de Marta Solomon, studentă la Jurnalism, anul II

Ca un prilej perfect de a onora Ziua Culturii Naționale, mă îndreptam, împreună cu două colege de facultate, spre Biblioteca Astra, unde aveam să ne întâlnim cu istoricul și managerul bibliotecii, Răzvan Pop. Revizuiam întrebările în timp ce traversam Piața Mare din Sibiu și ne încurajam reciproc. Treceam grăbite pe lângă alți oameni al căror mers era sprinten, fie din cauza frigului ce te îndemna să aspiri la căldura propriului cămin, ori a vântului ce te împingea de la spate să mergi mai repede. Alții se plimbau agale și admirau orașul. Le invidiam calmul și rezistența la frig, în timp ce noi ne întrebam cu ce ar mai trebui să ne îmbrăcăm.

– Și fata, e tot în Spania?

– Da, o să mă duc și eu…

La Turn, un om grizonat, cu geaca descheiată, îi povestea doamnei cu care părea să nu se mai fi întâlnit de mult timp, despre ce face fata lui prin Spania. O poveste a aproape șase milioane de români care trăiesc în altă țară. Noi, în schimb, suntem încă aici și ne apropiem de bibliotecă, încălzite deja de la emoții. Urmează să vorbim despre statuia lui Ioan Nepomuk, care a fost amplasată în Piața Mare și apoi mutată odată cu instaurarea comunismului.

Am fost întâmpinate în bibliotecă de versurile lui Eminescu. ,,Și de asupra mea rămâi durerea mea de-o curmă, căci ești iubirea mea de-ntâi și visul meu din urmă.”

O voce gravă recita versurile marelui poet, iar sufletele ce se aflau la activitatea organizată de bibliotecă ascultau cu drag. În liceu, era un prilej de sărbătoare ziua de 15 ianuarie. Ne strângeam toate clasele în cea mai frumoasă sală, ne etalam proiectele și recitam, ba chiar puneam în scenă corespondența dintre Mihai Eminescu si Veronicla Micle. Doi ani la rând am citit scrisoarea Veronicăi, lângă un alt coleg care îl întrupa pe Eminescu. Cu un curaj de Veronică, am intrat împreună cu colege în biroul lui Răzvan Pop. Am rămas surprinse de atmosfera plăcută și de atitudinea prietenoasă a acestuia. Am făcut cunoștință și am discutat despre informațiile de care avem nevoie pentru materialul nostru video. Servindu-mă cu o bomboană de ciocolată care ne-a fost oferită, ne-am îndreptat spre American Corner, unde urma să filmăm.

Marta Solomon: Cine a fost Ioan Nepomuk?

Răzvan Pop: A fost un episcop al orașului Praga de la mijlocul secolului al XIV-lea, poziția lui nu era doar ecleziastică, ci prin prisma activității administrative pe care o avea era o personalitate marcantă în ceea ce însemna societatea. Legenda spune că sfântul Ioan Nepomuk era și cel care făcea împărtășania împărătesei,iar împăratul era convins că aceasta îl înșela. I-a solicitat episcopului să-i spună detalii din împărtășania și din confesiunea ei pentru a vedea cu adevarat dacă aceasta îl înșela sau nu. Evident pentru că știm că această confesiune este sfântă, episcopul a refuzat acest lucru și nu a divulgat secretul împărtășaniei și al confesiunii. Împăratul, supărat, a ordonat eliminarea episcopului care a fost, să spunem, luat pe sus din catedrală, de către oamenii fideli împăratului. L-au dus pe un pod care, ironic, poartă numele împăratului respectiv, adică podul Carol din mijlocul Pragăi și a fost aruncat în râul Vltava. Realitatea istorică a fost cu totul alta, de fapt el era aproape liderul opozitiei împăratului, poate cea mai importantă personalitate care se opunea politicii duse de împărat și evident că acesta a decis eliminarea opozantului.

De ce a fost atât de important?

Răzvan Pop: Cultul lui Nepomuk începe mult mai târziu, în perioada habsburgică. Împărăteasa Maria Tereza este cea care îi crește foarte mult cultul, îi reface mormântul și este ales patronul podurilor și a trecerilor peste apă, așa că în tot Imperiul Habsburgic găsim o statuie a sa în capătul unui pod. Vreți cel mai simplu exemplu? Mergeți la Castelul Huniazilor de la Hunedoara și exact în capătul podului care face legătura cu castelul veți vedea statuia acestui Nepomuk. În Transilvania primește și o altă semnificație, practic el nu simbolizează doar această imagine a patronajului, ci devine ca o hartă a așezării și înaintării habsburgilor în Transilvania și îl regăsim în aproape toate orașele importante.

Printre prezentări și detalii tehnice, s-au rostogolit în conversații și câteva glume care au mai destins atmosfera și am luat parte, în continuare, la o istorisire despre viața lui Ioan Nepomuk și, mai apoi, despre statuia lui de la Sibiu. Istoria fiind prima mea iubire din liceu, am fost mai mult decât încântată să înmagazinez noi cunoștințe istorice.

Statuia lui Ioan Nepomuk se găsește, astăzi, în curtea interioară a casei parohiale romano-catolice din Piața Mare. Inițial a fost amplasată în anul 1734 în Piața Mare din Sibiu. A fost trasă cu frânghii și deteriorată în 1948, odată cu instaurarea comunismului în România, căci o statuie ce reprezenta un martir al credinței catolice ,,nu dădea bine”, astfel, a fost depozitată în curtea Bisericii franciscane și mai apoi în curtea Muzeului Brukental. 39 de ani mai târziu, în anul 1988, statuia a fost cumpărată pentru suma modică de un leu și restaurată și amplasată în curtea interioară a casei parohiale romano-catolice, unde o găsim și astăzi.

După cum am aflat de la Răzvan Pop, statuia este considerată de istoricul de artă Virgil Vătășanu drept cea mai reușită și mai frumoasă statuie baroc din spațiul românesc.

„Dacă ne uităm la reacțiile statuii, la imaginea patetică pe care o transmite, la brodajul hainelor, ne dăm seama de calitatea sculpturii și într-adevăr această statuie este de o mare calitate artistică.”

Poate că n-am mai fost Veronica anul acesta, însă a fost cu siguranță o întâlnire productivă, de la care am plecat cu o urmă de regret pentru că s-a încheiat, propunându-mi să vizitez statuia lui Ioan Nepomuk pe care Răzvan Pop a descris-o ca fiind atât de maiestuoasă.

Imagine principală: Ioan Nepomuk / Google Images