Material realizat de Alexandra Bene, Sibiu, pentru Exercițiul18 #4

Schimbarea, în genere, a însemnat pentru mine adaptare. Adaptarea, la rândul ei, cere un compromis. De cele mai multe ori, compromisul îți șterge o parte din latura identitară. De unde, cred eu, sentimentul de confuzie, de incomplet, de dificultate în a te regăsi pe tine în raport cu societatea cărei vrei să i te alături, de data aceasta, din punct de vedere profesional. 

Transgresiune generațională? Să definesc oare astfel etapa pe care o tranzitez? Proaspăt ieșită de pe băncile facultății, cu diploma la purtător, note mari și referințe bune, îndrăznesc să spun că nu mă regăsesc prea tare în cine era nu de mult studenta de la Jurnalism. În principiu, pentru că mi-am dat seama în acești ani de zile cât de distorsionată era percepția mea despre acest domeniu. Disonanță cognitivă? Din plin. Cu atât mai mult cu cât am convingerea că nu mi-am oferit eu mie suficient timp pentru a mă hotărî unde o apuc de acum înainte. Din diverse constrângeri externe. Financiare, temporale, psiho-emoționale.

Se creează la un moment dat o scindare, destul de timpurie aș spune. Între cine ți-ai dori să fii și cine ajungi să fii – pentru o perioadă de timp, mai scurtă sau mai lungă. Ești pus în fața unei alegeri pentru care nu cred că te poate pregăti întru totul vreo instituție, persoană ori vreun mentor; respectiv, a decide între a face ce îți place, ori chiar mai mult – a realiza în ce direcție ai putea să îți canalizezi energia, timpul și abilitățiile, astfel încât să fii satisfăcut cu tine de-a lungul procesului – și ceea ce te ajută să supraviețuiești din punct de vedere financiar. 

Se prea poate ca aceste raționamente să fie rezultatul unei generalizări pripite, însă am extras o serie de concluzii din cele câteva luni care au urmat finalizării ciclului de studii de licență. Într-o înșiruire, ele ar arăta astfel: e nevoie să ieși adesea din zona de confort pentru a putea să îți conturezi propriul confort, vei amâna mai mult de o singură dată ceea ce îți dorești să faci pentru ceea ce e nevoie să faci, vei fi pus în fața unor decizii al căror rezultat va aduce cu sine multă incertitudine și întrebarea de bază: Am ales, oare, ceea ce e mai bine pentru mine? și vei învăța că este total în regulă să ceri ajutor – deși, îți va fi greu, de multe ori, să îl primești.   

Pentru a vedea cum se raportează la această etapă a vieții și alte persoane de vârsta mea, am stat de vorbă cu două dintre prietenele mele. Denisa a studiat în cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, iar Carina este absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj. 

Cum ai defini perioada imediat următoare facultății?

Denisa Toma: Cred că imediat după terminarea facultății am fost într-o euforie continuă. Nu realizam că eu chiar am terminat trei ani de facultate, că am reușit să parcurg tot acest drum cu brio. A urmat foarte repede și momentul înscrierii la masterat și nu am reușit foarte bine să procesez tot ceea ce mi se întâmpla. 

Carina Cichi: Întrebarea aceasta îmi amintește de o conversație pe care am avut-o cu cineva în vară. Eu îi spuneam, fiind pe cale să îmi predau licența, că mi se pare că lucrurile sunt atât de confuze. Interlocutorul meu a ținut să vină cu următorul adaos: Dacă acum lucrurile mi se par confuze, o să văd cât de confuze vor fi de îndată ce se termină facultatea. Ajungând, ulterior, în punctul acesta, cu toate experiențele pe care le am la activ, pot să afirm sus și tare că e extrem de multă incertitudine.  

Consideri că facultatea te pregătește pentru intrarea pe piața muncii?

DT : Din punctul meu de vedere, ține foarte mult de profilul pe care îl urmezi. Profilul la care am fost eu – Limbi și literaturi străine – fără a fi combinat cu modulul pedagogic, nu consider că pregătește foarte mult studentul pentru piața muncii. Cred că pentru a fi pregătit mai bine în această privință este necesară și înscrierea ulterioară în cadrul unui program de masterat.

