de Alexandra Bene

Filosoful și sociologul german Jürgen Habermas a definit epoca în care trăim drept o epocă „a bombardamentului informațional, a abundenței informaționale, și nu a penuriei informaționale”. Pot înțelege de ce. Este foarte ușor ca presupozițiile să ne fie confirmate, ca opiniile să ne fie întărite. Însă ne este cu atât mai greu să facem o selecție a informației astfel încât să creăm acea echidistanță între noi și interpretarea oferită de mass-media evenimentelor exterioare nouă.

Fiind pusă zilnic în fața unui aflux de informație, am conștientizat că este important să învăț cum să mă informez. Pentru a face acest lucru, pe lângă dezvoltarea gândirii critice, am încercat să îmi dezvolt abilități cu ajutorul cărora să pot selecta și ulterior verifica datele de care am nevoie pentru a-mi desfășura activitatea, pentru a mă ține la curent cu evenimentele din proximitate, dar și cu subiectele de interes pentru mine și pentru a învăța cum să înot în acest ocean informațional care ne înconjoară.

Timp de trei ani am urmat cursurile Facultății de Jurnalism. Am decis să mă specializez în acest domeniu din dorința de a învăța cum să mă exprim, cum să prelucrez și procesez informația și cum să le-o transmit celorlalți. Am ajuns să fiu fascinată de diferitele moduri în care comunicăm, atât când suntem față în față, cât și atunci când ne intermediem contactul prin diferite medii. În cele din urmă, totul este despre comunicare.

Însă atunci când te pregătești pentru o astfel de profesie, e important să știi că îți vei asuma responsabilitatea realizării unei informări corecte a persoanelor cărora te adresezi. Aceasta trebuie să fie intenția din spatele actului comunicațional. În caz contrar, se poate ajunge la inducere în eroare, manipulare (voită) a opiniei publice, (re)direcționare a atenției, informare lacunară ori dezinformare.

,,Echo chambers” – un refugiu?

Tot prin intermediul informației pe care o interiorizăm în mod constant ajungem să construim o serie de interpretări despre realitatea înconjurătoare și despre semenii noștri.

De multe ori, dacă alegem să ne limităm aria de cunoaștere la câteva surse recurente de informare ori chiar la una singură, există pericolul de a opera la nivel mental cu o serie de stereotipuri pe care le vom favoriza în locul datelor concrete, verificabile ori a propriilor concluzii extrase prin interacțiune directă cu realitatea înconjurătoare, ajungând să ne izolăm în ceea ce Alina Bârgăoanu a denumit în cartea sa „#Fakenews: noua cursă a înarmării” drept „echo chambers’’ – ,,camere cu ecou’’.

Pe Alina Bârgoanu, autoare de cărți și studii și decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice SNSPA București, am descoperit-o în perioada în care documentam subiectul lucrării mele de licență – Propagarea dezinformării digitale prin intermediul stereotipurilor societale.

În cartea sa, autoarea menționează cum contemporaneitatea pare să fie definită de o estopampare a delimitării între concepte precum realitate și virtualitate și atrage atenția cu privire la „tranziția de la situația de penurie a informației la situația de abundență a informației” – proces ce a fost denumit „infodemie”, un aflux informațional transmis pe diverse canale.

Am fost interesată să aflu ce se întâmplă într-un astfel de context social, fiind un fenomen nou, despre a cărui existență și manifestare cred că ar fi important să ne educăm.

Alina Bârgăoanu explică cum se produce o îmbinarea a unor fenomene ce coexistau de mai mult timp în societate – propagandă, dezinformare, erori de comunicare, panici morale, zvonuri, „isterii colective”, partizanat, diversiuni, conspirații – fenomene vechi de când omenirea, cu o structură tehnologică ce facilitează proliferarea exponențială a informațiilor, cu ceea ce pare a fi un nou ecosistem ce are ca principale componente „platformele digitale, tehnologiile bazate pe Internet, algoritmi, metadatele, motoarele de căutare, și, mai nou, tehnologiile reunite sub denumirea de Inteligență Artificială.”   

Care e treaba cu fake news?

S-a vorbit în ultimii ani, în diferite contexte, despre fake news. Conceptului de fake news i se atribuie adesea diferite semnificații, fiind alăturat unei multitudini de structuri gramaticale. A fost, de asemenea, corelat cu numeroase constructe sociale, uneori chiar oferindu-i-se conotații de ordin politic.

Despre ce știre putem afirma că este o poveste construită din informații fabricate? „O știre falsă este una care intenționează să descrie evenimentele din lumea reală, de obicei prin imitarea convențiilor reportajelor media tradiționale”, spune Alina Bârgăoanu în aceeași lucrare.

Despre această știre, totuși, este cunoscut de creatorii săi faptul că e „semnificativ falsă și este transmisă, având două obiective: de a fi re-transmisă pe scară largă și de a înșela cel puțin o parte din publicul său”. 

