de Alberto Duhomnicu

Fenomenul fake news a devenit din ce în ce mai cunoscut și mai amplu în ultima perioadă, el afectându-ne viața chiar dacă nu suntem conştienți de asta. Dezinformarea digitală este accentuată de momentele de criză precum pandemia sau războiul din Ucraina, iar în astfel de momente pline de panică este greu să facem diferența dintre un fake news și o informație reală. Cu scopul de a combate acest fenomen a fost înființată platforma Veridica.ro, de către Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români, cu o echipă formată din jurnaliști, experți și cercetători din Europa Centrală și de Est.

Despre fake news și efectele acestui fenomen am povestit cu Marin Gherman, politolog, scriitor şi jurnalist român din Cernăuţi, Ucraina. Cu o experienţă de peste 14 ani în presa de limbă română, Marin Gherman este preşedinte şi coordonator de proiecte al Centrului Media BucPress. În anul 2015 a făcut parte din echipa care a lansat Radio Cernăuţi, singurul post de radio din Ucraina care emite 24/7 în limba română, pentru ca, mai apoi, în 2017, să lanseze BucPress TV – o televiziune online dedicată românilor din Cernăuţi. Acesta este colaborator al publicației Libertatea şi lucrează pentru proiectul Veridica, acolo unde infirmă diferite informaţii false apărute în presă şi le oferă un context.

Alberto Duhomnicu: În ultima perioadă s-a vorbit despre o evoluţie a fenomenului fake news, care nu se rezumă, aşa cum am fi tentaţi să credem, doar la transmiterea de informaţii false. Cum aţi defini acest fenomen şi care sunt efectele negative ce pot fi observate?

Marin Gherman: Fake news nu înseamnă neapărat o ştire falsă sau o informaţie falsă, ceea ce nu se prea înţelege în spaţiul public românesc, sau chiar european, deoarece vorbim şi despre o problemă de traducere. Este un fenomen relativ nou legat de tehnologizare, digitalizare şi tot ceea ce înseamnă utilizarea tehnologiilor în transmiterea informaţiei. În sensul în care îl folosim în momentul de faţă, fake news reprezintă utilizarea unor înşiruiri de informaţii pentru atingerea anumitor scopuri. De cele mai multe ori, citită separat de context, ştirea chiar nu este falsă. Sunt lucruri adevărate, sunt lucruri spuse corect, dar contextul, emoţia şi felul în care informaţiile sunt prezentate, ruptura care deseori se observă între titlu şi conţinutul ştirii are ca scop să manipuleze opinia publică. Deseori am întâlnit ştiri corecte, ştiri care nu sunt informaţii false, dar unde naraţiunile au ca scop să atingă anumite rezultate prin manipulare şi dezinformare.

A.D: Fenomenul vast al fake news cuprinde două concepte: „misinformation” şi „disinformation”. Care este diferenţa dintre cele două şi cât de importantă este cunoaşterea acestui aspect, în momentul în care ne raportăm la informaţie falsă?

M.G: „Misinformation” este o informare greşită şi deseori se întâmplă fără să ne dăm seama. Şi eu, cu experienţă de jurnalist de peste 14 ani, şi colegii mei din presă putem face astfel de greșeli, inclusiv în subtitrarea unor invitaţi la o emisiune sau în prezentare, prin nedocumentarea suficientă a unor fapte. Nu e neapărat o greşeală intenţionată, însă se caracterizează deseori prin apariţia erorilor sau a informaţiilor nedocumentate suficient.

„Disinformation” este cu totul altceva, atunci când vorbim despre o activitate sistematică de dezinformare intenţionată a opiniei publice, care se întâmplă în mod repetat şi care poate fi observată foarte simplu prin publicaţii inclusiv din România sau alte ţări. Un specialist înţelege foarte repede care sunt naraţiunile promovate de un anumit site. O publicaţie poate să includă 99% din ştiri corecte, dar prezentarea lor, răspunsul la întrebările „De ce anume site-ul acesta scrie despre acest lucru şi nu altceva?”, „De ce sunt sistematizate ştirile în acest mod?”, conduc clar la scopurile pe care respectivul site le urmăreşte. 

A.D: Într-un studiu asupra fenomenului fake news aplicat în România de compania INSCOP Research, 55,6% dintre respondenţi consideră că au fost expuşi la informaţii false. Pot exista efecte pozitive în acest sens, precum dezvoltarea gândirii critice?

M.G: Nu cred că fenomenul de fake news ar putea să aibă rezultate benefice sau pozitive. Fake news este o provocare pentru secolul XXI, pentru epoca în care suntem atât consumatori ai informaţiei, cât şi furnizorii acesteia. Cu un simplu gadget poţi filma, poţi transmite live, poţi informa, poţi crea opinie publică.

