Material de Daria Badea, studentă în anul 2 la Jurnalism-Engleză, Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj 

Ce îți dorești de la viață? Unde te vezi? Nu peste zece ani, dar peste un an – gândirea pe termen lung a devenit mult prea idealizată, mai ales că un an se poate simți mai greu decât zece dacă nu ești mulțumit cu tine și cu locul în care te afli.

Pe scurt, este foarte puțin probabil să știi ce vrei să faci cu viața. Mulți nu știu la 18 ani, iar alții nici măcar după ce tinerețea le fuge de sub picioare. Totuși, nu trebuie să ne alarmăm, deoarece întotdeauna este suficient timp să fim omul care ne dorim să fim și să facem ceea ce ne împlinește cu adevărat.

Ar fi mult mai ușor dacă după terminarea liceului am avea o oarecare idee în legătură cu ce „se mănâncă” facultatea, dar din păcate sistemul de educație din România (printre multe altele) mai are de lucrat la acest aspect. Suntem în anul 2020, iar diversitatea tipurilor de inteligență nu mai reprezintă doar o „fiță” sau un mit – ci o realitate. Chiar una extraordinară, fiindcă cu cât există mai multe perspective și idei, cu atât viitorul se poate anunța a fi unul deosebit. Puterea își are baza în cunoaștere, iar cunoașterea nu are subiect sau predicat, un start sau o destinație. Aceasta este o infinitate – o mișcare browniană care poate duce într-o număr nedeterminat de direcții.

Astfel, după ce timp de 12 ani a fost aplicat un model de educație standard pentru majoritatea elevilor, cum este de așteptat ca ei să știe ce vor să facă mai departe cu viața lor? Principiul bazat pe comparația care măsoară inteligența pe abilitatea peștelui de a se sui în copac nu prea funcționează. Din fericire, unii reușesc să ofere un oarecare contur viitorului lor, dar cum rămâne cu restul?

Astăzi o să vorbim despre cei care „nu vor să meargă la sigur”.

Având în vedere că nu pot să fiu în totalitate subiectivă, dar nici că există o rețetă standard pentru fiecare problemă, am să aleg să vorbesc despre experiența mea proprie, deoarece doar așa pot să fiu sută la sută sinceră și transparentă. Da, la 20 de ani de unde să știu eu ce trebuie să facem cu viața noastră? Nu joc rolul de expert aici,  ci al unui prieten, deoarece aș fi vrut să am pe cineva acum doi ani care să îmi spună toate aceste lucruri.

Îmi place să cred că sunt o artistă în devenire și mi-a luat mai mult de jumătate din puținii mei ani ca să spun „cu voce tare” acest lucru, fiindcă o astfel de afirmație poate să îți pună foarte multe bețe în roate pe perioada liceului. Am ales să fiu elevă într-un liceu de Științe ale Naturii pentru simplul fapt că în România „la filo nu prea se face mare lucru” – poate rezolvăm asta cândva. Ar fi frumos. Mi-am blestemat foarte mult decizia, pentru că eu și matematica, fizica și chimia nu ne-am înțeles prea bine. Totuși, la final am rămas plăcut surprinsă, deoarece nefiind în elementul meu am reușit să îmi dezvolt foarte mult abilitățile. Secretul nu este de a fi în permanență ca peștele în apă, ci a le arăta că uite, dacă vreau, pot și eu să mă cațăr în copac – probabil nu a avut sens ce am spus aici.

Revenind, cu bune și cu rele am terminat cu brio acest liceu și mi s-a oferit libertatea de a alege ce vreau să fac mai departe cu viața mea. Încă din clasa a șaptea știam că scrisul a fost și mereu va fi o pasiune semnificativă pentru mine și un destin pe care vreau să îl urmez. De asemenea, încă din clasa a zecea, în urma participării într-o tabără, am fost fidelă deciziei de a deveni jurnalist, pentru că tot ce îmi doream era să scriu din suflet și să fiu un protector și mesager al adevărului. Vai, ce frumoasă era viața când tindeam către o perspectivă mai idealistă!

Astfel, fără alte adăugări, am ales să urmez studiile Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca, profilul Jurnalism Engleză. Inițial, îmi doream să studiez în străinătate, dar am ales să rămân aici din comoditate și pentru oameni. Acesta este un subiect pentru o altă poveste, așa că o să fiu scurtă acum – comoditatea merge mână în mână cu frica, iar eu am fost ultima lașă. Cât despre oameni, greu de digerat sau nu, dar prietenii rămân indiferent de locul unde te afli. O prietenie se poate pierde și doar la un pas distanță, dar se poate păstra și la kilometri distanță. Cât despre Cluj, o altă poveste. Știm cu toții că este „fain” și că are chirii scumpe. Știm că este un oraș tânăr și plin de oportunități, dar puțini știm că totuși Clujul nu este „Hollywood-ul ardelenesc”. „Viața la Cluj” care este sinonim cu o experiență studențească frumoasă nu vine de-a gata. Tu îți faci viața frumoasă.