CC : Nu consider că facultatea te pregătește pentru intrarea pe piața muncii. Sub nicio formă. Nu cred ca acesta să fie, de la bun început, scopul. Ori rolul ei. Cred că îți oferă niște pârghii. Rămâne la latitudinea ta să le folosești în beneficiul tău și al intrării tale pe piața muncii. Practic, cred și am crezut de la început în zicala: “You do you”. Ține de tine să îți dai direcții și să le urmezi. Cred că e important să știi că trebuie să dai tot ceea ce ține de tine pentru a ajunge, după terminarea facultății, în punctul în care să manifești ceva legat de acea direcție, nu doar să proiectezi. 

Ce dificultăți ai întâmpinat ca tânăr absolvent de studii superioare?

 DT : Momentan nu am întâmpinat nicio dificultate, dat fiind faptul că sunt deja angajată. Cu toate astea, mulți dintre colegii de facultate au dificultăți în a-și găsi un loc de muncă și consider că ăsta e cel mai dificil obstacol, să-ți faci un loc pe piața muncii, neavând destulă experiență. 

CC : Faptul că mi se spune că sunt copil. Încerc să mă angajez în agenții sau în alte locuri, la angajatori propriu-zis și mi se spune că sunt copil. Aud în mod repetitiv chestia asta. Ca și când ar fi ceva peiorativ. Mă refer aici la faptul că sunt tânără, că am terminat facultatea, că tocmai intru pe piața muncii. Și așa pare că sună, peiorativ… În loc să ne uităm la tinerii pe care-i avem, încă de pe băncile facultății, când ei sunt entuziaști, pasionați, cu multă energie și să îi privim exact așa cum sunt, ne uităm la ei ca fiind copii. Niște copii de al căror CV facem abstracție și pierdem din vedere câtă experiență au. Cred că ar fi atât în beneficiul angajatorului, cât și al absolventului de facultate, să lucreze împreună, nu să se plaseze unul mai sus decât celălalt. Bineînțeles că vor fi foarte multe lucruri pe care le vor avea de învățat unul de la celălalt în contextul acesta. Este vorba și despre experiența de viață. O altă credință de a mea este că e bine ca de fiecare dată să dai mai departe tot ce ai tu mai bun. 

Loc de muncă sau profesie? Cum ai descrie activitatea desfășurată de tine pe plan profesional?

DT: Aș descrie activitatea pe care o practic în momentul de față ca un loc de muncă, deoarece nu mă văd făcând asta pe o perioadă foarte lungă de timp. Nu știu dacă mi se potrivește 100% și cred că mai am timp să încerc și altceva, până voi găsi ceva potrivit pentru mine.

CC: Sunt într-un punct în care – cum să îți spun – nu știu foarte multe despre direcția în care mă îndrept profesional. Mi-am dat seama că am făcut foarte multe lucruri, ele la rândul lor foarte variate în ultimii trei ani. Acum îmi e greu să îmi dau o direcție clară, unde să mă nișez pe o singură chestie. Simt cumva că I’m just about to enter the real world și că, încă trebuie să explorez, însă la un cu totul alt nivel profesional. Încerc să mă conving că nu e atât de problematic faptul că nu am o direcție la fel de clară precum mi-aș dori în momentul de față. Ce știu, în schimb, la finalul zilei, este că pentru ce am lucrat în ultimii trei ani zi – și de multe ori noapte – e să am o profesie, nu doar un loc de muncă. Și îmi place să cred că ce am reușit să construiesc până acum conduce spre o profesie, mai degrabă, decât spre un loc de muncă.

Simți că ești cine voiai să fii când o să te faci mare?

DT: Haha, da, chiar am ajuns ce-mi doream de când am fost mică: să fiu profesoară. Acest job e mult mai diferit față de cum mi se părea mie când eram micuță și-mi înșiram toate păpușile, prefăcându-mă că le sunt profesoară. Este extrem de frumos, dar foarte dificil. Ești responsabil pentru șlefuirea atâtor caractere și întâlnești personalități diferite pe care trebuie să le abordezi diferit. Pentru a fi profesor consider că trebuie să ai un caracter cameleonic, să te adaptezi în funcție de nevoile atât de diferite ale elevilor tăi.

CC: Simt că pentru mine ideea de manifesting e o chestie care funcționează. În sensul în care, dacă e să mă uit în urmă cu două luni, persoana care sunt acum e pusă în situațiile și face lucrurile la care poate că pe atunci doar ar fi sperat să le facă. Știu că aș fi fost mândră de mine să mă gândesc că voi ajunge într-un astfel de punct al vieții, profesional vorbind, Pe de altă parte, nu știu ce părere ar avea Carina mică despre mine de acum. 

Îmi place să cred, totuși, că ar fi mândră de mine și că toate orele de muncă, de stres, sunt worth something.