Nu trebuie neapărat să ai licenţă în jurnalism, în ştiinţe politice pentru a forma opinia publică, însă cea mai mare problemă este reprezentată de faptul că cei care consumă informaţia nu solicită vreun document de expertiză în acest sens, iar de ambele părţi se produc schimbări. Acestea sunt profunde şi sunt legate de fenomenul în cauză. De aceea, la momentul actual nu există soluţii simple pentru depăşirea şi combaterea fake news.

Desigur, alfabetizarea media şi cultivarea gândirii critice, cunoaşterea mai multor limbi sunt necesare, însă aş mai adăuga aici şi cunoaşterea vecinilor noştri. Am observat adesea că o slabă cunoaştere a noastră ca popor, a vecinilor noştri, a culturii popoarelor străine duce la apariţia frustrării şi a temerii. În baza frustrării şi temerilor noastre apar informaţii false transmise prin intermediul presei, datorită faptului că deseori oamenii se tem de ceea ce nu cunosc. Odată ce cunosc lucrurile care le sunt prezentate, fenomenul din jur li se pare predictibil şi nu se mai tem de el. Nu toţi cunosc engleza, nu toţi ştiu să comunice şi să afle veridicitatea informaţiilor şi din surse externe, iar de aceea, barierele lingvistice reprezintă un pericol. Informarea permanentă a populaţiei despre cum să identifice o ştire falsă sau care sunt canalele oficiale de comunicare a informaţiilor de interes major este foarte importantă.

A.D: În cadrul platformei Veridica.ro există un spaţiu unde persoanele pot depune sesizări legate de posibile ştiri false pe care aceştia le găsesc în mediul online. Cât de des sunt raportate astfel de cazuri şi care este procesul prin care este stabilită veridicitatea acestor sesizări?

M.G: Sunt fel de fel de sesizări, de mesaje, şi oamenii îmi scriu chiar şi personal, nu doar pe cale instituţională. De fapt, mecanismul de verificare este unul deja algoritmizat de echipa Veridica. Sunt membru din anul 2020, încă de la fondare, în acest proiect care include jurnalişti, editorialişti şi experţi din mai multe ţări. Algoritmul acesta este foarte simplu: orice informaţie este mai întâi de toate comparată cu naraţiunile oficiale ale evenimentului în sine. Dacă vorbim despre o declaraţie trucată a unui preşedinte, explicată într-un alt mod decât cea originală, trebuie găsită declaraţia spusă cuvânt cu cuvânt de omul politic sau oficial. Acelaşi lucru se referă la poze, video, întâlniri.

Pentru orice soi de manipulare trebuie mai întâi de toate verificată informaţia oficială. Vorbim de materialul brut, nu despre ce a scris presa, citând altă presă, fenomen ce conduce la un efect de cutie de rezonanţă rurală unde informaţia se transmite prin viu grai, existând posibilitatea ca detaliile poveştii originale să se piardă pe parcurs. Am ajuns din nou la ruralizarea epocii digitale şi nu la digitalizarea a ceea ce numeam în trecut cultura autentică românească. Cunoaşterea contextului în descifrarea mesajelor informaţionale din secolul XXI este foarte importantă, deoarece fără ea nu vom reuşi niciodată să aflăm dacă narațiunile sunt adevărate sau false. De asemenea, în ultimele luni, pe fondul războiului din Ucraina, observ tot mai multe știri în care titlul nu are nicio legătură sau are o legătură parţială cu textul ştirii, iar acest lucru reprezintă o problemă majoră deoarece oamenii citesc deseori doar titlurile, fără a parcurge textul. 

A.D: Procesul de a identifica informaţii false poate fi uneori destul de anevoios pentru persoanele care nu au intenţia de a verifica sursele sau veridicitatea materialelor pe care le citesc. În acest sens, au apărut diferite soluţii pentru identificarea acestora, precum detectorul de fake news (“Fake News Detector AI”), care se foloseşte de inteligenţa artificială pentru a stabili dacă o informaţie este falsă sau nu. Ce părere aveţi despre astfel de instrumente online?

M.G: Sunt foarte multe astfel de proiecte. Eu sunt sceptic vizavi de capacitatea acestor proiecte mici sau mari de a rezolva toate problemele. Nu există un panaceu universal privind problemele legate de fake news. Desigur, proiecte precum detectorul de fake news sunt importante, dar impactul lor social faţă de tot ce înseamnă marele ocean de cititori este totuşi mic, dar, pas cu pas, prin informarea opiniei publice, prin distribuirea unor informaţii despre ştirile false care apar, putem educa desigur gândirea critică într-un mediu tot mai vast, în special în privinţa tinerilor. Putem informa educând că există astfel de naraţiuni, putem educa prin atragerea atenţiei asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

A.D: Cum se poate realiza această alfabetizare media şi care sunt categoriile de public cărora ne adresăm în acest sens? Tot pe pagina Veridica.ro am putut observa că aspecte importante sunt considerate activităţile de „media literacy” sau chiar realizarea unor stagii de pregătire pentru jurnalişti.