Paranteză închisă, am ales să merg la această facultate deoarece am căscat urechea în stânga și în dreapta, iar profilul în limba engleză părea foarte atrăgător. Primul semestru a fost ca din vis, fiindcă trăiam în fantezia că în sfârșit fac ceea ce îmi place, dar apoi mi-am dat cu capul de bordura realității – am aflat cu ce se mănâncă jurnalismul. Prin urmare, îmi place să spun – cu un gust dulce-amar în gură – că cel mai bun  lucru despre alegerea de a studia Jurnalismul în Cluj a fost faptul că mi-am dat seama că nu vreau să devin un jurnalist.

Dacă ești în clasa a XII-a și te atrage ideea de urma studiile acestei Facultăți, trebuie să ai în vedere atât aspectele pozitive cât și cele negative. Aspecte pozitive: o facultate modernă care este foarte bine echipată și dotată (studio foto, radio și TV); abordează subiecte de actualitate și cu care poți să jonglezi; oportunități în cadrul facultății precum proiecte media și activități extra-școlare. Aspecte negative: gândirea la rece este încurajată în foarte multe cazuri; creativitatea este încurajată dar doar până într-un punct; multe persoane vin aici „doar așa ca să facă o facultate” și acest lucru poate genera un colectiv toxic; competitivitate dusă la extrem (ca oriunde de altfel); relația profesor-elev are nevoie de ajustări – de exemplu, lipsă feedkback constructiv în anumite cazuri; multă informație care nu este aprofundată.

Bineînțeles că există aspecte pozitive și negative, dar totul este despre echilibru – până într-un anumit punct. De exemplu, mi-a plăcut semestrul I din primul an, dar semestrul II nu. Anul următor, primul semestru nu mi-a plăcut, dar al doilea da.

Poate că sunt mult prea subiectivă și poate prea pretențioasă și poate că nu m-am exprimat în cel mai academic mod posibil, dar după cum am menționat și mai sus, aici sunt doar o prietenă care dă un sfat. Imaginați-vă, am fost un om care timp de patru ani aproape a spus cu credință că vrea să devină jurnalist, iar acum habar nu am pe ce drum să o iau. Poate dacă m-aș fi interesat mai mult cu privire la ce înseamnă jurnalismul, aș fi făcut o alegere mai bună. Dar de ce să trăim pe premisa „ dar ce s-ar fi întâmplat dacă”?

Dacă te-ai informat suficient și simți că rezonezi cu acest domeniu, această facultate posibil să fie pentru tine. Dar dacă îți place să fii mult mai creativ și să pui mai mult accent pe emoție, gândește-te de două ori. De asemenea, concentrează-te pe cât de mult vrei să aprofundezi un subiect, fiindcă dacă te atrage partea foto-video, aș încuraja mai degrabă urmarea unor studii la facultatea de cinematografie și regie decât aici, pentru că multe dintre lucrurile pe care le-am învățat până acum se aflau la un click distanță.

Jurnalismul are și părțile lui bune – de exemplu, semestrul acesta ne axăm mai mult pe partea de editorial care este întradevăr foarte interesantă, dar în continuare ceva lipsește. Nu, jurnalismul nu înseamnă doar radio și TV, ci și produsele online pe care le folosim zi și de zi cât și ziarele și revistele pe care le admirăm, dar – nu pot să cred că spun asta – nu îți trebuie această facultate dacă vrei să îți exprimi liber gândirea. Mulți jurnaliști din ziua de astăzi nu au studiat jurnalismul – cel puțin nu ca o primă opțiune.

Nu vreau să par nici nerecunoscătoare. Sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit această facultate și pentru persoanele care mi-au ieșit în cale, dar trebuie să fiu puțin mai egosită și să accept faptul că nu am făcut alegerea bună – am rămas în același punct în care eram și acum doi ani după ce am trecut examenul de Bacalaureat.

Reîntorcându-mă la ideea de bază, ideea de a merge la sigur trebuie să dispară, fiindcă este foarte ușor să urmezi traseul care duce la un venit sigur și la un job de la care abia aștept să pleci după opt ore. Dar cum rămâne cu noi? Banii nu aduc fericirea, ci oferă o iluzie a acesteia pe o anumită perioadă de timp. Plus, poți să ajungi unde îți dorești și să ai parte de viața mult dorită făcând ceea ce îți dorești cu ardoare, doar că este mai greu. Merită? Eu zic să ne uităm la oamenii care indiferent de câte ori au eșuat, au ajuns în cele din urmă în punctul în care sunt mulțumiți de ei însuși.

Prin urmare, purtătorule de vise, alocăți câteva momente din săptămână și gândește-te unde vrei să te ducă viața pe care alegi să o trăiești. Poate că drumul pe care îl alegi acum se va dovedi să nu îți placă precum am pățit și eu, dar țin foarte mult să spun că indiferent de faptul că am realizat că nu rezonez cu acest domeniu în totalitate, sunt fericită că am rămas fidelă mie încă de când eram un copil de 16 ani care puțin avea habar despre ale vieții.