Afluxul informațiilor prefabricate este cauzat de faptul că trăim în era Internetului. Eră în care fiecare individ are oportunitatea de a publica orice tip de informație dorește, câștigându-și în acest fel vizibilitatea pe rețelele sociale. Adevărata problemă rezidă în preluarea nedigerată, fără o verificare în prealabil, a informațiilor oferite de către utilizatorii diverselor platforme.

Un alt motiv pe care autoarea îl consideră ca stând în spatele generării acestui tip de știri este încercarea de a crea deziluzie sau de a determina conturarea ori răspândirea anumitor prejudecăți politice în rândul utilizatorilor pentru a aduna cât mai mulți susținători.

Misinformare și malinformare

Dacă până în acest punct am adus în discuție fenomenul dezinformării, cred că este important să atrag atenția asupra existenței a două alte fenomene manifeste, în cazul cărora există riscul de a fi confundate cu dezinformarea, respectiv – misinformarea și malinformarea.

Ce este misinformarea? După cum îi spune și termenul, misinformarea face referire la informația neverificată, nedocumentată suficient, răspândită prin intermediul media digitale, însă fără a exista la baza acțiunii dorința de a produce vreo daună.

Malinformarea este fenomenul ce se produce în momentul în care informația autentică este proliferată în dorința de a cauza un rău.

Această distincție poate părea ca fiind una subtilă, însă o consider importantă, deoarece ea poate contribui la o mai bună înțelegere a atribuirii responsabilității celor implicați în diseminarea informațiilor și în identificarea corectă a tipului de știri care ne sunt livrate în mod cotidian. 

În dorința înțelegerii contextului care facilitează răspândirea informațiilor neautentice, neverificate, părtinitoare ori trucate am decis, în cadrul lucrării mele de licență, să abordez tema propagării dezinformării digitale. Astfel că, am invitat diferite persoane la o discuție extinsă  despre știrile fabricate și despre fenomenul dezinformării, cu precădere cel al dezinformării digitale și despre cadrul social care facilitează proliferarea acestor fenomene.

Ca parte a studiului meu de caz, am apelat la construirea unui interviu de grup (focus group), focalizat pe tema de interes pentru mine, interviu la care am invitat, consecutiv, în două zile, câte două grupuri de persoane. 

Din cadrul primului grup de persoane intervievate au făcut parte persoane cu studii în domeniul jurnalismului, rațiunea din spatele constituirii acestui grup a fost de a purta o discuție cu persoane ce posedă o serie de mecanisme specifice gândirii critice, alături de un bagaj de cunoștințe care le-au facilitat pe parcursul timpului dezvoltarea unei mai bune metode de selecție a informațiilor difuzate de mass-media. 

Cel de al doilea grup a fost organizat prin prezența unor persoane de diferite vârste. Ocupațiile lor au variat, de asemenea. Ceea ce mi-am propus prin constituirea celui de al doilea focus grup a fost realizarea unui eșantion reprezentativ unui public omogen, însă unui public consumator de informație furnizată prin mass-media în mod frecvent, pentru a putea analiza punctele de vedere pe care aceștia le manifestă asupra modului în care se propagă dezinformarea în societatea actuală și care este comportamentul de consum al unui cititor reprezentativ societății moderne. 

Ce concluzii am extras? 

1. Ceea ce contribuie în bună măsură la modul în care interpretăm o știre sunt punctele de vedere oferite de către familia și cercul de apropiați, rude și prieteni.
2. Mass-media nu este singura sursă la care apelăm când dorim să verificăm o știre. Avem tendința de a pune în balanță înțelegerea proprie oferită interpretării mediatice a unui eveniment cu perspectiva prin care ne-a fost prezentată de către cei aflați în proximitatea noastră.
3. În procesul de transmitere-receptare a informației intervin o serie de factori ce pot denatura calitatea informației transmise, factori precum: algoritmii de calcul care facilitează răspândirea informațiilor, dorința de monetizare a informației, nevoia intrinsec umană de autoconfirmare prin confirmarea exterioară oferită de către ceilalți caracterului de veridicitate acordat de noi informației. 
4. O altă observație făcută de mine în relație cu fenomenul dezinformării vizează faptul că interpretarea informației nu ține atât de mult de domeniul de activitate ori nivelul de studii al persoanei. Cât mai degrabă este strâns legată de frecvența contactului cu respectiva informație, cu reziliența psihologică dezvoltată de către persoană și cu mecanismele de analiză critică dezvoltate prin dialogul întreprins cu cei apropiați și retrospecție cu privire la buletinele informative transmise în mod repetitiv prin diverse medii.
5. Mass-media nu reprezintă un factor ce poate influența opinia publică de una singură ca instrument de diseminare a informației în masă, deoarece persoana are nevoie de confirmarea și reconfirmarea propriei interpretări, a propriului mod de analiză cu care s-a raportat la informația primită, iar aceste procese au loc prin interacțiunea și discuțiile întreprinse la nivelul grupurilor de apartenență ori a celor de referință.

Credit foto: Lucas Hoang / Unsplash