sau Cum se simte atunci când inima scoate fum?

Experiența de alergător a Patriciei Cîrtog

Când am decis, anul trecut, că mă voi înscrie la Maratonul Internațional de la Sibiu, puteam alerga un kilometru și mai aveam de strâns 30 de lei pentru a achita cursa de 5 kilometri. Dar pur și simplu nu mai puteam sta pe bancă, nu mai puteam privi din afară. Voiam să trec și eu pe lângă fanfară (Fanfara Baptistă Betania Sibiu), să bat palma cu voluntarii ce fluieră din toți plămânii. Însă, mai ales, voiam să simt și eu că depun efort pentru un scop comun cu o comunitate.

Astfel, după câteva săptămâni de antrenament și fără cafea la prima oră, am reușit. Eram pregătită din toate punctele de vedere, făcusem inclusiv câteva ședințe de yoga în acest sens. M-am trezit, mi-am luat tricoul, papuceii magici și am ieșit. Avem în minte o scenă din filme, cu soare și o inspirație adâncă. Dar, ce să vezi, ploua. Și nu era furună. Era o ploaie măruntă ce striga: „Don’t stop me now!”. Am zâmbit ironic, dar am plecat spre maraton ca o războinică. Eu și multe persoane dragi mie. Și în acel moment, când am început să alergăm prin ploaie, zâmbete și fluiere, am simțit și eu, odată, cum inima mea scoate fum. Mai ascultasem până atunci „Cântec de găsit” de la Vama, dar niciodată nu simțisem acele prime versuri ca atunci. Era ca și cum efortul fizic se împletea cu cel psihic, găsindu-și punctul comun în inimă. Iar ea ardea cu troznet, scoțând fumul în aerul umed.

Pentru că îmi e din ce în ce mai dor de Maratonul Internațional de la Sibiu, m-am hotărât să scriu despre cel de anul trecut  și despre câteva proiecte cu impact asupra comunității sibiene. Eu am ales doar câteva exemple, dar toate au adăugat un plus societății noastre din ce în ce mai unite.

Dar nu pot trece la proiecte, fără să îmi exprim recunoștința pentru Fundația Comunitară Sibiu care îl organizează din anul 2012, la fel de dedicați ca la prima ediție. Lucia Sevestrean, parte din aceasă gașcă, spune despre Maraton că: „An de an, Maratonul Internațional Sibiu ajunge la o parte tot mai mare din comunitate, iar asta se datorează, în mare măsură, cauzelor tot mai pertinente, cu oameni care vorbesc despre ele în mediile lor, convingând alți oameni să se implice prin alergare și/sau donații (de cele mai multe ori, ambele).” La întrebarea mea de ce au ales, de anul trecut, toate proiectele și nu doar un anumit număr, Lucia a răspuns:„ Calitatea proiectelor a crescut până într-acolo încât ne e tot mai greu să alegem doar 20 sau doar 25 dintre ele, adică să predefinim niște locuri fixe în competiție înainte să știm ce idei au pregătit ONG-urile și echipele pentru anul respectiv. De asemenea, procesul pe care am început să ne concentrăm mai mult încă de anul trecut – de consultare cu echipele care propun proiecte, de oferire de sfaturi atât la nivel de conținut, cât și la modul de comunicare a conținutului, training-urile pe care le oferim – contribuie la creșterea capacității organizațiilor de a propune și implementa proiecte. Ar fi absurd să ne sabotăm procesul prin tăierea de pe listă a proiectelor cu care am trecut prin toate etapele acestea de șlefuire, doar pentru a ne încadra într-un număr fix de proiecte. Iar comunitatea a arătat anul trecut că are capacitatea și receptivitatea de a susține toate aceste proiecte, chiar dacă numărul lor aproape s-a dublat.”