Material scris de Vlad Furdui, 18 ani, Câmpina

La 17 ani, Diana Sturza promite să devină noul next big thing în materie de motorsport intern. Este vorba de un domeniu în care curajul, voința și rezistența sunt obligatorii și care nu a ajuns încă la urechile publicului larg, cu excepția unor curse de enduro, precum Romaniacs. În schimb, tânăra din Zlatna a reușit să își pună amprenta chiar din sezonul de debut în campionatul de viteză dedicat motocicletelor, MotoRC. Are loc la Adâncata, în județul Ialomița și adună toți profesioniștii curselor pe motociclete de 200 CP (cai putere) din România sau Bulgaria, dar și amatorii de adrenalină pură, în două secțiuni, Stock și Rookies. La rândul lor, acestea se împart în funcție de capacitatea motorului (1000, 600 și 300).

Debutantă la Rookies 300, Diana Sturza a impresionat lumea prin curajul și capacitatea de adaptare de care a dat dovadă, fiind printre cele mai bune și cele mai tinere motocicliste. Social media este calea rapidă de a contacta pe oricine în zilele de azi, chiar dacă e încă un necunoscut. Așa am întâlnit-o pe Diana și i-am propus să-mi răspundă la câteva întrebări legate de MotoRC, performanță, muncă și planuri de viitor. 

Cum a început această pasiune pentru tine?

Sunt o fire competitivă, am fost atrasă dintotdeauna de activități sportive mai puțin agreate de sexul frumos. Am practicat fotbal, dar, în urmă cu 3 ani am descoperit marea mea pasiune pentru motoare (chiar iubire, aș putea spune). Pe atunci, un vecin de-al meu avea motor și uneori mă mai plimba și pe mine și am prins mare drag de ele, iar după câteva zile am zis: „Gata, îmi iau și eu!”. Primul meu motor a fost un KXD 50cc. A fost ceva spontan!

Părinții tăi cum au reacționat când le-ai spus că vrei să îți iei motocicletă? Până la urmă, e un sport cu grad de risc ridicat.

Spre surprinderea mea, au reacționat foarte frumos, nu au zis nu, au fost de acord cu asta. Nici nu mă așteptam. Până anul acesta, activitatea mea se rezuma la enduro, dar acum am început să mă dau la viteză și supermoto, practic motociclism de performanță. Fac parte dintr-o echipă minunată – VN MOTORSPORT și am alături de mine doi colegi minunați, de la care primesc mereu sfaturi și ajutor: Vlad Neaga și Dumitru Robertino. Pasiunea nu este moștenită, cineva în viitor o va moșteni de la mine, cu siguranță.

În România, fetele sunt întâmpinate cu o mulțime de prejudecăți atunci când vine vorba de a practica sporturi „de băieți”, mai ales unul ce implică atât de multă adrenalină. Ai avut experiențe negative legate de faptul că ești fată?

Mulți dintre prietenii mei spuneau că nu o să reușesc să fiu pilot, deoarece sunt fată (în ciuda opiniei lor, uite că am ajuns unde mi-am dorit!). Sunt puține fete care sunt pilot de motor în România, iar pentru că eu sunt una dintre ele, sunt apreciată și respectată. În cazul meu, eu sunt tot timpul în centrul atenției, fiind singura fată din echipă și cea mai tânără fată de la MotoRC.

Cum te-ai decis să te implici în competiții de viteză?

Îmi place foarte tare viteza, ieșitul cu prietenii pe dealuri nu era de ajuns și am zis să încerc ceva mai „hard”. Am văzut echipa VN MOTORSPORT pe Facebook, mi-am dat seama că sunt o echipă unită și serioasă și am intrat în contact cu ei. Am fost acceptată pe loc, fără să se mai gândească.

Cum a fost prima oară când ai ieșit pe circuit? Cât de mult a contat staff-ul echipei?

La prima mea ieșire pe circuit m-am descurcat admirabil. Am ținut cont de sfaturile experimentaților mei colegi și am luat cu mult curaj BMW-ul de coarne. Bineînțeles că am avut mari emoții, dar le-am controlat. Cu ajutorul staff-ului, am mers cu 30 secunde mai rapid. Sfaturile lor au contat foarte mult. M-au ajutat, în mod special, la curbele în ac de păr. Acolo tot timpul am avut emoții și probleme.

Cum te pregătești înainte de o cursă?

În primul rând, îmi fac planurile pentru cursă, fac un mic antrenament. În al doilea rând, mă pregătesc emoțional, am foarte mari emoții înainte de cursă. Dar după ce plec de la linia boxelor, totul se liniștește.

Cum a fost prima ta cursă la MotoRC?

Prima mea cursă la MotoRC a fost una foarte bună pentru început, necunoscând motorul și fiind doar a doua oară pe un motor de viteză. Concurasem doar la enduro până atunci și mi-a fost puțin greu, este o diferență foarte mare între enduro și speed. Însă m-a ajutat și numărul pe care îl port pe motocicletă, 94, moștenit de la Vlad. M-am obișnuit foarte repede cu acest sport, nu mă așteptam să mă adaptez și să mă împrietenesc așa ușor cu motocicleta, dar pasiunea este pasiune! A ajutat mult sprijinul echipei. (Fiecare competitor poartă un număr de concurs. Unii au făcut un brand mondial din acest lucru, precum Valentino Rossi, iar majoritatea rămân cu el toată cariera. Așadar, acest gest al campionului de la stock 1000, Vlad Neaga, arată încrederea în potențialul Dianei – n.m.)

Acum evoluezi la stock 300, practic divizia de juniori din cadrul MotoRC. Când te vom vedea „la 600”?

Anul viitor o să fiu tot la clasa stock 300. Încă nu ne-am gândit când o să trec la 600, nu am o motocicletă personală momentan. Mi-aș dori asta fără doar și poate! Iar cu un coleg ca Vlad Neaga, campion la supermoto și viteză, progresez tot mai mult.

Cum te raportezi la frică? Cât de mult contează încrederea în sine? 

Frica… dacă îți este frică, nu are rost să te mai dai cu motorul, cu frica nu faci nimic! Dar încrederea în sine contează cel mai mult. Eu, și când nu mai pot, zic că pot.

Ai vrut vreodată să renunți? De ce?

Niciodată nu mi-am pus această problemă. Acest sport este unul foarte costisitor, iar fără ajutorul sponsorilor, nu l-aș putea practica. Uneori îmi e foarte greu financiar, dar nu mă retrag, merg mai departe! Mai ales că am planuri foarte mari pe viitor: îmi doresc să am propriul meu club de motociclism. Așa cum și eu am învățat de la alții, așa vreau să învețe și ceilalți de la mine. Și mă văd o viitoare campioană.