Articol realizat de Teodora Minea, 19 ani, studentă
Ilustrație de Alex Pașca

Acum câțiva ani, cei mai mulți dintre ei vedeau doar lanțul cu care erau legați și fundul curții unde erau șanse foarte mari să-și petreacă întreaga viață. Unii nici nu încăpeau în discuțiile noastre, iar de mâncat mâncau resturile de la masă și ceva bătaie din când în când. Era și culmea să le cumperi mâncare specială pentru ei, că doar ce? erau numai coloana sonoră pentru vecini. Își mai vedeau din când în când confrații liberi pe străzi, lucru care îi exaspera. De ce unii erau liberi, iar ei trebuiau să stea în spatele unor gratii, sau să doarmă într-o căsuță veche și improvizată din materialele ce au mai rămas de la construirea casei? Și cu toate astea, noi îi numeam cei mai buni prieteni ai noștri fiindcă mereu se bucurau să ne vadă, necondiționat.

De atunci și până acum lucrurile s-au schimbat. Am început să ieșim cu ei în lume, să ne asumăm, mai mult sau mai puțin, prezența lor în viețile noastre de zi cu zi. A asuma prezența cuiva înseamă a-i oferi acelui cuiva un spațiu propriu și respect. Chiar dacă unii dintre ei încă mai văd lanțuri, așa ceva nu mai este normal. A devenit un obicei să le cumpărăm mâncare diferită, specială pentru ei, chiar dacă se mai întâmplă să împărțim cu ei și mici bucățele din mâncarea noastră. Astfel unii se bucură de un bol cu apă în bucătăriile noastre, un loc pe canapea vineri seara când se întrunește familia sau pur și simplu de plimbări pe afară ca să vadă împrejurimile. 

Însă ce fel de oraș cunosc câinii noștri, animalele noastre de companie? Au simțit vreodată adevăratul spirit al Sibiului sau ei cunosc doar străzile dosnice din spatele blocului, în momentul în care trebuie să-și facă nevoile? Fac ei parte, într-adevăr, din viețile noastre, din viața orașului? 

Mă întrebam lucrurile astea când, plimbându-mă prin oraș, am văzut acele containere pentru mizeriile animalelor, abandonate. Mereu le-am admirat, dar nu le-am văzut să fie folosite vreodată de cineva. Mă întrebam ce e cu ele, ale cui sunt și cine e responsabil de ele. Apoi gândul mi s-a dus la responsabilitățile pe care oricine ar trebui să le aibă în calitate de stăpân. Apoi am început să îmi aduc aminte de plimbările cu Harley, huskey-ul pe care nu puteam să îl stăpânesc la cei 14 ani ai mei, și la exercițiile de imaginație pe care le făceam încercând să întru în pielea ei ca să înțeleg de ce alerga după fiecare muscă în parte, de ce mirosea fiecare fir de iarbă din cartier. Mereu am vrut să îi arăt orașul, dar după ce părinții au trimis-o la stână pentru că eu nu o mai puteam stăpâni, mi-am uitat toate planurile mele și posibilele expediții canine prin oraș. 

Dar acum mă întreb din nou: Este Sibiul un oraș pet friendly? 

Cea mai potrivită persoană cu care am putut povesti pe această temă a fost Andreea Rosseti, fondatoarea asociației Animal Life, cu care m-am întâlnit într-o cafenea pet friendly, unde obișnuiește ea să meargă cu câinii ei. La The Refresh am purtat o discuție lungă despre problema câinilor abandonați, despre bunul simț pe care oamenii îl au sau nu, despre legi, drepturile animalelor și despre hotărâri de consiliu local. Pentru că nu știam exact cum va arăta articolul.

Andreea Rosseti: Sibiul nu stă deloc prost la capitolul animale de companie. Orașul nostru este o excepție pozitivă față de restul țării din multe aspecte. Receptivitatea oamenilor este incomparabilă față de ceea ce se întâmpla acum câțiva ani. O schimbare de mentalitate cu siguranță s-a produs. Dacă atunci era o normalitate să-ți ții câinele în lanț și să nu fie vaccinat, să nu fie nici măcar subiect de discuție, acum este cu totul diferit. Au devenit neacceptate anumite comportamente în societate, ceea ce este un mare pas înainte. Dacă acum este vreun câine rănit pe stradă oamenii acționează rapid. Cu siguranță am fi primit cel puțin 10 mesaje până acum. Din punctul meu de vedere un enorm pas înainte s-a făcut de când Primăria ne-a permis să facem campanii de adopție în Piața Mare: am venit cu câinii în centru. Atunci au fost acceptați și văzuți. La început nu înțelegea nimeni cine suntem și ce facem, dar acum a devenit o normalitate să vrei să ajuți și să adopți, asta datorându-se în principal Primăriei Sibiu care ne-a sprijinit de-a lungul timpului. 

