„Curajul de a-ți putea spune cine sunt eu, mă face mai puternică, prin faptul că decid să îți arăt și în același timp să accept.”

Material realizat de Alexandra Bene, Sibiu

Cristina, Diana, Zhansaya și EriAnTi sunt patru tinere femei care au fondat The Atlas of Bodies, ca urmare a unei provocări lansate de către profesorul lor în cadrul cursului de Publicitate online pe care îl urmează. Ceea ce își doresc prin acest proiect este de a crea o comunitate de suport prin care să atingă „corzile emoționale” care să vibreze la mesajul lor – cel al acceptării de sine și al îmbrățișării propriilor corpuri, exact așa cum sunt ele. Fetele și-au propus și să înființeze o revistă, care să ofere ocazia femeilor de a-și spune cuvântul, punându-le în mână, nu doar în cheie metaforică, microfonul.

Le-am invitat la o discuție despre modul în care tindem să ne raportăm la noi înșine prin filtrele de percepție conturate pe baza a ceea ce considerăm că este dezirabil din punct de vedere social, despre vulnerabilizare ca etapă componentă a procesului terapeutic, despre forma de manifest pe care o desfășoară și despre viitorul lor proiect intitulat „Your body remebers war”.

Spuneti-mi cate ceva despre inițiativa „The Atlas of Bodies”. Cum v-ați ales tema și ce reprezintă proiectul pentru voi?

Cristina: Noi avem un curs de Publicitate online, iar profesorul ne-a aruncat o provocare prin care să dezvoltăm o pagină de 1 000 de like-uri. De mult aveam în minte o pagină sau un proiect care să adune poveștile femeilor din societatea românească. Ne gândeam că putem să ne îndreptăm spre un palier internațional. Prin intermediul acestei pagini dorim să oferim fetelor și femeilor un spațiu unde să își spună poveștile în legătură cu corpul lor și să povestească despre relația pe care au clădit-o.

Țin minte și acum că eram cu fetele la curs și profesorul ne-a întrebat care este tema, iar noi i-am spus că ne gândeam la Atlasul corpurilor, care se aseamănă foarte mult cu The Atlas of Beauty, de unde este preluat numele.

Cumva, toate, când am început să povestim, eram conectate. Fiecare, la un moment dat, am trăit o experiență negativă cu corpul nostru și ulterior am proiectat-o. Iar corpurile noastre își aduc aminte toate energiile negative și gândurile pe care le aruncăm asupra lui. Aceste lucruri se reflectă asupra modului în care ne comportăm, a celui în care ne îmbrăcăm.

Care sunt cel mai des întâlnite standarde de frumusețe portretizate de social media?

Zansaya: Cred că în zilele noastre naturalețea primează. Înainte însă – și chiar în continuare – exista standardul care promovează femeile cu puține kilograme. Este chiar un tipar, aș spune.

Diana: Vorbind de social media, filtrele au o influență la rândul lor. Vedem tenurile acelea care par perfecte, fără niciun coș… Și aceste aspecte ne distorsionează percepția, deoarece cu siguranță fiecare corp are diferite semne, coșuri, cicatrici. E un lucru normal. Mi se pare că se propagă foarte mult ideea de perfecțiune și de corp care nu are nimic natural.

Cristina: Pe rețelele sociale unde eu activez observ că, deși se încurajează îmbrățișarea propriului corp indiferent de forma sa, persistă o neasumare a operațiilor estetice.

Ne putem raporta la The Atlas of Bodies ca la un proces terapeutic bazat pe narare sau la un manifest împotriva standardelor de perfecțiune social inoculate?

Zansaya: Este cu siguranță vorba despre a doua situație, deoarece fiecare dintre noi patru ne-am confruntat cu dificultăți în a stabili o relație sănătoasă cu propriul corp. Iar acum vrem să fim alături de fetele și tinerele femei care se confruntă cu situații similare.

Diana: Este vorba și despre faptul că majoritatea lumii ezită să discute despre subiectul imaginii și despre cel L autoreprezentării corporale pe social media. Cu toate că sunt influenceri care abordează această temă, ne-am dori să se vorbească din în ce mai mult și mai des despre standardele de perfecțiune promovate. Începând de la o vârstă fragedă, fetele și băieții se confruntă cu o serie de percepții mai mult sau mai puțin distorsionate asupra corpului lor. Noi am vrea să înțeleagă că nu este nimic în neregulă cu ei. Până la urmă, este vorba de a avea un corp sănătos, iar dacă tu te accepți având kilograme în plus, celulită și coșuri, încercând să găsești echilibrul, asta e ceea ce contează. Poate reușești să o faci doar citind că și altcineva trece prin situațiile prin care treci și tu, că simte ceea ce simți și tu.

