Interviu realizat de Patricia Cîrtog, Colegiul Național „Octavian Goga”, clasa a 11-a

George Roșu este un artist contemporan ce îmbină ilustrația cu scrisul, creând un nucleu de culoare, sarcasm și intrigă. Desenează din copilărie și spune că, uneori, privind lumea din afară, e mult mai conștient de ce se întâmplă. Pe principiul de unde mă uit eu nu se vede, de unde stai tu nu se întâmplă.

Mi-a atras atenția contribuția sa în cadrul Festivalului Street Delivery și, desigur, pasiunea sa pentru pisici.Este co-fondator al spaţiului de artă RAFT, colaborează cu revista DOR și are expoziții atât la nivel national, cât și international.

• Având în vedere că revista se adresează în special adolescenților,aș vrea să te întreb cum erai tu ca adolescent?

Am avut 8 la purtare în liceu, cu negocieri cu tot. Şi corigenţe pe vară. Nu prea credeam nici atunci în sistemul de învăţământ, dar da, eram mai mult extraşcolar decât şcolar. În liceu am inventat revista şcolii (aşa încep toate relele) – Pauza Mare, se chema.

Desenam şi scriam tot timpul şi mă plictiseam îngrozitor la ore. Toții profii îmi dădeau ceva de făcut, îmi dădeau informații, dar nu mă întrebau ce făceam când nu eram în clasă. Aveam nişte mape cu foi A4, în loc de caiete, din care nu pricepea nimeni nimic. Nici atunci nu eram cool şi nici atunci nu îmi păsa. Nu eram nici anti. Eram doar în afară. Și de afară se vede mai bine, uneori. Vedeam ce văd și azi: că ne facem că facem școală. Atât elevii cât și profesorii.

• Care a fost perioada în care ai simțit că ai evoluat cel mai mult, în orice sens?

Începând dintr-a 7-a când eram „ăla care desenează” din clasă. Nu am terminat de evoluat. De fapt cred că desenez la fel de prost/bine ca atunci.

• Știu că nu ai urmat o facultate. Ce părere ai despre presiunea socială de a avea studii suoperioare din ultimul timp?

Nu simt că există această presiune socială. Termini facultatea și nu prinzi informații absolut necesare, dar crezi că meriți diploma aia? Aici ar trebui să intervină bunul simț și să te facă să îți scoți dosarul înainte de absolvire. Am avut colegi de liceu care abia legau două vorbe și copiau temele la engleză de la mine. Acum sunt învățători, unii dintre ei. Ei educă alte generații acum. Asta explică multe din învățământul de azi, nu?

Singura facultate la care aș fi putut să ajung era cea de Artă. Din fericire m-au oprit (la timp) lipsa banilor și întâlnirea cu piața și viața de artă de atunci. Poate dacă aș fi cunoscut artiștii pe care îi cunosc azi sau poate dacă aș fi fost în alt oraș atunci, aș fi „urmat” facultatea. Dar cunoscându-mă cred că nu aș fi terminat oricum.

Vedem în timp ce și dacă se poate schimba ceva la  facultățile din zona artei. Astăzi poate intra oricine la facultate și chiar o poate și termina. Vrei să îți aduc aminte ce politiceni am avut până de curând? Absolvenți, unii chiar cu doctorat.

• Cum ai defini creativitatea? Sau, dacă definițiile nu se potrivesc cu creativitatea, cum este un om creativ?

Pentru mine, creativitatea este o boală. O boală bună. Nu se ia și nu se poate învăța. Te poți preface că ești bolnav, dar nu tușești la fel ca un bolnav. Cuvântul „creativ” este folosit excesiv. Începând de la ateliere pentru „micii creativi”, la cursuri și cărți despre „cum să îți descoperi creativitatea din străfundul sufletului tău minuat”, la „teambuilding-uri” la cabană cu corporația.

Acest exces de insuflare al creativității duce la activități, evenimente și rezultate, nu doar non-creative, ci chiar sterpe.

• Multe desene de ale tale se raportează la probleme de interes civic. Consideri că există vreo legătură între a avea spirit civic și a fi patriot? Mai este patriotismul o valoare valabilă în societatea actuală?

