Profesoara de geografie vindea puncte la următorul test. Băieții vindeau pupici, fetele îmbrățisări „decente”, follow-uri pe instagram cu 2 lei, culegeri și memoratoare pentru BAC, roata norocului, popcorn făcut la cuptorul cu microunde din cancelarie, discuri vechi cu colinde. Într-un cuvânt, orice se putea vinde, se vindea!

Cuvântul „comunitate” a căpătat o altă dimensiune în interiorul holului mare al Colegiului Gheorghe Lazăr vineri, în 10 decembrie.

Sute de oameni, elevi și profesori, s-au mobilizat pentru a o aduce pe colega lor Larisa înapoi la școală. A avut un accident de mașină când se întorcea de la mare cu familia și riscă să rămână paralizată pe viață dacă nu își permite o recuperare adecvată. Singura clinică ce o poate ajuta să se pună pe picioare este o clinică din Târgu Mureș, ce nu are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Așa că lăzăriștii s-au transformat în SUPER LĂZĂRIȘTI pentru a ajuta familia Larisei să strângă banii necesari pentru ca fata să se poată întoarce la școală. S-au mobilizat exemplar, strângând zeci de mii de lei din brioșe, fursecuri, îmbrățisări, colinde. A fost mai mult decât impresionant să văd cum oamenii chiar se adună și cred în aceeași cauză, luptând pentru dreptul unei colege de a avea șansa la o viață și o educație normală, ca în trecut.

O școală întreagă a pregătit acest bazar. S-au luat mese și scaune din sălile de clasă. Profesorii au lăsat cataloagele și predatul și au ajutat la amenajarea standurilor. Și nu numai elevii participau la bazar, ci și profesorii încercau să adune oameni în jurul standurilor, cot la cot cu elevii lor. Acolo statutul de elev sau profesor a dispărut. Erau cu toții oameni, uniți de dorința de a o ajuta pe Larisa Gal.

A fost o mobilizare exemplară. Stikerele cu SUPER LĂZĂRIST erau purtate de toată lumea, indiferent că era sau nu din Lazăr. Foști elevi ai liceului (ca și mine, de altfel), oameni ce doar au intrat pentru că au fost curioși ce se întâmplă, patroni de cafenele, directori de teatre, oameni ai societății civile. Un brand de succes pentru o cauză nobilă. S-ar putea crede că „L”-ul vine de la Lazăr, dar de fapt vine de la Larisa….

Apoi am asistat la un concert improvizat în fața liceului, cu o boxă portabilă, un microfon cu cablu și un telefon cu lyrics. Un taximetrist s-a oprit să doneze 10 lei fetei care cânta. Chiar dacă a încurcat circulația, nimeni nu a claxonat. Strada Gheorghe Lazăr aproape a fost blocată de cei care ascultau și luau parte la ceea ce elevi și profesori au reușit să construiască, o comunitate în adevăratul sens al cuvântului. A venit și un lăzărist talentat cu un saxofon, iar un altul s-a pus cu pianina pe o scară lângă el și au cântat. Tot pentru a strânge bani.

Apoi câțiva au plecat prin centru cu cutiile cu brioșe și fursecuri să aducă oameni la bazar. „Pentru o cauză caritabilă. Dacă nu ajungeți la Lazăr, puteți cumpăra de la noi brioșe sau fursecuri cu 5 lei, pentru Larisa!”

Mi se pare fabuloasă puterea unei comunități de a face bine, în ciuda tuturor prejudecăților de care ne lovim zilnic. Fratele meu e lăzărist în clasa a opta, nu a cunoscut-o pe Larisa, dar joi seara când a venit acasă a spus că el trebuie să facă tiramisu pentru o colegă care e în spital. Nu o cunoaște, dar și-a înțeles rolul în acea mică comunitate. A realizat că este necesar efortul tuturor pentru a ajuta. „5 lei tiramisu, și primești un pahar de suc gratis!” a strigat până a râmas fără voce și a venit acasă răgușit.

Cu toții au făcut tot posibilul să atragă cât mai mulți clienți, să aibă cel mai bogat stand, să aibă cele mai generoase oferte, doar pentru a strânge bani. În 6 ore au reușit să strângă zeci de mii de lei, se vindea non stop. Fără excepții, toată lumea plătea, unii dădeau și mai mult decât prețul biscuitelui, iar copiii care voiau să ronțăie de pe la celelalte standuri trebuiau să plătească la fel pentru produse. Directorul a spus clar diriginților: minim 1000 de lei pe clasă. Iar competiția era cât se poate de reală.

Am plecat de acolo cu un nod în gât și cu stomacul plin de brioșe și de prăjituri făcute de ei. M-au inspirat. În Sibiu se întâmplă lucruri magice, și asta nu doar fiindcă este Crăciunul, ci fiindcă oamenii au nevoie unii de alții. Indiferent de anotimp.

Sibienii se adună în jurul unui om, în jurul unei idei, în jurul unei nedreptăți. Ăștia suntem noi, și eu, una, mă mândresc că fac parte dintr-o astfel de comunitate.

Știu că aceste cuvinte, sau oricare altele, cu greu vor putea descrie atmosfera de acolo.  

Mulțumesc, Lazăr! Mulțumesc, Sibiu!