Material de Daria Badea, studentă în anul 2 la Jurnalism-Engleză, Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj 

Dacă „Dead Poets Society” și „Good Will Hunting” ți-au ajuns la inimă, atunci acest film nu va reprezenta o excepție.

„Finding Forrester”, o capodoperă cinematografică, ne reamintește că distanța dintre noi și menirea noastră nu este chiar atât de mare și că totul începe de la îndemnul primului pas – uneori avem nevoie de cineva care să ne împingă puțin. Uneori putem să fim noi acel om.

Regizat de Gus Van Sant, filmul prezintă povestea unui tânăr de 16 ani, Jamal Wallace (Rob Brown), care are o înclinație deosebită către baschet, dar și pentru literatură. În urma rezultatelor sale în examene, acesta primește oportunitatea de a studia la un liceu privat din Manhattan. Datorită unei întâmplări comice, Jamal se împrietenește cu un scriitor clasic și solitar, William Forrester (Sean Connery), care îl ajută să fie mult mai stăpân pe talentul său de a scrie și să își contureze mai bine caracterul. William Forrester este cunoscut pentru lucrarea sa „Avalon Landing”, dar mai ales pentru faptul că a fost și singura carte pe care a publicat-o. În urma unor evenimente din viața sa, acesta a ales să trăiască în umbră și în solidaritate. 

Întrebarea „Dar care este, de fapt, personajul principal?” își are răspunsul prin perspectiva a multor critici de filme, dar și a unor simpli iubitori ai cinematografiei. Din punctul meu de vedere, am putea spune că amândoi sunt atât două personaje principale cât și două personaje secundare unul în viața celuilalt, construite indirect, pentru că amândoi au jucat un rol major în schițarea propriului destin. Jamal a căpătat încredere în harul care i-a fost dat și a demonstrat că este un om cu „coloană vertebrală”, iar William a descoperit un alt dar prețios al vieții și anume prietenia care i-a oferit credința de a păși dincolo de fereastra apartamentului său.

Câteva dintre aspectele care m-au impresionat la acest film sunt maniera curată în care a fost realizat, dialogul simplu și natural care nu are nevoie de cuvinte grandioase pentru a transmite o emoție și, nu în cele din urmă, simbolistica acestuia regăsite în multe scene cheie care au oferit contur întregii narațiuni.

Scena în care Jamal îl duce pe William pe stadionul Yankee. Într-un moment de vulnerabilitate și transparență din partea lui William, aflăm și motivul pentru care acesta a scris doar o carte. La începutul filmului, atât el cât și Jamal au purtat o discuție cu privire la faptul că lucrarea a fost atât de mult interpretată și că nicio variantă nu se afla aproape de adevăr. Jamal i-a spus că profesorul său crede că însuși William este soldatul din poveste și că i se pare o aberație – se pare că a avut dreptate. Nu William era soldatul, ci fratele său, căci lucrarea în sine a fost despre el. De asemenea, William mărturisește și faptul că fratele său s-a întors ca un om schimbat din război și că într-o seară când cei doi au băut mai mult, acesta a făcut accident. „Nu l-a omorât un nenorocit de război, dar eu l-am lăsat să conducă.” William își asumă vina pentru moartea fratelui său, acest lucru generând dorința de a trăi „pe banca de rezervă” a vieții și de a sta doar pe margine, alegând să vadă totul de pe fereastra sa. În cartierul Bronx, la o perioadă scurtă de timp, acesta și-a îngropat atât fratele, cât și părinții, lucru ce ilustrează legătura scriitorului cu locul, dar și cu Jamal care aparținea aceluiași cartier.

Această discuție intimă dintre cei doi s-a sfârșit cu o ultimă mărturisire din partea lui William și anume că la spital, în timp ce fratele lui „se răcea” din ce în ce mai mult în camera alăturată, asistenta din fața lui vorbea doar despre cât de fenomenală era cartea pe care a scris-o. Acest lucru i-a provocat un oarecare dezgust. Comportamentul asistentei înfățișează o problemă care există și în zilele noastre. Omul care este impresionat de lucrurile care generează emoție, dar care nu este om în situații vulnerabile. De-a lungul timpului, William a spus cu subînțeles că nu i-a plăcut ceea ce făceau oamenii cu lucrarea lui – nu era vorba că nu o înțelegeau, ci că vorbeau în numele lui.

