„În niciun caz cu părinții” a fost unul dintre răspunsurile pe care le-am primit. „Cu prieteni mai mari și de pe internet”, sau „cu oricine în afara de membrii familiei” mi-au spus alte cunoștințe. Intenționat am întrebat oameni de diferite vârste, ca să văd ce diferențe există. Și toți mi-au spus că nu simt c-ar discuta relaxat, deși și-ar dori să nu mai existe nici în mintea lor prejudecăți de tot felul. 

Așa că am plecat într-un cabinet de ginecologie, unde știu clar că pot găsi răspunsuri la mai multe întrebări. Dr. Adriana Radu este medic primar obstetrică-ginecologie, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu. Este unul dintre medicii care își dorește foarte mult să interacționeze cu paciente adolescente, ca să le poată ajuta să își înțeleagă mai bine corpul, să se înțeleagă pe ele însele și să învețe să se prețuiască.

Sunt oamenii mai deschiși să vorbească despre educație sexuală, probleme ce țin de sexualitate, mersul la ginecolog?

Dr. Adriana Radu: Mi se pare că există într-adevăr un număr mai mare de oameni care au deschidere către a discuta despre problemele lor de sănătate ginecologică și sexualitate, dar există și un număr semnificativ de oameni care sunt foarte închiși pe subiectul ăsta, crezând că dacă discutăm despre sexualitate, atunci implicit promovăm o sexualitate deșănțată, vulgară și așa mai departe. Lucrurile se văd altfel de partea cealaltă de masă. Se vede că lipsa educației generează consecințe care sunt destul de grave. Eu cred că, din păcate tinerii noștri, adolescenți chiar, își fac educația de pe internet unde găsești de toate, unele sunt adevărate, altele nu. Și atunci ei nu au capacitatea, nu au raționamentul și logica să înteleagă și să pună cap la cap niște informații pe care le iau de pe internet. Iar acolo unde nu înțeleg completează cu generalități sau cu ce își închipuie ei și rezultă o educație sexuală care chiar aia împinge către boli, către nefiresc, fix către ce nu ne dorim. 

Înțeleg că există o întreagă discuție despre educația sexuală dacă ar trebui sau nu să se predea în școli. Din ce citesc pe internet și aud în jurul meu, multă lume își imaginează că educația sexuală în școli înseamnă să îi înveți pe copii cum își pun prezervativul, însă mi se pare că adolescenții și tinerii noștri au trecut de mult de faza asta. Educația în schimb înseamnă să îi înveți cum să te prețuiești pe tine când intri într-o asemenea poveste. Și este un psiholog, Paul Olteanu, care a făcut un program, Neuroștiința la clase, ce poate fi accesat de părinți sau profesori. Mi se pare că în sfârșit văd luminița de la capătul tunelului, că cineva îi va ajuta pe copii să se înțeleagă mai bine, să se pună ei pe primul loc, să îi intereseze dezvoltarea de sine. 

Care sunt cele mai frecvente întrebări/discuții pe care le adresează adolescentele care vin la cabinet?

În general sunt două discuții. Una e legată de sănătate și se referă în special la perioada menstruală și respectiv la consecințe ale anumitor boli care țin de imaginea lor corporală. Adică, există de exemplu patologie în ginecologie cum sunt ovarele polichistice care dau coșuri. Pe fete le deranjează în general la vârsta asta imaginea lor corporală și poate din pricina ei vin la ginecolog. Să afle dacă există vreo cauză medicală și dacă ea poate fi tratată. Dar nu le interesează neapărat să își înțeleagă boala ci să își repare imaginea fizică, imaginea corporală. 

Partea cealaltă este evident legată de sexualitate. Am avut destul de multe discuții cu adolescentele pe partea asta de sexualitate, iar nivelul lor de cunoștințe teoretice sunt mult peste ce m-am așteptat eu din partea lor. Adică întrebările care vin de la ele sunt, din punctul meu de vedere, mult peste ce mi-aș fi închipuit eu că la 13-14 ani se știe și se practică. Și am mai observat că la vârsta asta le interesează mult prea mult consecințele fizice care țin de imagine însă nu și cele emoționale. Pentru că există consecințe emoționale din începerea vieții sexuale la o vârstă fragedă. Cele mai multe dintre fete au întrebări legate de cei din jur. Dacă părinții, colegii își pot da seama că ele și-au început viața sexuală sau nu. Dacă părinții își pot da seama de asta dintr-o analiză de sânge. Adică constant imaginea să fie impecabilă. Nu le interesează deloc ce se întâmplă în interiorul lor când își asumă începerea vieții sexuale. Și o spun cu mare părere de rău, că sunt niște etape, niște emoții pe care dacă nu le înțeleg acum, le va afecta mai târziu. 

Mie mi se pare că adolescenții și tinerii, ca noi toți, de altfel, ne dorim iubire și recunoaștere, în principiu. Și, la vârsta de 13-14 ani, necunoscându-te pe tine foarte bine, ești tentat să te compari constant cu ceilalți. Și atunci, în multe cazuri se întâmplă să iei decizii de a-ți începe viața sexuală, de a-ți pune silicoane, etc., pentru că te compari tot timpul cu cineva mai popular. Ori, aici eu cred că trebuie să te asculți pe tine, să îți dai seama ce vrei tu cu adevărat. Să nu iei decizii doar ca să intri în anumite cercuri sau să dai bine în fața prietenilor.

