-ar fi dovedit că așa elevii de aici ajung să uite, spre exemplu, împărțiri simple.

Azi am simțit cel mai puternic cât de independent este considerat grupul româncelor. Conduse fiind la obiectiv, ni se spune „organizați-vă timpul cum vreți, dar în trei ore să fiți înapoi la școală“. La venirea nemțoaicelor în Sibiu au fost lăsate o dată singure în oraș și au reușit să se piardă în centru. Să nu uit că există multe aspecte pozitive. La jumătatea zilei fetele ne-au lăsat pe noi să alegem ce să facem și mă bucur din ce în ce mai mult de norocul meu când aud că alte colege de-ale mele nu au o ședere la fel de comodă ca a mea. Pentru experiența completă a orașului, azi am mers pe biciclete, în cazul meu, prima dată în ultimii doi ani. A fost așa plăcut, că sunt tentată să continui și după întoarcerea acasă, deși ceva îmi spune că în Sibiu va fi puțin mai complicat.

Ziua 5

Deja în grupul din România ne-am obișnuit să ignorăm cursurile la care asistăm și să lucrăm la temele noastre pentru săptămâna ce vine. După vizita la încă un muzeu, am simțit nevoia de o pauză. Este obositor să țin pasul atât cu noutățile de aici, cât și cu ce se întâmplă acasă. Nu îmi închipuiam că școala îmi va da atâta bătaie de cap într-o săptămână în care tot ea mi-a dat ocazia să lipsesc. De la decizii organizatorice la termene de toate felurile, lipsa a aproape jumătate de clasă nu a părut să conteze în Sibiu! La finalul zilei aflăm că suntem invitate peste noapte la o prietenă, dar eram deja obosită, așa că m-am izolat oarecum de grup, împreună cu o colegă din Sibiu, ceea ce sper să nu fi fost interpretat greșit.

Ziua 6

Joia, ziua în care avem în sfârșit o excursie comună cu fetele din Germania: mergem în Murnau. În acest orășel au trăit numeroși pictori expresioniști, dar cred că mai mult mi-a plăcut locul în sine decât latura sa artistică. La poalele Alpilor, în timpul toamnei, priveliștea și atmosfera relaxată a tuturor celor pe care i-am văzut au adus exact ce îmi trebuia ca să îmi revin din oboseală. Fetele din München pe de altă parte au urât excursia, deși era la fel de nou pentru ele ca și pentru noi. Nici acum nu am înțeles motivul! După câteva ore de odihnă bine-meritată, am organizat o seară de jocuri, printre care Activity în echipe de trei: România vs. Germania. Am reușit să le convingem să ne lase să explicăm cuvintele în română, ca să echilibrăm șansele. Promit că nu am folosit ocazia ca să trișăm și cred că jocul a fost plăcut pentru toată lumea. Din păcate am pierdut, dar cândva ne vom lua revanșa.

Ziua 7

Ultima zi completă în München a început cu șase ore de școală, de care însă nu mă plâng, pentru că mi-au dat oportunitatea să mai lucrez. Printre temele mele se număra și o compunere la germană pe care, de curiozitate și ca posibil ajutor, le-am rugat pe nemțoaice să o citească. Spre surpriza mea au avut momente în care, din cauza formulărilor savante pe care noi le învățăm pe de rost, au ajuns confuze până și ele și voi recunoște că m-a făcut să mă simt mai bine să știu că nu sunt singura. Când am ajuns în sfârșit înapoi, familia fetei mi-a dat cadouri de rămas-bun, lucru de care m-am bucurat mult, dar care, am stabilit apoi, nu este deloc comun (eram aproape singura în această situație); din nou am apreciat norocul alegerii. Seara am mers la o ultimă petrecere cu mai multe prietene din schimb. Mi s-a părut o încheiere bună: nu puteam pleca fără să fi ascultat rap german sau să le arătăm pașii de bază pentru o horă. Ca de obicei la despărțiri de genul acesta, s-au făcut planuri mari privind vizite viitoare; deși m-ar bucura, am totuși dubii în privința realizării lor. Mai important în discuție mi s-a părut să știu că tuturor celor prezenți experiența le-a lăsat impresii bune, iar aici mă includ și pe mine.

Ziua 8

Toată ziua a fost ocupată de împachetarea bagajelor și mersul la aeroport. Mi-am dat seama că plec cu o oarecare părere de rău, dar și că îmi era extrem de dor de casă. În timpul zborului s-au împărtășit opinii și concluzii. Am auzit povești neplăcute despre neglijența familiei față de oaspete și lipsa activităților, dar și altele despre compromisuri pentru confortul nostru sau glume inventate de-a lungul săptămânii; fiecare dintre noi avusese o experiență diferită, în funcție de gazdă. Personal, aleg să nu mă concentrez pe aspecte negative (profesoara lor de istorie care a ținut neapărat să ne amintească faptul că România e coruptă), ci pe tinere, care ne-au primit cu o minte mult mai deschisă, arătându-ne diferite părți ale vieților lor. Unele idei mi s-au confirmat, pe altele mi le-am schimbat după experiență, dar în special am ajuns să am o imagine mai realistă, poate chiar optimistă, despre unde mă aflu și unde pot ajunge de aici.

foto și text: Diana Ducu