de Aura Maria Trif

„Viitorul aparține celor care îl pot imagina, proiecta și executa. Viitorul nu așteaptă. Viitorul poate fi proiectat și construit astăzi”, acesta este unul dintre citatele inscripționate pe elipsa de 77 de metri înălțime care ocupă o suprafață de peste 17 600 de mp, „The museum of the future” din Dubai.

Inaugurat pe 22 februarie 2022, „Muzeul Viitorului” din Dubai, promovat ca „cea mai frumoasă clădire din lume” de mai multe publicații, precum: Euronews, The Economic Times, și altele, și-a deschis oficial porțile printr-o ceremonie fastuoasă unde a participat și conducătorul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, ale cărui cuvinte sunt gravate pe suprafața clădirii.

Așa cum este menționat pe site-ul lor oficial, „scopul nostru este să inspirăm și să dăm putere oamenilor să modeleze în mod pozitiv următorul capitol al umanității”, Muzeul Viitorului militează pentru un viitor sustenabil unde comuniunea dintre oameni, tehnologie și natură va fi una mai puternică și mai benefică pentru planetă. Prin incursiunea în viitor, oamenilor li se arată beneficiile vieții sustenabile și cum poate ajuta aceasta la dezvoltarea orașelor și renașterea naturii. Spre deosebire de muzeele clasice, bogate în relicve și artefacte, Muzeul Viitorului combină elemente de expoziție, teatru, atracție tematică și efecte vizuale, astfel încât fiecare etaj înfățișează un nou scenariu care poate fi explorat.

În interiorul muzeului, vizitatorii sunt trimiși într-o călătorie experimentală în anul 2071, care va fi centenarul fondării Emiratelor Arabe Unite. Printre obiectivele principale se regăsesc jocuri de elemente vizuale referitoare la lumea cosmosului, precum scenarii de restructurare și refolosire a Lunii și tururi de observare a muncii echipei de pe propria navă spațială. Următorul obiectiv se bazează pe reconstituirea unei păduri amazoniene digitale unde turiștii pot participa la interacțiunea dintre specii. „Seiful vieții” este un departament care conține o arhivă ADN a mii de specii de animale și plante. Ultimele obiective reprezintă centre de bunăstare spirituală, sanctuare în lumea digitală unde oamenii sunt încurajați să se deconecteze de la tehnologie și să se reconecteze la propria minte, trup și suflet prin efectele reparative ale mișcării, meditației și apei.

Alte secțiuni ale muzeului se concentrează pe tehnologie și inovații, dezvoltarea abilităților pentru copii și săli de organizare de evenimente.

Muzeul a fost proiectat de arhitecții Killa Design și firma de consultanță de inginerie Buro Happold. Structura muzeului este realizată din oțel inoxidabil și este formată din 1024 de piese fabricate printr-un proces specializat asistat de roboți. Forma muzeului deține și o simbolistică, precum se menționează pe site-ul oficial, clădirea circulară reprezintă umanitatea, dealul verde pe care este construită, pământul, iar golul din interiorul cercului simbolizează necunoscutul viitorului. De asemenea, prețul unui bilet costă în jur de 37 de euro, iar pentru persoanele cu dizabilități și copiii sub 3 ani, intrarea este gratuită.