Știm, însă, amândouă, că de multe ori problemele legate de animalele de companie sunt considerate probleme atât de nesemnificative în viața orașului încât nici nu sunt luate în seamă. 

Andreea Rosseti: Dacă toți proprietarii de câini care au avut probleme s-ar duce la primărie și ar depune o cerere sau o reclamație, probabil că autoritățile și-ar da seama că într-adevăr este o problemă reală și ar acționa.

Și educația în legătură cu acest domeniu lasă de dorit. Frecvent întâlnim câini lăsați liberi de stăpâni prin oraș, prin parcuri, lucru care îi deranjează, nu numai pe cei ce se plimbă, cât mai ales pe stăpânii câinilor. Corina Oltean mi-a spus prima dată despre această problemă pe care a sesizat-o de nenumărate ori când ieșea cu cățeaua ei la plimbare. Aproape de fiecare dată era vorba despre câini de talie mică lăsați liberi. Când striga la stăpâni să-și lege câinele ca să nu pățească ceva i se răspundea mai de fiecare dată „Lasă că n-are nimic, nu mușcă!”. „Ei nu își închipuie că Sharyi a mea, numai cu greutatea ei corporală, fără să muște, îi poate face rău. Dar dacă un cățeluș s-ar tot cățăra pe mine mai mereu și eu m-aș enerva” spunea Corina. Și Andreea crede că aceasta este una dintre cele mai frecvente probleme întâlnite prin oraș… 

Andreea Rosseti: Cred că este mult mai important să ne ținem câinii în lesă, indiferent că este un bichon sau unul de talie mare, decât să îi obilgăm să poarte botniță. Eu, de exemplu, am doi câini de talie mare cu care vin să-mi beau cafeaua în centru, cărora nu le pun botniță pentru că eu consider că nu merită, nu e cazul. Însă atâta timp cât ești în oraș, trebuie să îți ții câinele în lesă. De multe ori am văzut prin parc bărbați care nu-și pot stăpâni câinele sau pe care pur și simplu nu îi țin în lesă și fug de capul lor prin tot parcul.  Aici ajungem la responsabilitatea oamenilor. Eu aș pune în parc, în oraș, controale de lesă. Am întâlnit situații în care câini de talie mică, neținuți în lesă, au sărit pe câini mai mari, în lesă. Se poate ajunge chiar la câini morți, sau loviți, din vina stăpânului care nu-și știe obligațiile. Cred că presiunea socială joacă un rol important în problema asta. Dacă am atrage de fiecare dată atenția celor care nu sunt atenți, oamenii ar deveni mai conștienți de pericol. 

Apoi discuția se îndreaptă către vecini, cei mereu nemulțumiți, ba de părul pe care animalul îl lasă, ba de lătrat, sau numai simpla prezență a unui patruped îi deranjează. Și atunci recurg la niște mijloace neortodoxe de a-și exprima neplăcerile: cel mai adesea la otravă. Fără să apuc să o întreb pe Corina despre acest subiect, aceasta mi-a spus că de cele mai multe ori trebuie să îți faci dreptate singur, pentru că autoritățile sunt mereu absente din această problemă. „Când eram mai mică aveam pisici în curte comună, și aveam acești vecini care de fiecare dată otrăveau animalele ce ajungeau la noi în curte. A trebuit să facem cumva să ne înțelegem cu acei vecini, care nu erau cele mai de treabă ființe, numai ca să nu ne omoare pisicile. Nu mi se pare normal ca în aceste situații să nu poți acționa legal”.