M.G: Da, există într-adevăr mai multe componente esenţiale în acest context. Vorbim despre informaţia pe care o putem oferi populaţiei şi instrumentele cu care populaţia poate să lucreze pentru a decripta şi înţelege care sunt mesajele false, care sunt contextele. Desigur, jurnaliştii pot să schimbe lucrurile foarte mult. Să nu uităm că Sputnik din Republica Moldova, organ de presă guvernamentală rusă care ani de zile a intoxicat opinia publică din România şi Republica Moldova cu ştiri false, a fost compus din jurnalişti buni de limbă română care au slujit intereselor Kremlinului contra cost, structură ce a fost lichidată ulterior de U.E., acuzând-o pentru activităţile subversive de propagandă.

Jurnaliştii trebuie să înţeleagă şi trebuie educaţi în acest sens, mai ales cei din generaţia tânără, legat de faptul că activitatea de media este una responsabilă, deosebit de importantă în crearea şi informarea opiniei publice, însă nu numai atât. Şi statele, mă refer la nivel de guvern, ar trebui să se gândească mult mai mult la crearea şi consolidarea poziţiilor audiovizualului public, agenţiilor de presă publice, televiziunilor publice, care ar trebui să îşi recapete imaginea pozitivă şi influenţa pozitivă ce o aveau odinioară.

O altă idee pe care am avut-o cu ceva ani în urmă ar fi fost crearea unor clustere transnaţionale, transfrontaliere de informare şi care au rolul să faciliteze schimbul de informaţii dintre jurnalişti, astfel încât un jurnalist din Sibiu dorind să scrie spre exemplu despre situaţia din Odesa, să nu intre pe alte site-uri de presă pentru a se documenta, ci să aibă posibilitatea să dea un telefon direct, un mail şi să întrebe acolo: Este adevărat? Există un astfel de caz, există o astfel de localitate? E foarte uşor să faci o gafă şi această greşeală să coste foarte mult pentru că se aliniază fie că vrei, fie că nu vrei, la o serie de naraţiuni false.

A.D: Potrivit Veridica.ro, „Ştirile false pleacă întotdeauna de la subiecte controversate”. Pe baza acestei afirmaţii, de ce unele ştiri false prind la public, în timp ce altele nu?

M.G: Fenomenul de fake news se bazează pe frustrările, fisurile şi neînţelegerile dintre noi, astfel că oamenii de cele mai multe ori reacţionează la ştirile faţă de care au o legătură emoţională. Am observat că în ultimii ani au fost utilizate teme tabu, teme complicate, precum relaţiile interetnice sau istoria. Istoria, mai ales în estul Europei, a fost un motiv de dezbinare. Aceste naraţiuni, dacă le citeşti zilnic, realizezi pe ce se bazează această viziune ideologică, înţelegi că fake news reprezintă de fapt nişte mesaje ideologice clare cu care sunt îmbrăcate ştirile. Sunt frustrările şi temerile noastre, de aceea prin transparentizarea spaţiului public, prin purificarea noastră de temele din trecut, prin dezbatere, discuţie şi întâlniri, prin alfabetizare media, prin tot ceea ce numim europenizare, putem scăpa de aceste primejdii, putem înţelege că realitatea din jurul nostru este diferită uneori de ceea ce ne este prezentat. 

Închei cu un gând sau un caz, mai bine zis. Discutam la începutul războiului din Ucraina cu un militar din estul Ucrainei, din Kramatorsk, acolo unde a lovit o rachetă chiar în gară şi a ucis nişte femei şi un copil. Majoritatea localnicilor erau conectaţi, cu toate că erau pe teritoriul Ucrainei, la televiziunea rusă şi priveau în fiecare zi emisiunile de limbă rusă ale posturilor guvernamentale ruseşti care nu pot fi blocate sau bruiate din motivul apropierii geografice cu Rusia. Dialogul dintre cei doi a decurs astfel:

Militar ucrainean: „Vezi ce au făcut ruşii? Au lovit în gară şi au omorât şi copii acolo.”

Bătrân: „Nu este adevărat. La televizor ieri au spus că racheta nu a fost a ruşilor, ci a neonaziştilor ucraineni din Kramatorsk.”

Militar ucrainean: „Dar i-aţi văzut pe aceşti neonazişti? Unde sunt ei, i-aţi văzut vreodată?”

Bătrân: „Nu i-am văzut, însă la televizor au spus că există aceşti neonazişti care ne ucid.”

Deci oamenii, în localitatea lor, nu cred în ceea ce văd, cred în ceea ce li se spune. Fake news este o formă absolut tragică şi tristă a ce se poate întâmpla în secolul XXI, în care avem acces la alfabetizare media, cărţi sau informare. Prea multă informare sistematizată şi prea multă absenţă a gândirii critice nasc monştri, războaie şi conflicte.