Cristina: Noi pornim de la puterea exemplului propriu. Există o reticență la început în a discuta despre astfel de subiecte, dar pe măsură ce fetele cu care am reușit să discutăm până acum își mărturisesc poveștile, ne atingem noi scopul terapeutic. Cu cât înțelegi o problemă pe care o ai și care îți „zăpăcește” mintea, tu poți trece peste ea. Dar primul pas este conștientizarea. Prin acest scurt de storytelling, noi vrem să le oferim urmăritoarelor noastre șansa de a avea această conștientizare, iar apoi de a le oferi sprijin.

Cu ajutorul lui EriAnTi vom face un vizual reprezentativ prin care să le redăm încrederea. Publicul nostru țintă sunt tinerii, iar tinerii sunt cei mai vulnerabili când vine vorba de aspectul lor. Dacă ar fi să încadrez mișcarea noastră într-un curent, acela ar fi „body positivity”, noi încercând să promovăm orice tip de corp, sub orice formă, de-o seamă cu acceptarea lui. Ne mai dorim să redăm acea încredere pe care ar trebui să o aibă tinerii la vârsta lor.

Spuneți-mi câte ceva și despre proiectul „Your body remembers war”.

Diana: Este o serie de postări legate de tragedia care are loc în Ucraina. Nu în dorința de a genera un capital de imagine. Scopul nostru este de a atrage atenția și de a da mai departe lumii poveștile femeilor din Ucraina și de a transmite prin această serie de postări faptul că un război lasă urme și asupra corpului tău. În același timp, vrem să aflăm ce au simțit femeile în momentele acelea.

Cristina: Inițial, am plecat de la ideea de a prezenta poveștile a trei femei de naționalitate diferită: ucraineană, rusă și română. Dorim să punem accentul pe impactul psihologic asupra corpului și pe cum arată relația pe care o ai cu propriul corp în diferite situații.

Pe pagina de Facebook ați urcat o serie de postări legate de experiențele avute cu propriile corpuri. Cum v-ați raportat la aceste exerciții de vulnerabilizare?

Diana: Pentru mine a fost ușor să scriu despre asta, având în spate un proces care a durat ani, proces care a implicat oferirea posibilității celorlalți de mă vedea așa cum sunt și șansa ca eu să îmi dau seama că vulnerabilitatea nu înseamnă slăbiciune. Din contră, curajul de a îți putea spune cine sunt eu, mă face mai puternică, prin faptul că decid să îți arăt și în același timp să accept. Până să ajung să pot să scriu și să public experința prin care am trecut cu propriul corp, a fost nevoie de un adevărat proces la nivel psihologic.

Cristina: Eu pot să spun că la mine a fost o luptă de-a lungul mai multor ani, în care am încercat să procesez o serie de lucruri legate de corpul meu, apărute în perioada adolescenței, care aveau legătură cu numărul de kilograme în plus acumulat și cu întrebările care au urmat din partea celorlalți. Întrebări greu de primit de către o tânără la vârsta aceea. Ulterior, aceste lucruri mi-au afectat încrederea în sine. Ceea ce am făcut și mi s-a părut foarte terapeutic, a fost să scriu despre această experiență. Doar că până la a ajunge să urc relatarea acestei experiențe pe pagină, mă depersonalizam, fragmentând-o în povești sau proze scurte.

Zansaya: Povestea mea a privit mai degrabă interiorul, decât exteriorul. Ca adolesente, în momentul în care interacționăm cu social media, unde vedem acolo aceste fete frumoase, dezvoltăm, din anumite motive, dorința de a arată ca ele. Așa a fost în cazul meu. „Poate că acesta este corpul agreat de către societate”. Poate că nici nu e vorba de întreaga sferă socială, ci mai degrabă de anumiți băieți, spre exemplu, adolesecnța fiind acea vârstă când începem să dezvoltăm afinități unii pentru ceilalți. De la vârsta de 14-15 ani și până acum, am început să pierd în greutate, încorsetându-mă în limitele rigide ale anumitor standarde de frumusețe.

Problemele care s-au conturat erau cele la nivel mental. Până am ajuns să înțeleg, participând la o ședință de terapie unde am realizat că, într-adevăr, corpurile noastre își amintesc totul. Durerea rezidă mai ales în cuvintele ofensatorii, în toate acele sentimente negative; durerea pe care trebuie să o eliberezi din interior. Un anumit număr de kilograme, care te pot face să arăți slabă ca aspect fizic, nu va schimba nimic, până nu ne eliberăm de constructul acesta al „perfecțiunii” pe care îl râvnim, dându-ne pur și simplu voie să fim noi înșine.

Este important să ne ascultăm corpul și să îi oferim ceea ce ne cere. În definitiv, nu contează ceea ce cred ceilalți despre noi, ci cum ne raportăm noi față de sine. Trebuie să ne vindecăm aici (Zansaya indică mintea, n.r.) și aici (atinge zona inimii, referindu-se la suflet), iar apoi rezultatul se va reflecta la exterior.

cover foto: EriAnTi