Simțul civic ar trebui să țină de bunul simț. Dacă poate exista patriotism fără naționalism, de ce nu. Eu nu sunt convins că poate. Patriot e ăla care-și flutură steagul țării lui de ziua țării și știe că fără vecinii lui, țara lui dragă nu ar fi existat. Naționalist e ăla care își flutură steagul țării lui și dă foc la steagul vecinului. Se poate ajunge foarte repede de la una la alta. Și nu suport nicio umbră de naționalism. Nici o nație nu este mai bună decât altă nație. Simplu. De fapt, termenul de nație începe să devină învechit. Cui îi pasă? În ziua de azi poți pleca aproape oriunde și să trăiești unde vrei. Mă trag dintr-o familie de emigranți sârbi, nemți și unguri din Transilvania. Nu mai zic și de partea tatălui, care se trăgea din evrei ruși. Să aleg o nație dintre ăstea?

Suntem în 2020 și noi încă „ne tragem din daci” și din fiii lui Avram Iancu. Cred că e timpul să începem să fim cinstiți. Nația noastră română este formată din : români, aromâni, unguri, nemți, romi, evrei, turci, arabi , sârbi, greci etc.

• Legat de sistemul de învățământ și de ilustrația ta “Susțin introducerea educației în școli”, ce părere ai despre ora de desen? Are vreo relevanță? Cum crezi că ar trebui să decurgă?

E interesant că atunci când vorbim de desen spunem „ora” de desen. Adică o singură oră. Are sau poate avea relevanță ca orice altă oră. Contează metoda, intensitatea și calitatea ei. Pe lângă desen avem nevoie de ore de cultură generală.

Cred că ăstea lipsesc în școală. Sunt niște prăfoșenii de manuale (unele cu greșeli) care amintesc de niște curente de artă , de niște stiluri, de câteva nume, dar nu e destul. Noi încă ne bâlbâim cu Eminescu, Slavici și Amintiri din copilăria de la sat de acum 100 de ani a lui Creangă. Facem 4-6 ore de matematică pe săptâmână dar nu știm diferența între venit net și venit brut. Învățăm despre elementele sistemului periodic fără să putem să vedem un experiment într-un laborator de chimie. La istorie ne uităm la poze în loc să vedem documentare, în loc să mergem la muzee sau și mai bine, să vină muzeele cu activități în școli. Facem ore de religie, dar nu explicăm ce e rasismul și bullying-ul în școală. Ne trebuie un sistem de învățământ conform cu realitatea. Desigur pentru asta ne trebuie școli, bani de papuci, străzi și locuri de muncă.

• Analizând desenele tale (bine, cred că ar merge mai bine “uitându-mă printre”), nu aveam cum să nu remarc umorul. Cât de important e să îți păstrezi umorul indiferent de situație? Dar persoanele care nu au umor? Se poate considera o barieră socială?

Cred că arta contemporană (că acolo intră ce fac eu, cu diplomă sau nu) este uneori foarte seacă. Și de conținut și de umor. Noi, românii, ne luăm foarte în serios când vorbim despre cultură, dar nu ne luăm în serios când o aplicăm. Uită-te în jurul tău, în Sibiu, de exemplu. Un eveniment „cultural” în fiecare piață /weekend. Kitsch-uri peste kitsch-uri. De kitsch poți doar să râzi. Eu asta fac în primul rând. Evident situația asta nu e doar în Sibiu. E peste tot în țară. În plus de asta dacă spui ceva grav sub formă de glumă ai șanse ca mesajul să fie înțeles mai bine. E ciudat, dar așa funcționează.

• Este un oraș de care te simți legat în mod special?

Berlinul, da. E o legătură specială cu el. Din Berlin a fugit de naziști bunica mea.  În 1944 cred. A ajuns în Brașov. Unde în scurtă vreme a dat de comuniști.

• În podcast-ul Pe Bune spuneai că te gândești să pleci din țară. Ți-a rămas această idee?

Da, ideea asta e mereu prezentă. La fiecare știre pe care o citesc, la fiecare eveniment „românesc”, la fiecare act naționalist, la fiecare „treabă românească”.

• Dacă ai fi un animal, ce animal ai fi?

Mie îmi plac pisicile și maimuțele. Cu maimuțele semăn deja, deci pisică.

EXTRA

• Suntem noi rinocerii (E. Ionesco – Rinocerii)?

Suntem...

•            Recomandă-mi o carte & o melodie.   

“Nine Stories” de J. D. Salinger & melodia…