Andreea Rosseti: Este greu de dovedit că animalul ți-a fost otrăvit de o persoană sau de alta. Degeaba tu suspectezi, sau ești chiar sigur. Și atunci persoanele care săvârșesc asemenea acte sunt foarte greu de prins, și prind și încredere. Oamenii vin la noi ca la o autoritate. Uneori se ajunge și la avocați și procese.

În Sibiu avem o problemă cu o hotărâre de consiliu mai veche care spune că ai avea nevoie de acordul vecinilor ca să ai un animal de companie, în anumite situații. Ne-am confruntat cu asta. Părerea mea este că eu nu încalc nici o lege. E dreptul meu să am un câine sau o pisică la fel cum este și dreptul tău să n-ai. Aș propune să fie scos amendamentul acela, sau măcar să fie reformulat. Cred că se pot găsi niște măsuri de bun simț pentru toată lumea, atâta timp cât se dorește asta. 

Cu toate că reacția oamenilor s-a îmbunătățit cu mult în ultimii ani, mai ales la vederea câinilor care nu sunt de rasă în lesă prin oraș, încă mai sunt stăpâni ce nu-și cunosc obligațiile față de animlele lor de companie.  

Andreea Rosseti: Momentan, legislația spune că orice stăpân de câine trebuie să-și sterilizeze animalul dacă nu intră într-o categorie specială, adică dacă nu are pedigri sau nu este animal însoțitor, și este obligat să-l vaccineze și microcipeze, să-l înregistreze în baza națională de date. Cealaltă parte, mai puțin frumoasă, a legii zice că orice câine găsit pe domeniul public zi trebuie ridicat și, în termen de 14 zile, eutanasiat. 

Asociația noastră mereu a susținut că dacă orice stăpân este obligat să-și castreze animalul, ar fi de datoria noastră să oferim un sprijin, măcar celor cu posibilități reduse. Astfel avem tot felul de campanii doar pentru a încuraja oamenii să respecte legea și să putem monitoriza animalele. În felul acesta orice câine găsit pe stradă poate fi identificat. 90% din câinii pe cate îi vedem pe stradă provin dintr-o curte, sunt sau au fost ai cuiva.

Booking.com spune că Sibiul este unul dintre orașele de frunte la capitolul pet friendly, având peste 157 de hoteluri și apartamente în regim hotelier care acceptă animale de companie. Cu toate acestea, vorbind cu Corina Mânzat de la Freidrich Homm, unul dintre hotelurile nou deschise în centrul Sibiului ce se încadrează capitolul pet friendly, aceasta mi-a spus că nu au avut atât de mulți străini cu patrupezi, iar cererea nu pare a fi atât de mare. Ba mai mult, ea consideră că Sibiului îi mai trebuie mult până să ajungă un oraș cu adevărat prietenos cu animalele de companie. În primul rând muzeele nu sunt foarte deschise către acest gen de vizitatori, singurul muzeu ce acceptă animalele de companie în incinta lui este Muzeul Astra în aer liber, dar și acesta cu un program destul de strict: între orele 8:00 și 10:00 dimineața și 17:00-20:00 seara. Lesa este obigatorie, indiferent de talie. 

Andreea Rosseti este însă de altă părere. Proprietarii de localuri ce permit animalele de companie în incinta lor sunt un pas enorm înainte în privința asta. The Refresh, Lili`s, Supporter, Max și în general marea majoritate a localurilor acceptă câini, mai ales pe terasă. De multe ori merg cu câinii mei la restaurant primesc și un bol cu apă pentru ei. Oamenii încep să fie mai deschiși în privința astaCu toate că suntem conștienți sau nu, ei fac parte din viețile noastre mai mult decât ne-am putea închipui noi. Și ar trebui să le arătăm orașul așa cum este el, să îi implicăm și pe ei în viața comunității. Ei sunt singurul contact pe care îl avem cu lumea exterioară, cu animalele. Pentru a fi oameni mai buni, mai integri, trebuie să încercăm să înțelegem și să respectăm lumea din jurul nostru. Putem începe chiar cu animalele noastre, cele care ne aduc mereu aminte că nu suntem umbilicus mundi și că mereu mai avem ceva de învățat. „Cred că dacă am ieși puțin din cutiuțele în care trăim și ne-am uita în jur, mai departe de curtea noastră sau de ușa apartamentului, lumea ar începe să se schimbe în bine, într-o direcție bună” spune Andreea în final.