Momentul în care William își spală fereastra. Într-un moment comic, Jamal îl întreabă cum poate să nu iasă afară niciodată. William i-a răspuns imediat că iese afară – cum altfel ar putea să rămână ferestrele atât de curate? Imediat după cearta dintre cei doi și ziua meciului de baschet, William își curăță fereastra pentru ultima oară, urmând ca apoi să umfle cauciucurile de la vechea sa bicicletă și să se plimbe pe străzile cartierului său. Această scenă arată dorința sa de a avea curajul de a păși în lume iar. Precum acesta l-a încurajat pe Jamal că atunci când scrie, trebuie să vină totul de la sine fără să o gândească prea mult; același lucru se aplică și când îți trăiești viața, indiferent de incertitudinea zilelor pe care le mai ai.

Scrisoarea lui Jamal pentru William. „Losing family obliges us to find our family. Not always the family that is our blood, but the family that can become our blood. Should we have the wisdom to open our door to this new family, we will find that the wishes we had for the father, who once guided us and for the brother, who once inspired us…//  The only thing left to say will be: “I wish I had seen this, or I wish I had done that, or I wish… Most of you are too young to know what your wishes will be. But when I read these words…words of hope, dreams, I realize that the one wish that was granted to me, so late in life was the gift of friendship.” Jamal nu a avut un exemplu masculin de urmat, tatăl său părăsindu-i familia din cauza dependenței sale de droguri. Astfel, William a devenit o figură paternă care l-a ajutat să își dea seama de bărbatul care vrea să devină. Totodată, un lucru interesant, dar și „frustrant” cu privire la această scrisoare este că îi auzim doar începutul și finalul. Totuși, aceasta nu este doar o simplă alegere. Precum William a avut încredere în Jamal cu privire la lucrarea pe care a scris-o în 1960, această scrisoare ne îndeamnă pe noi să prindem curaj și să ne găsim propriile cuvinte prin prisma sufletului lui Jamal. Avem începutul care reprezintă momentul în care ne naștem, finalul – clipa în care ne stingem din viață; mai rămâne ce se întâmpla între aceste două extreme. Totul depinde de noi.

Moștenirea lui William pentru Jamal. Scrisoarea. „Someone I once knew wrote that we walk away from our dreams, afraid that we may fail or worse yet, afraid that we may suceed. You need to know that while I knew so very early that you would realise your own dreams, I never imagined I would once again realise my own. Seasons change young man, and while I may have waited untill the winter of my life to see the things this past year, there is no doubt I would have waited too long, had it not been for you.” William știa de foarte mult timp că este bolnav și în timp ce își aștepta ultimul ceas – „Iarna vieții sale” –, el nu s-ar fi așteptat ca acest tânăr care a dat buzna în apartamentul său urma să îi întoarcă întreaga viață la o sută optzeci de grade. În ultimele sale momente, William a descoperit al cincelea anotimp și anume prietenia fără de care nu ar fi avut curajul să pedaleze din nou. Datorită lui Jamal, William nu și-a așteptat moartea, pentru că mai avea atât de multe de trăit.

Pe lângă scrisoare, William i-a lăsat lui Jamal apartamentul – sufletul scriitorului și acel „acasă” în care Jamal a reușit să se cunoască pe sine atât de mult – și a doua carte la care aceasta a început să scrie și care urma să fie continuată de tânăr. Într-o altă ordine de idei, William i-a oferit lui Jamal dragostea sa de a scrie din nou. Intitulată „Sunset”, aceasta nu sugerează sfârșitul a ceva, ci începutul a multor zile petrecute și a multor cuvinte scrise pe cele două părți ale ferestrei. Poate puțin cam spontan, dar potrivit situației – ca să citez din versurile de la The Motans: „Poate, poate apusul de soare e doar răsăritul văzut de la spate”. Astfel, fereastra nu mai este o barieră între două lumi, ci o cale liberă.

Sunt foarte multe lucruri în legătură cu acest film și cu siguranță puteam să spun mult mai multe și foarte posibil ca ceea ce am spus să fie departe de realitate, dar asta e frumusețea artei – să o lăsăm să ne atingă și să descriem cât se poate de autentic acea atingere.

„Finding Forrester” este o poveste despre prietenie, înțelegere și despre curajul de a fi. Despre impactul pe care îl lasă anumite lucruri și anumiti oameni asupra noastră și despre impactul pe care și noi îl lăsăm mai departe. Tu ești atât William Forrester, cât și Jamal Wallace. Tu ești atât o parte a ferestrei cât și cealaltă.