De exemplu, am avut două fete de 13 și 14 ani pe care le-a adus mama uneia dintre ele ca să discutăm despre „știți dumneavoastră…. despre viața sexuală”. Și am întrebat-o pe mamă…Bine, dar ce ați vrea să discutăm? Care e nivelul lor de cunoaștere, pentru că eu într -un sfert de oră nu pot să fac educație sexuală cu totul. Și din ușă doamna mi-a zis: Eu o sa ies, să le vorbiți despre sexul oral. Și eu m-am crucit un pic, adică să începem discuția la 13-14 ani despre sexul oral. Adică până acolo lucrurile sunt clare? Și, cumva fetele s-au deschis și mi-au povestit că astea sunt problemele care se discută între colegi la ele în școală și se pune problema dacă e adevărat că rămâi virgină în continuare dacă faci sex oral. Iar nevoia lor era să mă întrebe dacă e adevărat lucrul ăsta. Adică, trebuie să înțelegem noi adulții, în primul rând, apoi să le explicăm și copiilor că aici se ajunge când se face educație după ureche. Adolescentelor le lipsesc o grămadă de bucăți de informații, ele nu știu cum sunt construite pe dinăuntru, nu știu cum funcționează organele, nu știu ce e ăla himen, dar vorbim despre sex oral, sex anal și tot felul de lucruri. Și, să nu fiu înțeleasă greșit, vorbesc de fete pentru că ele vin la ginecolog, însă știu sigur că și băieții au aceeași nevoie de a se informa corect, din surse sigure, de a vorbi cu un adult. Aici mai e problema că băieților li se face educație de mici,  de când li se spune că roz e pentru fete și albastru pentru băieți. Că sunt bărbați și nu au voie să plângă. Și astfel, ei își reprimă partea emoțională foarte devreme, ceea ce duce la alte probleme. 

Ce pot să facă parinții în aceste situații?

Copiii de azi au acces la foarte multe informații de pe net la care noi nu ne putem imagina și oricât le-am cenzura, inevitabil vor avea acces la ce vor ei. Și cum ziceam, când le lipsesc informații ei completează cum vor sau cum știu. Și atunci, mi se pare important ca părintii să discute cu ei. Îți dau un exemplu: la un moment dat, două cupluri de părinți de adolescenți discutau despre ce ar trebui să mai discute cu copiii. Și tatăl unuia a zis „măi, eu nu mai discut nimic cu el, ce să mă mai apuc acum să îi explic că e evident că el le știe deja”. Și din celălalt cuplu de părinți cineva a zis: „important e să știe că la noi în casă putem să purtăm asemenea discuții”. Mi se pare esențial ca oricare dintre copii să se simtă suficient de în siguranță ca să discute cu mama lui sau cu tatăl lui sau, în ultimă instanță, să existe un adult în preajmă cu care să poată discuta, dacă mama și tata nu sunt disponibili. Dar să discute cu un adult despre informațiile pe care le citesc, despre lucrurile care li se întâmplă și pe care nu le înțeleg. Asta cred că ar putea face părinții, să arate disponibilitate față de asemenea discuții, pe care să nu le umple cu berzele care aduc copiii, ci cu informații reale, corespunzătoare nivelului lor de cunoștințe și respectiv vârstei lor. Să creeze un cadru în care copilul să înțeleagă că se poate discuta despre asta. Acolo unde eu nu înțeleg, pot să o întreb pe mama. 

Vin fetele cu temeri legate de o posibilă sarcină, de exemplu?

Nu mi se pare că ele conștientizează consecințele reale de a rămâne însărcinate la o vârstă mică. Dar și au acces la o grămadă de variante contraceptive și discută între ele, iar pe internet sunt suficiente informații ca totuși, o mare parte dintre ele să folosească o oarecare metodă contraceptivă. Mi se pare că numărul de avorturi e mult mai mic decât era pe vremuri. Aș putea să zic că sunt mult mai educate în ceea ce privește contracepția și mult mai puțin educate în ceea ce privește consecințele de a duce o sarcină până la capăt. Nu neapărat asta e teama lor principală. 

Ce ți-ai dori să știe adolescenții, tinerii care o să citească revista? 

Mi-aș dori să știe că internetul nu știe tot. Că nu reprezintă o sursă de încredere pe care să te poți baza la modul absolut. Că e foarte important să găsească în jurul lor un adult cu care să poată discuta despre absolut orice problemă fizică sau emoțională pe care îi bântuie pe ei. Să știe că pentru orice problemă fizică pe care ar avea-o, care ține oarecum de partea genitală, există un medic capabil care să îi înțeleagă fără să îi judece și care să îi ajute.

Mi se pare foarte important să înțeleagă, mai ales fetele, ceva ce se numește consimțământ informat. Adică, tu poți să intri dintr-un compromis pe care îl faci ca să fii populară într-o anumită situație, dar nu e nevoie să o duci până la capăt. Întotdeauna, în orice situație și în orice moment poți să spui nu. Multe fete consideră că, dacă au intrat într-un anumit anturaj sau situație, chiar dacă la un moment dat limita lor e depășită și ar cam spune nu, cred că nu mai au această variantă Și dorința mea maximă este de a înțelege că oricând poți să te oprești.