de Alberto Duhomnicu

În contextul actual, tot mai multe ţări din Uniunea Europeană aleg să legalizeze consumul de droguri, majoritatea dezincriminând deja posesia pentru consum personal. Cu toate acestea, în România se discută despre mărirea pedepselor pentru cei care deţin astfel de substanţe, care potrivit experţilor în problematica consumului de droguri reprezintă o iniţiativă care nu aduce un real beneficiu societăţii.

Politicile propuse nu vizează persoana care are nevoie de ajutor, ci mai degrabă sunt realizate pentru a păzi comunitatea de un potenţial consumator, în contextul în care Ministerul Sănătăţii nu oferă niciun serviciu psiho-medical în acest sens.

Am stat de vorbă cu Alina Dumitriu, lucrător social, psihoterapeut şi director executiv al Asociaţiei „Sens Pozitiv”. Am povestit despre dependenţa de droguri şi cum ar putea fi adoptate modelele de bună practică din Vest. 

La 16 ani a început să lucreze ca voluntar alături de copiii instituționalizați, însă nu ştia că va deveni activistă. De 17 ani lucrează în domeniul adicţiilor, oferind un real sprijin persoanelor fără adăpost, persoanelor infectate cu HIV, dar şi persoanelor dependente de droguri.

Majoritatea timpului şi-l petrece pe teren, în cele mai întunecate colțuri ale Bucureştiului, acolo unde împarte seringi, prezervative şi le facilitează persoanelor infectate cu HIV servicii de consiliere, îndrumare și acompaniere.

Ce este o adicţie? Ce se întâmplă în corpul unui om atunci când acesta este dependent de anumite substanţe?

Alina Dumitriu: Adicţia apare atunci când organismul unui individ s-a obişnuit să funcţioneze sub influenţa anumitor stimuli, iar acesta nu mai poate funcţiona optim în lipsa lor. În acest sens, se dezvoltă o anumită toleranţă prin care corpul se obişnuieşte cu o anumită cantitate, iar apoi are nevoie din ce în ce mai mult.

La unele substanţe creşte toleranţa mai repede, la altele mai uşor. Spre exemplu, la Xanax, pe care îl consumă acum tinerii foarte mult, începând cu 10-11 ani, creşte toleranţa foarte repede şi atunci ei cresc doza.

10-11 ani este vârsta de la care încep tinerii să devină dependenţi de astfel de substanţe?

Alina Dumitriu: Asta zic studiile Agenţiei Naţionale Antidorg, însă eu nu am o încredere foarte mare în ele deoarece nu mi se pare că au o relaţie bună cu cei pe care îi intervievează. Acei oameni  care aleg să vorbească percep această agenţie ca pe un organ de control, de care le este foarte frică, deci nu ştiu cum sunt acele informaţii adunate. Din experienţa mea, din poveştile pe care le aud de la părinţi, ştiu că există şi tineri care încep să consume de la 11-12 ani.

De ce încep tinerii să consume? Are acest tip de consum o strânsă legătură cu mediul familial, anturajele sau fie chiar şi dorinţa de a experimenta?

Alina Dumitriu: Cred că da, cu toate. În general, oamenii consumă cu scopul de euforie sau disforie. În acest sens, există două tipuri principale de oameni care au o astfel de adicţie. Pe de o parte, sunt cei care încearcă să îşi trateze o anxietate, o depresie, sărăcia, sau, pur și simplu, o viaţă grea, iar pe de altă parte, există persoane care se simt bine sub influenţa substanţelor şi continuă folosirea lor.

Cei din urmă sunt cei care pot consuma şi recreaţional. Există oameni de acest gen care consumă toată viaţa în scop recreaţional, asta dacă nu abuzează de substanţele respective, dar în general, cei cu care lucrez şi am lucrat în fiecare zi a muncii mele sunt persoane care consumă droguri injectabile (heroină sau legale).

Care sunt cele mai consumate substanţe în rândul tinerilor?

Alina Dumitriu: Noi avem o problemă în România cu etnobotanicele care au intrat pe piaţa românească în 2009-2010 la fiecare colţ de stradă, la aşa zisele magazine de „vise” şi pe care oamenii le consumau în mare parte din cauza sărăciei şi a problemelor.

Ca ţară, nu suntem peste procentele de consum la nivel european, însă avem o problemă cu aceste legale, cu noile droguri psihoactive. Ele nu pot fi detectate pe aparatura pe care poliţia o foloseşte pentru că nu au fost înregistrate ca substanţe.

Am încercat să facem asta în 2009-2010, numai că cei din China, pentru că de acolo veneau, le schimbau puţin compoziţia chimică şi atunci puteau să le vândă din nou ca sare de baie, îngrăşământ de flori sau detergent de geamuri. Foarte mulţi tineri consumă legale în România.

Cât de greu este să lucrezi cu astfel de oameni? 

Alina Dumitriu: Este foarte greu. De obicei, lucrătorii sociali ce interacționează în mod constant cu cei cu adicţii suferă de PTSD. Este un sindrom de stres posttraumatic secundar ce apare din cauza asistării în mod constant şi repetat la trauma altora.

Dacă mă întrebai până acum patru ani, nu mi se părea greu, însă acum mi se pare total opus pentru că e foarte meaningful această meserie. Am şi multe cazuri de reuşită. Presa e interesată de acest lucru.

