de Sergiu Vințan, student la Jurnalism, anul III

Horia Fedorca face parte din generația de tineri actori ai Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu. A venit aici tocmai din Satu Mare, după ce a câștigat un concurs, imediat după finalizarea studiilor universitare la UNATC București. Sibienii îl pot vedea în spectacole precum Cui i-e frică de Virginia Woolf ?, Povestea prințesei deocheate, De cealaltă parte a lumii”, ș.a.m.d. Horia Fedorca este un tânăr cu preocupări frumoase și caracter deosebit. Pasionat, în egală măsură de lectură și de natură, de sport și de muzică, de arta teatrală și de acea culinară.

Cum este viața pentru un tânăr actor în România?

Horia Fedorca: Dacă ești angajat într-un teatru de stat, cum este Teatrul Național „Radu Stanca“ din Sibiu, care se dezvoltă constant și tinde spre calitate, atunci, pentru un tânăr actor este foarte benefic. În primul rând pentru că ai unde să te dezvolți profesional, beneficiind de îndrumarea unor regizori valoroși, de proiectele teatrului, de colegii actori, care sunt buni la rândul lor, iar în al doilea rând pentru că ai un venit sigur.

În altă ordine de idei, dacă activezi în teatrul independent, e… jale! E greu, chiar foarte greu, să fii actor la un teatru independent sau să fii actor freelencer în România. Iar asta pentru că nu există nimic care să te ajute. Pur și simplu te lupți, te zbați, ca să răzbești cumva și să poți evolua. Una peste alta, însă, pentru mine să fiu tânăr actor în România este o plăcere.

De ce ai ales actoria și nu o altă meserie?

Horia Fedorca: E o poveste foarte lungă, dar pe care o spun întotdeauna cu plăcere. Eram micuț, foarte micuț, undeva la 3-4 ani, când tatăl meu, care lucra în America, mi-a trimis mai multe jucării și un costum cu Batman. Personal, pe mine mă speria personajul. Aspectul și semnul acestuia mă înspăimântau, la acea vârstă.

A început să îmi placă Batman abia după revenirea tatălui meu din Statele Unite, când mi-a explicat cine era cu adevărat Batman și a adus cu el chiar o casetă VHS cu filmul Batman Forever, din 1995. M-au marcat acele povești, și, pe la 5-6 ani, îi tot spuneam mamei mele că vreau și eu să apar la televizor, la fel ca și Batman.

Atunci am aflat ce înseamă să fii actor și mai ales că în meseria de actor nu o să fiu doar Batman, ci pot să fiu oricine vreau. De aici a pornit dorința mea de a deveni actor. Încă de mic copil nu îmi aduc aminte să fi avut în cap dorința de a face o altă meserie. Apoi, în clasa a XI-a, am început să și confirm faptul că am potențial în acest domeniu, prin caștigarea mai multor concursuri, iar după admiterea la UNATC știam deja, în mod cert, că o să ajung actor.

Familia sau prietenii te-au susținut în alegerea acestei profesii?

Horia Fedorca: Familia m-a susținut întodeauna, dar mama mereu avea temerea că nu o să mă descurc, pentru că eram un copil năzdrăvan și, deși aveam mereu note mari, nu pot să zic că îmi plăcea în mod deosebit școala.

Susținerea prietenilor a trebuit să o câștig. Mereu eram luat la mișto când spuneam că am decis să merg la cursurile de actorie. Când ieșeam afară, le arătam că eu pot să interpretez un text oarecare în mod natural, nu să îl recit. De cele mai multe ori nu își dădeau seama când vorbeam eu cu ei și când interpretam un rol. Atunci am primit și confirmarea dar și suținerea prietenilor mei, care au și venit, de altfel, la spectacolele în care jucam.

Cum ai reușit să ajungi pe scena TNRS, unul dintre cele mai mari teatre din România?

Horia Fedorca: Foarte simplu: am urcat pe scenă! Glumesc, desigur… Lasând gluma la o parte, a fost un proces destul de simplu de înțeles, dar mult mai greu de făcut. În ianuarie 2020 am văzut că se organiza un concurs de angajare pentru un post de actor, aici, în Sibiu. Am venit, am dat concursul, am luat postul, iar în 16 februarie am și avut debutul pe scena Teatrul Național „Radu Stanca“, în cadrul unui turneu național cu piesa Cui i-e frică de Virginia Woolf?, în regia soțiilor Grosu. Am jucat însă, în acest spectacol, mai întâi  în 7-8 orașe, înainte să urc pe scena din Sibiu.

Poate actoria să îți ofere nu doar satisfacții ci și destui bani pentru a duce o viață bună?

Horia Fedorca: Depinde cum definești o viață bună. În general, răspunsul este da. Poți să trăiești foarte bine din treaba asta.

Deci nu există neaparat mitul actorului sărac?

Horia Fedorca: Actorii erau, într-o vreme, într-adevăr, cum se spune, mai pârliți. Eu nu am prins această perioadă. În urmă cu mulți ani, cred că nu eram nici la facultate, actorii erau plătiți cu salariul minim pe economie și aveau indemnizații de chirie foarte mici. În prezent salariile sunt bune iar pe cine interesează acest aspect, poate să intre pe site-ul oricărui teatru, unde se pot și vedea informațiile publice privind salariile. Dar, da, poți duce o viață decentă ca actor al zilelor noastre, chiar o viață bună, dar totul ține de tine, cum am mai spus.

Recent ai fost in Japonia împreună cu trupa de actori ai TNRS. Cum a fost experiența de acolo?

Horia Fedorca: A fost o experiență copleșitoare. Este ceva total ieșit din comun să fii pe scena Teatrului Metropolitan din Tokyo. Apoi, nu știu dacă mai există alt teatru din România care să fi ajuns să joace în Tokyo.

Există timp liber în viața unui actor?

Horia Fedorca: Da există. Poți avea perioade chiar de două-trei luni în care nu faci nimic. Este bine ca în acele luni să nu pierzi timpul. Trebuie să faci lucruri benefice pentru sufletul tău, pentru spiritul tău artistic, pentru minte și pentru fizic. În actorie e ca și în sport.

Un atlet de performață dacă stă două sau trei luni degeaba, în momentul unui concurs nu va mai fi la fel de bun. Dacă ai mult timp liber nu înseamnă că trebuie să îl pierzi.

Oricum, eu niciodată nu am considerat că mă duc la teatru ca la muncă. Mie îmi place să fac treaba asta, iar pentru mine mersul la teatru zi de zi nu e o corvoadă. Consider că avem o meserie de milionari, dar nu avem banii lor.

Există speranță pentru cei care au absolvit recent o universitate de profil să și profeseze în această meserie? Are încă scena românească nevoie de actori tineri?

Horia Fedorca: Cum să nu ? Există șanse pentru toată lumea. În primul rând, trebuie să fii motivat, iar în al doilea rând, trebuie să fii consecvent. Dacă îți dorești să devii actor, motivația e doar un start-up care dispare odată ce dai de greu și când te lovești de refuzuri la castinguri.

Dar atunci înțelegi că uneori trebuie să sacrifici anumite plăceri pentru a munci și a deveni mai bun decât ai fost ieri. Trebuie să fii consecvent și să ai răbdare.

La un moment dat tu îți vei alege locul și el te va alege pe tine. Poate că în prezent, din pricina pandemiei care ne-a bulversat pe toți, șansele sunt mai rare, dar eu cred și susțin faptul că orice absolvent poate ajunge actor în România.