Interviu cu Marianne Herzog.

Articol realizat de Patricia Cîrtog, 17 ani, Colegiul Național Octavian Goga. Ilustrații realizate de Laura Jeitan, 17 ani, Colegiul Național Octavian Goga.

Marianne Herzog este specialist, pedagog și lector în psihotraumatologie. Locuiește în Elveția, unde a devenit cunoscută prin prezentarea unor procese organice cerebrale într-un mod vizual, care să permită evocarea lor chiar și în stare de stres accentuat. A scris o carte pentru copii ce conține imagini pe tema traumei și a tratării ei, numită ”Lily, Ben and Omid”, tradusă în peste 10 limbi. Personal, am avut ocazia să o cunosc în cadrul proiectului Erasmus+ „Yestermorrow”, proiect în cadrul căruia s-au discutat efectele traumei psihologice și modurile în care aceasta poate fi depășită de adolescenți. La sfârșitul activității s-a scris o broșură care explică modul în care trauma ar trebui abordată în școală și cum poate fi combătută.

Ce este trauma și cum este percepută ea de societate?

Voi începe de la modul în care Monika Dreiner, psihoterapeut, definește trauma: „Un eveniment sau o situație cauzează o traumă psihologică în momentul în care individul se simte copleșit și nu mai are capacitatea de face față.”

Trauma: „Un eveniment sau o situație cauzează o traumă psihologică în momentul în care individul se simte copleșit și nu mai are capacitatea de face față.”

Cu toate că percepem omul ca pe o ființă cu rațiune încă din perioada iluministă („Cogito, ergo sum”), pentru o perioadă lungă de timp trauma a fost considerată un subiect tabu. În anul 2015, când din ce în ce mai mulți refugiați ajungeau în Europa, societatea a înțeles că trauma este un subiect cu adevărat important. Apoi oamenii au început să-și dea seama cât de mulți copii suferă traume, să realizeze că războiul, violența domestică sau alte fenomene sociale provoacă traumă: o luptă în interiorul persoanei, ce distruge siguranța.

Se poate determina cât de grav ar trebui să fie un eveniment pentru a fi considerat o traumă?

Ceea ce evocă trauma nu poate fi definit de intensitatea negativă a unui eveniment, depinde de flexibilitatea și vulnerabilitatea persoanei. De asemenea, trebuie luat în considerare numărul de experiențe traumatice pe care le-a suferit persoana în cauză și dacă are parte de afecțiune, de siguranță.

O persoană cu un atașament stabil este mai puțin vulnerabilă decât una care a crescut într-un mediu de violență domestică, de exemplu, deoarece, în această situație, agresorii nu sunt străini, ci chiar membri ai familiei, care ar fi trebuit să îi ofere un loc sigur.

Abuzul sexual în copilărie poate fi considerat drept cea mai gravă situație, deoarece cauzează o traumă persistentă în procent de 100%.

În ce fel este reținută trauma, din punct de vedere psihologic?

O persoană care a suferit o perturbare acută, tranzitorie, a stocat această informație în amigdala cerebrală, un comutator neuronal pentru frică. Amigdala poate declanșa reacția unor senzații similare unei experiențe traumatice, însă trauma se află în fiecare celulă din corpul celui care o suferă.

Care sunt tipurile de traumă experimentate cel mai des de adolescenți în prezent?

Trauma din copilăria timpurie, în special lipsa unui atașament sigur. Un atașament sigur oferit de familie este cel mai important factor care protejează o ființă umană de o traumă psihologică.

Cum afectează viața socială a unui adolescent o traumă de acest tip?

Aceasta își poate avea consecința în comportamente neașteptate ce pot ieși la suprafață, uneori în situații nepotrivite. Aceste reacții pot părea stranii și, deseori, ilogice. De asemenea, poate determina dependența de anumite substanțe, probleme la școală, stimă de sine scăzută și lipsă generală de interes sau, dimpotrivă, extaz.

Sunt traume psihologice ce pot afecta viața socială a unei persoane, fără ca aceasta să și le amintească?

În amigdala cerebrală pot fi stocate amintiri traumatice preluate de la părinți sau bunici. În plus, de obicei, traumele din copilăria timpurie nu pot fi evocate în mod conștient. Acestea pot influența în mare măsură viața cuiva. E o adevărată provocare pentru terapeuți să identifice proveniența. Faptul că există posibilitatea de a transfera experiențele traumatice de la generațiile anterioare spre celelalte generații dovedește importanța cunoașterii în amănunt a situației predecesorilor noștri. 

Intensitatea emoțională a unei persoane afectate de trauma este aceeași cu a unei persoane care nu a trăit evenimente traumatice?

În general, sentimentele persoanelor afectate sunt mult mai intense și, foarte des, mai periculoase decât emoțiile unei persoane cu experiențe mai puțin dificile. Având în vedere că situația se poate îmbunătăți, psiho-educația este foarte importantă pentru persoanele afectate, ajută la înțelegerea sentimentelor și a reacțiilor. În final, o persoană care a suferit experiențe traumatice ar putea chiar să ajute alte persoane să facă față problemelor proprii. Dar este esențial ca această persoană trebuie să fie pregătită pentru confruntarea cu nevoile sale.

Dacă trauma afectează o persoană atât de mult încât disociază (își formează propria lume), cum poate fi scoasă din această stare?

Deseori, copiii și adolescenții ajung să disocieze datorită unor traume grave. În acest caz, disocierea poate fi evitată prin exerciții care necesită o concentrare intensă, astfel încât ei nu riscă disocierea de ceea ce le provoacă temeri. De asemenea, pentru a-i ajuta să perceapă realitatea, le putem adresa complimente prietenoase, de exemplu: „Ce pulover frumos! De unde este?” 

Poate un adolescent să se vindece de traumă fără ajutorul unui specialist?

Acest lucru depinde, în primul rând, de intensitatea traumei. Dacă aceasta îi provoacă disociere, de exemplu, are nevoie de suportul unui psiholog. De asemenea, este important și anturajul din care face parte, începând de la familie până la colegi de clasă și prieteni.

Cum poate un prieten să ajute persoana afectată de traumă?

Încercând să îi creeze un loc sigur, în care să se simtă apreciat și integrat. Să facă activități împreună care să îi crească stima de sine și, în special, umorul ajută la vindecare. De obicei, cea mai mare greșeală este încercarea de a forța persoana să vorbească despre evenimentul ce i-a cauzat trauma. Un prieten trebuie să fie acolo să îl asculte doar în cazul e pregătit să discute despre asta.

Cum poate un profesor să ajute un elev ce a suferit o traumă?

Profesorii joacă un rol important în vindecarea unui elev de traumă, mai ales dacă aceștia o cunosc de la părinți sau de la psiholog. Este foarte important ca profesorii să își păstreze o atitudine neutră. Acest lucru este descris de Stephen Karpman în triunghiul dramatic, înțeles ca model social de interacțiune umană. Profesorii nu trebuie să încerce să salveze elevul, nici să acționeze ca o victimă, sau, în cel mai rău caz, să devină persecutori.

Pot natura și mediul înconjurător să remedieze trauma?

Absolut, plimbarea prin natură și orice conexiune cu aceasta diminuează sentimentele induse de traumă. 

Ce sfat le-ați oferi celor ce suferă de traumă?

Cum am spus pe parcursul interviului, întoarcerea la rădăcini și petrecerea timpului în natură sunt factori ce pot ajuta foarte mult. De asemenea, legătura față de animale și sentimentul de eficiență, implicarea în voluntariate, fac mai ușoară combaterea traumei.