Spații noi, multe voci și egalitate
Material realizat de Anitta Pelin, 26 de ani, Timișoara, despre inițiativa Spații Noi, proiect despre care ar trebui să știe cât mai mulți tineri
Mereu m-am întrebat de ce trebuie să fac tot ce fac. Mereu m-am gândit de ce nu pot să organizez lucrurile așa cum vreau eu, să mă iubească oamenii pe care și eu îi iubesc și să câștig suficient fără să fac prea multe.
Mi-am dat seama, cu timpul, că dacă i-aș impune cuiva să mă iubească, aș părea disperată. Dacă aș organiza totul cum vreau eu, aș fi prea posesivă. Dacă aș cere să fiu plătită cum trebuie pentru tot ce fac, mi s-ar spune că e suficient că lucrez ce lucrez.
Mi-am dat seama că e o lume inegală. Și, într-adevăr, nu e nimic nou sub soare cu această constatare, însă atunci când aceste mici lovituri te ating întâi ușor, iar apoi din ce în ce mai tare, cu greutate, simți totul diferit.
A fost inegal când am început să fac presă. Pentru că eram încă o fată care voia asta, încă una care trebuia să fie mereu frumoasă, mereu aranjată, mereu bine îmbrăcată și, în același timp, mereu documentată, informată, cu vorbele la ea și fără să greșească. Mi-am pus mult timp aceste cerințe pe umeri. Dar nu erau ale mele, erau ale societății.
Eu voiam doar să spun povești. De acasă, din pijama. Sau de pe teren, îmbrăcată cât se poate de gros, pentru că mai mereu mi-e frig. Fără machiaj constant. Fără stres că greșesc. Pentru că poveștile reale asta sunt, lecții din care să rămânem cu ceva.
M-am chinuit puțin până am realizat că ce se cere e prea mult pentru mine, e prea nesănătos, și apoi încă puțin până să înțeleg câtă nevoie e de adevăr. Al nostru, al oamenilor mici, al nostru, al celor care încercăm să ne facem un nume.
Mi-a luat ceva timp să realizez cât de important este ca cei care vin din urma mea să aibă modele reale de oameni pe ale căror urme să calce. Și mi-am dat seama că am o voce pe care o pot folosi. Nu doar pentru a spune povești, ci și pentru a striga cât pot de tare că e ok să fii așa cum ești, să-ți dorești excact ce-ți dorești și că în tine e puterea pentru a merge mai departe pe orice drum vrei, împotriva oricui.
E inegalitate între sexe. E între vârste. E între poziții sociale. E între voci. E poate și între talente. Dar e important să crezi în tine.
Așa a apărut proiectul Spații Noi, pe care l-am inițiat împreună cu prietena mea, Bianca Albu. Din dorința de a da voci mai departe, de a ne bucura de talent, de a celebra reușite și de a ne susține între noi. Pentru că avem nevoie și de egalitate.
Nu știm dacă să-i spunem emisiune, podcast sau o simplă înșiruire de amintiri. După cele nouă episoade pe care le avem deja pe Youtube, încă nu am decis care e cea mai bună definiție. Știm doar că ne place să spunem poveștile tinerilor energici, luptători și cu vise mari din comunitatea timișoreană. Ne place să-i întrebăm, să-i provocăm, să ne spună. Pentru că și ei ne provoacă pe noi, și noi ne dorim să spunem mai departe.
Plângem și râdem cu ei, ne bucurăm pentru realizărilor lor și strângem din dinți când situația devine nasoală, pentru că așa suntem noi, prea empatice, prea lipicioase, prea cu suflet bun. Rămânem vulnerabile în fața lor și a celor care ne urmăresc, îi încurajăm și pe ei să o facă și sperăm că sădim o mică sămânță și în publicul nostru să se deschidă.
Spații Noi este despre locurile pe lângă care treci zilnic, despre spațiile la care nu te-ai fi gândit niciodată că pot fi transformate în mici studiouri de interviu –parcuri, săli de repetiții sau de dans, camere de programare a roboților, mansarde goale sau holuri colorate.
Prin Spații Noi mi-am găsit o voce, una de mult pierdută sau una cu mai mult volum. Am găsit-o pe cea potrivită. Și am realizat că pot vorbi, în numele meu, sau în numele altora. E important să nu ții în tine, să pleci când natura îți cere și să ai încredere că va deveni mai bine.
Cu aceste trei idei am rămas în urma unui chestionar pe care l-am făcut în primăvară, pe tema abuzul în rândul tinerelor din societatea românească. Peste 300 de adolescente din toată țara, cu vârste între 14 și 19 ani, au răspuns la 54 de întrebări legate de acest subiect. Și am aflat care au fost abuzurile prin care au trecut și cum le-au depășit, cine au fost abuzatorii, când și unde s-a întâmplat, câtă încredere au în instituțiile statului, ce își doresc să schimbe în viața lor și ce ar spune altcuiva care trece prin aceeași situație.
Cele mai multe s-au confruntat cu abuz psihic sau verbal, urmat de cel fizic, hărțuire și abuz sexual. Pe primul loc din topul abuzatorilor sunt membri ai familiei, urmați de colegi de școală, necunoscuți sau prieteni din comunitate. Deși sunt puse în situații dificile, multe dintre respondente nu au spus nimănui despre ce se petrecea, nu au vorbit cu prietenii sau cu familia și cu atât mai puțin cu poliția (doar 23 au raportat abuzul).
Astfel rămâneau acolo, blocate în situație, din cauza fricii, a rușinii sau a dependenței financiare. O fată a chiar a răspuns că mai avea puțin până se muta singură și era de părere că mai poate îndura puțin și să scape fără un număr mare de abuzuri.
De multe ori, fetele nici nu realizează că sunt victime, pentru că sunt obișnuite din familie cu acest comportament. Îndemnul colectiv către alte fete este să vorbească cu cineva despre ce li se întâmplă, să ceară ajutor.
Faptul că am văzut deschiderea lor de a povesti, de a împărtăși dramele cu care se confruntă, ne-a îndemnat să deschidem acest subiect, să atragem atenția asupra lui și de a duce povestea mai departe. Am transformat cele 300 de voci într-una singură, într-un clip care a fost publicat în 25 noiembrie, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor.
Cu Bianca, care a realizat partea de imagine a acestui clip, și cu mine, care m-am ocupat de text, a fost actrița Patricia Gavril, dându-i viață și voce personajului principal. Și pentru ca tabloul să fie complet, împreună cu noi au mai fost Fabian Leiba, care a montat cadrele în forma lor finală, și Andrei Chifu, care a realizat muzica.
Mă simt câștigată. Nu doar pentru o nouă voce, o nouă eu în alte spații și puțină egalitate între mine și… oricine. Ci și pentru că am mai mult curaj, alimentat din toate părțile, și am o inimă mai deschisă la toți oamenii din jurul meu.
Aici este filmulețul despre abuz, postat chiar de Ziua Internațională a Abuzului