Dar ştii cum e? Salvez zece, moare unul şi să ştii că nu o să mă gândesc la cei zece, iar acest lucru mă termină. Îi am tatuaţi pe mână, într-o inimă cu o cruce. În inimă sunt toţi, îi ştiu după nume pe toţi.

Ar trebui mărite pedepsele pentru consumatori? E asta o soluţie?

Alina Dumitriu: Nu este deloc o soluţie. Toţi experţii în adicţie susţin acest lucru, inclusiv noi, cei care oferim servicii directe. Am văzut mii de consumatori de droguri, am văzut murind zeci, trăiesc cu PTSD din cauza asta.

Ştiu foarte bine cum lucrează consumul de droguri şi cum îi afectează pe oameni. Nu ajută mărirea pedepselor sub nicio formă, niciodată. Citesc tot timpul studii clinice, recomandări, mă uit la modelul Canada cu legalizare, la modelul Elveţia şi Portugalia cu decriminalizare, care sunt modele folosite în Vest, iar apoi mă uit în Est unde sunt folosite pedepsele. 

Consumul a scăzut enorm în Portugalia în urma decriminalizării. Asta înseamnă că nu mai sunt pedepsite persoanele care sunt prinse cu o cantitate mică în posesie. Când e clar că deţine în vederea consumului propriu, de ce să îl bagi la puşcărie?

Omul acela are o problemă, de aceea consumă. De ce să îi închizi pe cei care suferă de depresie, anxietate sau orice alte stări de acest fel? De ce să nu le oferi o alternativă? De ce să nu meargă la spital?

Nu există nicio secţie de toxicologie în ţara asta care să fie dedicată tinerilor, persoanelor sub 18 ani. Nu avem unde să-i internăm pe cei care au adicţie şi au sub 18 ani. Sunt foarte supărată pentru că nu ne uităm şi nu aplicăm modele de bună practică. În toate ţările în care fie au decriminalizat, fie au legalizat drogurile, consumul a scăzut foarte mult. De asemenea, a scăzut rata infectărilor cu HIV, care era extrem de mare. 

Ne poţi povesti despre un caz care te-a impresionat?

Alina Dumitriu: Am fost în 2019 cu membrii din Cosmisia de Sănătate şi de la Ministerul Sănătăţii să le arătăm serviciile din Portugalia. Acolo, în timpul unei sesiuni de informare, cineva care înţelegea ce zic a început să vorbească în română. Prima dată, am crezut că mi se pare şi apoi ridic ochii şi îl descopăr.

Era Cristian, căruia i se spune „ţigănuşul român”. Aşa îi spune presa de acolo pentru că acest termen nu este folosit în mod peiorativ ca la noi. El este un bărbat de etnie romă care a vândut droguri în trecut, a fost dealer de cocaină şi heroină. A fost arestat, iar în penitenciar a început să consume, iar când a ieşit de acolo, fratele său i-a propus să meargă în Portugalia.

La un moment dat, pentru că tot pe stradă erau şi consumau şi acolo intravenos, fratele său a plecat şi Cristian a rămas singur, moment în care un fost consumator l-a salvat. L-a luat de pe stradă, l-a dus la o comisie multidisciplinară formată din medic psihiatru, medic infecţionist, lucrător social, psihoterapeut şi l-a evaluat din punct de vedere psiho-medico-social şi i-au dat tratament.

Mai apoi, i-au oferit adăpost la un motel. Cristian s-a recuperat şi a dorit foarte mult să ofere la rândul său acelaşi lucru. Acum este foarte cunoscut în mass media din Portugalia, iar de la începutul anului până în luna noiembrie a anului 2019 salvase 97 de persoane de pe stradă, dependente de astfel de substanţe.

De asta zic, dacă reuşeşti să scoţi un om din combinaţia aceea atât de gravă de probleme psiho-medico-sociale, o intersecţionalitate de vulnerabilităţi, comorbidităţi, efectiv îi salvezi viaţa. 

Cât de facilă ar fi implementarea unui astfel de proces de reintegrare a unui consumator în societate, în România? Este un procedeu greu de aplicat?

Alina Dumitriu: E mai ieftin decât să îi tratezi de SIDA până mor. Ar trebui să existe tratament cu metadonă. Spitalele din Bucureşti nu au tratament cu metadonă, în schimb, au o secţie dedicată consumatorilor de droguri. Dacă ajung cu SIDA acolo, într-un stadiu avansat şi cu o imunitate precară, moment în care organismul nu mai poate avea abilitatea să se apere, acesta va pleca din cauza sevrajului, pentru că sunt nişte dureri insuportabile.

Din acest motiv, ei pleacă în stadiul de pacienţi terminali, iar apoi sunt aduşi înapoi de ambulanţă şi mor în spital. Toate tratamentele alea care li se fac sunt mai ieftine decât metadona sau scenariul ideal în care încerci să îi reintegrezi în societate. Hai să luăm acţiuni bazate pe nevoi, hai să nu cheltuim bani şi resurse aiurea pe proiecte de conştientizare precum „ochelari care îţi arată realitatea alterată” sau „bicicleta beată”. Nu atunci când oamenii mor din cauza consumului.

Cover foto: Arhiva personală

*Articolul a apărut în nr.7 al Exercițiului 18, ediția din toamnă